Practica judiciara insolventa. Decizia 1602/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - procedura insolvenței -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1602
Ședința publică din15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 2: Surdu Oana
JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat decreditorul MFP _ Direcția Generală a Finanțelor Publice a județuluiîmpotriva sentinței nr.662 din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitorul-intimat SRL prin lichidator "Insolvent" S, pârâtă-intimată fiind, parte în proces-intimată fiind Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța a constatat recurenta, deși lipsește, a solicitat, printre altele, a se da eficiență prevederilor art.242 al.2 din Codul d e procedură civilă și, socotindu-se lămurită, în temeiul art.150 din Codul d e procedură civilă declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 10 septembrie 2008 și înregistrată sub nr-, debitoarea SC " " SRL, prin lichidator S, a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență, motivat de faptul că este dizolvată de drept, prin încheierea de ședință nr. 821/11.02.2008 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Prin sentința comercială nr. 879/2 decembrie 2008, judecătorul sindic a admis cererea, cu consecința deschiderii procedurii simplificate de insolvență față de debitoare și a desemnării, în calitate de lichidator judiciar, a practicianului în insolvență
Prin cererea formulată la data de 25 martie 2009, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Sas olicitat obligarea pârâtei, în calitate de fost administrator al debitoarei, să suporte pasivul societății. În motivarea cererii, a arătat că aceasta nu a predat documentele contabile ale societății, astfel că este imposibilă analizarea cauzelor care au generat starea de insolvență, fiind prezumat că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Prinsentința nr.662 din 30 iunie 2009 a Tribunalului Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, judecătorul sindic a espins ca nefondată cererea de atragere a răspunderii materiale a pârâtei, domiciliată în localitatea, Comuna, jud. S; a probat raportul lichidatorului judiciar S; n temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a ispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC " " SRL; s-a ispus radierea debitoarei din registrul comerțului; n temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a escărcat pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități; n temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență; în temeiul art. 4 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006 a aprobat onorariul cuvenit lichidatorului judiciar S, în cuantum de 1.200 lei, din fondul de lichidare, prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut, printre altele, că, în conformitate cu rticolul 138 alin. 1 lit. "d" din Legea nr. 85/2006, este permisă antrenarea răspunderii organelor de conducere ale societății debitoare, care au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În ceea ce privește nedepunerea documentelor contabile, judecătorul sindic reținut că nu se arată în cererea formulată în ce măsură, prin această activitate, s-a determinat ori mărit starea de insolvență, astfel neputând fi reținută legătura de cauzalitate între faptă și rezultat.
A mai reținut judecătorul sindic că, la data de 31 martie 2009, lichidatorul a depus raportul final, cu propunerea de închidere a procedurii, întrucât nu s-au identificat bunuri ale societății care să fie supuse lichidării, raport împotriva căruia creditorii nu au formulat obiecțiuni.
Asupra raportului final, judecătorul sindic a constatat că, prin relațiile obținute (adresa nr. 398/9.02.2009, emisă de Primăria ), lichidatorul a făcut dovada că nu a putut identifica bunurile societății debitoare, astfel că, fiind întrunite dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, a aprobat raportul cu propunerea de închidere a procedurii, cu consecința radierii debitoarei din Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava și a descărcării lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În privința onorariului lichidatorului judiciar, conform art. 4, raportat la art. 19 din Legea nr. 85/2006, analizând activitatea lichidatorului judiciar pe parcursul procedurii, în raport de dispozițiile art. 37 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 86/2006 și ale art. 73 alin. 4, 5 și 6 din Hotărârea nr. 3/2007 a Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, judecătorul sindic a considerat că suma de 1.200 lei acoperă onorariul cuvenit practicianului în insolvență.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de antrenare a răspunderii materiale a fostului reprezentant legal al debitoarei, în condițiile în care, acesta nu depus documentele contabile prevăzute de lege pentru a se putea verifica modul în care s-a efectuat activitatea economică și înregistrările contabile aspect care prezumă faptul că operațiunile contabile nu au fost corect întocmite ori nu s-au întocmit pentru a se evita verificarea lor, culpa pentru această situație revenind în mod exclusiv reprezentantului legal al debitoarei și generând starea de insolvență a acesteia din urmă.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 138 alin. 1 litera "d" din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, "în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea -", cererea putând fi formulată și de creditor, în condițiile alin. 3 al aceluiași articol.
Din perspectiva unei abordări pur teoretice, faptele enumerate de textul legal citat pot fi - în mod obiectiv - săvârșite de persoane legal investite, cu atribuții de conducere, de autoritate și de dispoziție sau de supraveghere, dar și de acele persoane care au uzurpat asemenea prerogative.
In doctrină, s-a admis unanim că natura juridică a răspunderii persoanelor enumerate la art. 138 alin. 1 din lege, împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, iar pentru a fi angajată trebuie să îndeplinească condițiile generale ale răspunderii civile delictuale astfel cum acestea rezultă din prevederile art. 998-999 Cod civil, și care se impun a fi dovedite de cel care le invocă, legiuitorul neînțelegând să instituie - prin simpla invocare a art. 138 din lege - o prezumție legală de vinovăție și de răspundere a persoanelor vizate, ci a prevăzut posibilitatea - și nu obligativitatea - atragerii acestei răspunderi, doar după administrarea de dovezi care să ducă la concluzia că, respectivele fapte ilicite imputate au generat starea de insolvență.
Pe de altă parte, este cunoscut că procesul civil este guvernat de principiulactori incumbit probatioprevăzut de art. 1169 Cod civil, potrivit căruia, "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească".
Concluzionând, punerea în discuție a antrenării răspunderii materiale a persoanelor prev. de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 este strict și obligatoriu condiționată de dovedirea certă a legăturii de cauzalitate dintre săvârșirea faptelor ilicite prev. de litera "d" a aceluiași articol și starea de insolvență a debitorului.
Ori, în cauză, deși sarcina probei îi revenea, creditoarea-recurentă nu a produs dovezi în acest sens, iar simpla nedepunere a documentelor contabile prevăzute de lege, necoroborată cu dovedirea împrejurării că aceasta a cauzat starea de insolvabilitate nu poate constitui o certitudine judiciară, chiar dacă ar fi de natură să conducă la reținerea unei prezumții de culpă în sarcina fostului administrator al societății-debitoare, care să se circumscrie faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 litera "d" din lege.
Altfel spus, chiar ținerea unei contabilități fictive, determinarea dispariției unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea, nu pot atrage exclusiv prin ele însele, răspunderea materială a fostului administrator pentru apariția stării de insolvență și suportarea parțială a pasivului debitorului, astfel încât soluția primei instanțe apare ca fiind corectă sub acest aspect.
Față de cele ce preced, constatând că nu sunt date motivele de nelegalitate invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, Curtea, în temeiul art. 3041, 312 alin. 1din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECID E:
Respinge recursul declarat decreditorul MFP _ Direcția Generală a Finanțelor Publice a județuluiîmpotriva sentinței nr.662 din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitorul-intimat SRL prin lichidator "Insolvent" S, pârâtă-intimată fiind, parte în proces-intimată fiind Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, ca nefondat.
Ia act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./11.11.2009
jud.fond Gh.
Președinte:Rață GabrielaJudecători:Rață Gabriela, Surdu Oana, Grosu Cristinel
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1276/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 206/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
