Practica judiciara insolventa. Decizia 1571/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1571/COM

Ședința publică de la 25 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 3: Mihaela

Grefier -

Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, b-dul -.-, nr. 18, împotriva încheierii nr. 4441/com/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - SC DE SRL PIN LICHIDATOR JUDICIAR, cu sediul în C,- și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, având ca obiect - procedura insolvenței (art. 138 din Legea 85/2006).

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de creditoare este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Se solicită judecata cauzei în lipsă.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față.

Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20.03.2009 și înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, Direcția Generală a Finanțelor Publice, în calitate de unic creditor al debitoarei SC DE SRL, a solicitat judecătorului sindic ca, în temeiul art.138 al.3 din Legea nr.85/2006, să fie autorizat să formuleze cerere de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a foștilor administratori ai debitoarei susținând că lichidatorul judiciar a întocmit raportul în cuprinsul căruia propune închiderea procedurii motivat de faptul că nu se poate concluziona asupra cauzelor reale care au determinat apariția stării de insolvență a debitoarei SC de SRL

Prin încheierea nr.4441/com/18.06.2009 judecătorul sindic a respins cererea de autorizare ca nefondată reținând că, entru p. a fi incidente în cauză, dispozițiile art.138 al.3 din Legea nr.85/2006 trebuie interpretate în acord cu actuala reglementare a art.138 al.1 din Legea nr.85/2006, introdusă prin OUG nr.173/2008.

Cu alte cuvinte, pentru a fundamenta cererea de autorizare, în înțelesul art. 138 al.3 din Legea nr.85/2006, petentul trebuie să facă dovada îndeplinirii cerinței menționate expres de al.1 al art.138 din Legea nr.85/2006, respectividentificarea de către lichidatorul judiciar, în raportul prevăzut de art.59 din Legea nr.85/2006a persoanelor culpabile de apariția stării de insolvență a debitoarei persoană juridică.

Judecătorul sindic a apreciat că, în speță, condițiile deduse din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus menționate nu sunt îndeplinite, întrucât lichidatorul judiciar nu a identificat persoane culpabile de apariția stării de insolvență a debitoarei SC de SRL, astfel că nu se poate aprecia că acesta a omis să le indice sau să formuleze cererea prevăzută de art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 și, astfel, creditoarea să se legitimeze în cererea întemeiată pe dispozițiile al.3 al aceluiași text de lege.

Cum autorizarea comitetului creditorilor sau a creditorilor înscriși în tabel ce nu se pot constitui, din motive obiective, în comitetul creditorilor reprezintă o măsură de excepție, pendinte de concluziile lichidatorului judiciar învestit cu atribuții de verificare și evidențiere a cauzelor apariției insolvenței și a persoanelor culpabile de apariția acestei stări, iar în raportul întocmit conform art.131 din Legea nr.85/2006 în referire la art.59 din Legea nr.85/2006 lichidatorul judiciar nu a identificat persoanele culpabile de apariția stării de insolvență a debitoarei SC de SRL, judecătorul sindic a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele legale și a respins cererea ca nefondată.

Împotriva încheierii menționate a declarat recurs creditoarea DGFP C, care a criticat soluția judecătorului sindic ca fiind nelegală și netemeinică.

A susținut recurenta că în cadrul acțiunii în răspundere reglementată de art.138 și următoarele din Legea nr.85/2005, victimele prejudiciului sunt creditorii, iar art.138 alin.3 din lege permite și acoperirea prejudiciului provocat creditorilor, prejudiciu care poate fi acoperit în urma admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.

S-a arătat că administratorul judiciar sau lichidatorul este un organ al procedurii colective, el având rolul de interfață între interesele creditorilor și cele ale debitorului aflat în insolvență. La introducerea acțiunii în răspundere în baza art.138 din legea insolvenței, administratorul/lichidatorul judiciar nu acționează în calitate de reprezentant al debitorului, ci în calitate de organ al procedurii. Legea i-a acordat legitimare procesuală activă mai mult pentru rațiuni de ordin practic, care țin de îndeplinirea prerogativelor sale.

Cu toate acestea, solicită să se observe că în rândul practicienilor în insolvență s-a instituit practica de a nu se pronunța cu privire la incidența prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 motivat de faptul că "deși au fost efectuate demersurile necesare, nu au intrat în posesia documentelor contabile ale societății". Or, tocmai pentru aceste situații, legiuitorul a introdus în cuprinsul Legii nr.85/2006 disp.art.147.

În opinia recurentei, închiderea procedurii în conformitate cu prevederile art.131 nu poate fi efectuată înainte de a se soluționa în fond cererea prevăzută de art.138 din legea privind procedura insolvenței. Solicită să fie utilizate toate căile prevăzute de lege pentru recuperarea prejudiciului în cuantum de 22.099 lei.

În drept au fost invocate dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006, art.304 alin.9 și art.3041din Codul d e procedură civilă.

Intimata debitoare, prin lichidatorul judiciar, legal citată, nu a formulat apărări în cauză.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, potrivit art.138 al.3 din Legea nr.85/2006, "Comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin.(1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin.(1) amenință să se prescrie."

Potrivit dispozițiilor art. 138 alin.1, în principiu, au calitate procesualăactivă pentru promovarea acțiunii în răspunderecivilă administratorul sau lichidatorul judiciar și, doar în subsidiar, comitetul creditorilor, cu autorizarea prealabilă a judecătorului sindic, condiționat alternativ de:

- omisiunea administratorului judiciar sau lichidatorului de a indica, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, a persoanelor culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei;

- omisiunea administratorului/lichidatorului de a formula acțiunea prevăzută la alin.1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin.1 amenință să se prescrie.

În speță, curtea reține că hotărârea judecătorului sindic este legală, cererea creditorului de autorizare pentru introducerea acțiunii în răspundere civilă nefiind circumscrisă condițiilor obligatorii, alternative, stabilite de legiuitor, nefiind deci în prezența unei omisiuni a lichidatorului de a indica cauzele insolvenței și persoanele culpabile ori de a formula acțiune.

Așa cum rezultă dinpractica constantă a Curții Constituționale, dispozițiile art.138 alin.3 au fost declarate constituționale, chiar dacă condiționează autorizarea comitetului de creditori de a introduce acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, de îndeplinirea celor două condiții prevăzute de lege.

S-a reținut că specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin.2 din Constituție și în acest context acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor prevăzute de lege poate fi supusă anumitor condiții restrictive întrucât nu reprezintă o acțiune în sine stătătoare, ci o cerere incidentă care intervine într-un cadru procesual preexistent.

De asemenea, s-a reținut că aceste condiții impuse prin art.138 alin.3 din lege sunt justificate și de intenția legiuitorului de a atribui comitetului creditorilor o calitate procesuală activă subsidiară, circumstanțiată de lipsa de diligență a titularilor acestei acțiuni, și anume administratorul judiciar sau lichidatorul.

Reținând aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea este legală, criticile aduse nefiind de natură a aduce la modificarea sau casarea acesteia, motiv pentru care, în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursuldeclarat de recurenta creditoare - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, b-dul -.-, nr. 18, împotriva încheierii nr. 4441/com/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - SC DE SRL PIN LICHIDATOR JUDICIAR, cu sediul în C,- și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Jud.fond

Red.dec.jud.

3 ex./21.12.2009

02 2009

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1571/2009. Curtea de Apel Constanta