Practica judiciara insolventa. Decizia 1566/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.1566/COM

Ședința publică din 26 noiembrie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga

JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 3: Cătălin

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr.1688/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată COM prin lichidator judiciar A, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă în reprezentarea A în calitate de lichidator judiciar al debitoarei intimate COM, lipsă fiind creditoarea recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită respingerea recursului ca nefondat și nelegal pentru motivele prezentate pe larg în întâmpinare pe care o depune la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1688/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a închis procedura insolvenței debitorului SC Com SRL cu sediul în A, str.- număr de ordine în registrul comerțului J-, CUI -. a dispus radierea debitorului SC Com SRL A din evidențele Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, descărcarea lichidatorului judiciar Casa de Insolvență A, str.--- - nr.1A,.3A,.2 și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați.

A aprobat cheltuielile de procedură în sumă de 23,50 lei și onorariul lichidatorului judiciar în sumă de 3.500 lei+TVA pentru perioada întreaga perioadă de desfășurare a procedurii; a dispus eliberarea onorariului din fondul de lichidare. A dispus notificarea hotărârii părților interesate.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin Sentința comercială nr.1872/24.09.2008 s-a admis cererea formulată de către creditorul Administrația finanțelor publice a municipiului A, s-a deschis procedura de insolvență prevăzută de Legea nr.85/2006 față de debitorul SC Com SRL A și s-a numit lichidator judiciar Casa de Insolvență A;

Având în vedere împrejurarea că, toate demersurile efectuate de către lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A privind identificarea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din raportul de activitate prezentat de către administratorul judiciar în ședința din data de 24.02.2009 281-282;

Reținând că, raportul prevăzut de art.59 al.1 din Legea nr.85/2006 a fost întocmit în baza indicatorilor bilanțieri din data de 31.12.2005 și că, în această situație lichidatorul judiciar se află în imposibilitatea formulării unei acțiuni în condițiile art.138 din Legea nr.85/2006 305;

Văzând că, creditorii nu doresc să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii, deși au fost notificați în acest sens 160-163.

Considerând că, în această situație sunt aplicabile prevederile art.131 din Legea nr.85/2006; având în vedere prevederile art.4 al.4 din Legea nr.85/2006; Văzând prevederile art.135 și art.136 din Legea nr.85/2006;

Împotriva sentinței comerciale nr. 1688/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea acțiunii în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art.138 din Legea nr.85/2006, republicată pentru următoarele motive:

Conform art. 2 din Legea 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii scopului propus al legii.

Dacă, contrar tuturor acestor inițiative, nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență (aspect neevidențiat de către lichidator), abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea 85/2006.

Potrivit art. 5 din Legea 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul și lichidatorul.

Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."

Potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic."

De asemenea, trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.

Creditoarea recurentă consideră că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii 85/2006.

Faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri si că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment. Nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci, pentru eventuale conturi bancare.

De asemenea, în aplicarea art. 147 din lege, consideră că o plângere penală împotriva fostului administrator al societății se impunea, întrucât acesta nu a depus documentele financiare ale societății, acest fapt fiind o dovadă a relei credințe, o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență, de fapt prin lipsa documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse și ca atare este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe lipsa de bunuri. Evidențele contabile sunt documente de natură să fundamenteze orice argumentație a lichidatorului, lipsa lor nu poate motiva cererea de închidere a procedurii, această solicitare pe motivul lipsei de documente are doar o valoare declarativă și nicidecum una probantă.

Având în vedere că potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății (Prof univ. - Falimentul-Noua Procedură, ed. B, 2003, pag 395-406), este fără îndoială că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi si depune un raport asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii, potrivit autorului citat, având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Curtea constată că criticile vizând faptul că lichidatorul judiciar nu ar fi întreprins toate măsurile pentru identificarea tuturor bunurilor debitoarei sunt generale și nu arată în niciun fel care ar fi acele măsuri și, mai ales, care ar fi bunurile la care se referă.

Dimpotrivă, Curtea constată că lichidatorul judiciar a întreprins toate măsurile rezonabile pentru identificarea tuturor elementelor de activ ale debitoarei.

În principiu, se poate accepta continuarea procedurii insolvenței, atâta timp cât există indicii rezonabile că ar mai exista și alte elemente active și că acestea ar putea fi identificate și valorificate, dar atâta timp cât nu există niciun astfel de indiciu, continuarea procedurii, doar pentru că ar exista posibilitatea ipotetică a identificării unor active, ar fi doar o sursă de cheltuieli nejustificate.

Textul art. 131 din Legea 85/2006 nu condiționează închiderea procedurii insolvenței decât de inexistența bunurilor din patrimoniul debitoarei, iar nu de alte împrejurări, precum atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere, desemnarea administratorului special, formularea unei plângeri penale împotriva membrilor fostelor organe de conducere ale debitoarei sau depunerea raportului asupra cauzelor insolvenței.

Soluția închiderii procedurii în baza art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al acesteia, este prevăzută de legiuitor pentru a evita efectuarea de cheltuieli din fondul de lichidare în condițiile în care creditorii, persoanele direct interesate în continuarea procedurii, nu își asumă riscul efectuării unor astfel de cheltuieli.

Din această perspectivă trebuie privit și fondul de lichidare prevăzut de art. 4 din Legea 85/2006. Atâta timp cât nu mai poate fi identificat niciun bun în averea debitoarei și a fostului administrator social, folosirea fondului de lichidare este nejustificată. acestuia este să asigure lichidități în vederea desfășurării activităților specifice insolvenței (preluarea actelor societății, determinarea cauzelor insolvenței, identificarea și lichidarea elementelor de patrimoniu), ori asemenea activități nu mai pot fi desfășurate în speță.

Pe cale de consecință, văzând art.312 proc.civ. se va respinge ca nefondat recursul creditoarei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul creditoarei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr.1688/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - DR. - - - -

GREFIER,

Red.18.12.2009

Tehnored 2 ex.18.12.2009

Instanță fond: Tribunalul Arad

Jud.

Președinte:Dorin Ilie Țiroga
Judecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș, Cătălin

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1566/2009. Curtea de Apel Timisoara