Practica judiciara insolventa. Decizia 1276/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 1276

Ședința publică de la 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Geta Sandu

JUDECĂTOR 2: Cipriana Poiană

JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE I și pe intimat " ", lichidator ACORD - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE " " L, intimat, intimat, având ca obiect procedura insolvenței, recurs formulat împotriva sentinței comerciale numărul 298/S din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl. avocat pentru lichidatorul judiciar ACORD I, reprezentantul legal al intimatei debitoare ""; dl. avocat pentru intimatul pîrît.

celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- recurs la al 2-lea termen, acordat ca intimatul pîrît să formuleze și să depună întîmpinare, după care

-. avocat depune la dosar împuternicirea avocațială, emisă de Cabinetul de avocat în baza contractului de asistență juridică fără număr încheiat cu lichidatorul judiciar ACORD I pentru intimata debitoare ""

La interpelarea instanței, părțile prezente precizează că nu mai au de formulat alte cereri.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.

-. avocat, pentru intimatul pîrît, pune la dosar note de concluzii scrise și oral pune concluzii de respingere a recursului ca neîntemeiat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Cu obligarea recurentei creditoare la cheltuielile de judecată reprezentînd onorariul de avocat. În acest sens depune la dosar chitanța nr. -/6.11.2009 privind încasarea sumei de 300 lei cu titlu de onorariu avocat.

-. avocat, pentru lichidatorul judiciar ACORD I, pune concluzii de respingere a recursului ca neîntemeiat și de menținere a hotărîrii instanței de fond ca temeinică și legală.

Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele;

Prin sentința comercială nr. 298/S din 19 mai 2009 a Tribunalului Iași, Secția Comercială și de contencios Administrativ, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul lichidator ACORD, cu sediul in I,-, - 5,. A,. 2,. 10, prin reprezentant legal administrator, în contradictoriu cu pârâții domiciliat în I,- - scara C, etaj 5, apartament 13 si, domiciliat in I,-, jud. I, având ca obiect atragerea răspunderii personale a acestora.

A aprobat raportul final prezentat de către lichidatorul judiciar ACORD

În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,

A dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC cu sediul în mun. I, nr. 48, jud. I, cod unic de înregistrare -, număr de ordine în registrul comerțului J-.

A dispus radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,

A descărcat pe lichidatorul judiciar ACORD I, cu sediul în mun. I,-, -5,. A,. 2,. 10, jud. I, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în 193, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0246 de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței,

A aprobat in parte decontul de cheltuieli prezentat de lichidatorul judiciar ACORD I, și dispune plata către acesta a sumei de 1424 lei (224 lei reprezentând cheltuieli materiale si 1200 lei reprezentând onorariu),din fondul de lichidare.

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,

A dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Cererea promovată de către lichidatorul judiciar având ca obiect stabilirea răspunderii personale a administratorilor statutari al debitoarei SC SRL, pârâții si, este neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Astfel, în reglementarea art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, răspunderea administratorilor nu devine automat operantă în toate cazurile când pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că administratorii au cauzat starea de insolvență a societății prin săvârșirea culpabilă a vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la lit. a - g ale alin. 1 al articolului menționat, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită, cu condiția ca acest prejudiciu să se regăsească în pasivul rămas neacoperit sau ce va rămâne neacoperit la închiderea procedurii.

Răspunderea instituită de dispozițiile art. 138 este o formă specială de răspundere delictuală, derogatorie de la dreptul comun (art. 998 - 999 din Codul civil) instituită în favoarea debitorului aflat în stare de insolvență, în vederea acoperirii pasivului rămas neacoperit prin lichidare.

Rezultă așadar că pentru instituirea răspunderii personale a administratorilor este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și săvârșirea acestor fapte să fi determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență, elemente care nu pot fi reținute în persoana administratorilor - pârâții și.

În privința răspunderii instituita de art. 138 lit. d, retine instanța că lichidatorul judiciar s-a limitat la a susține prin cererea sa că administratorul statutar notificat nu a predat actele contabile si nu a înregistrat la bilanțurile contabile anuale.

Nu s-a probat de către reclamant că pârâții ar fi ținut "o contabilitate fictivă" sau că "nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea" în condițiile în care însuși administratorul judiciar susține că nu a putut intra în posesia documentelor contabile, pentru a putea verifica acest aspect. Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâților a îngreunat sarcina lichidatorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventualele bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu s-a făcut dovada ca această conduită ar fi generat insolvența debitoarei. Mai mult faptul că acesta nu a mai depus indicatorii financiari după anul 2007, nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși și necoroborată cu alte mijloace de probă, nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit.

În condițiile expuse, instanța urmează a respinge cererea reclamantului, nefiind probată în sarcina pârâților vreo activitate delictuală de natura celor enumerate în art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006.

În condițiile în care debitorul falit, după cum s-a constatat, nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu valorificabile, nu are disponibilități în conturi bancare și nu au fost identificate nici creanțe ce ar fi putut fi încasate în numele acestuia care să asigure acoperirea creanțelor creditorilor, procedura este lipsită de obiect, în cauză fiind incidente disp art. 131 din Legea nr. 85/2006, astfel încât instanța urmează a hotărî închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale, continuarea procedurii neavând ca finalitate decât majorarea nejustificată a cheltuielilor de procedură.

In baza dispozițiilor art. 135 din lege, instanța va dispune notificarea închiderii procedurii debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, iar în temeiul dispozițiilor art. 136 va descărca lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități. Pentru activitatea desfășurată, se va aproba în parte decontul de cheltuieli prezentat de către lichidatorul judiciar, sumele urmând a fi suportate din fondul de lichidare.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termenul legal Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței comerciale nr. 298/S din 19 mai 2009, și pe fond, admiterea cererii de stabilire a răspunderii organelor de conducere ale debitoarei.

În motivarea recursului, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I arată că instanța de fond nu a interpretat corect documentele depuse la dosarul cauzei și nici asupra încălcării dispozițiilor legii în materie economico-financiară și care ar putea avea legătură cu intrarea în incapacitate de plată. Prin sentința comercială nr. 298/S/19.05.2008, Tribunalul Iași - judecător sindic a respins acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu organele de conducere ale debitorului și, totodată, a admis raportul final cu consecința închiderii producerii insolenței și radierii debitorului

Având în vedere împrejurarea că documentele contabile ale firmei nu au fost predate lichidatorului judiciar, este evident că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, aspect ce se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006. Nu au fost prezentate documentele din care să rezulte rapoartele juridice cu creditorii, rămânând astfel lichidatorul judiciar în imposiblitatea de a proceda la recuperarea creanțelor prin formularea acțiunilor specifice.

Totodată, administratorii - pârâți nu au mai preschimbat certificatul de înmatriculare a societății, fiind astfel dizolvată, ceea ce conduce la concluzia că, cu bună știință, administratorii au încercat să scape de o firmă cu datorii și, implicit, de creditorii societății.

Netemeinicia hotărârii rezultă din faptul că, deși existau premisele angajării răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului, instanța nu a apreciat corect asupra lor.

Articolul 138 din Legea 85/2006 prevede că: "În cazul în care raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratului/lichidatorului judiciar, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și /sau supraveghere din cadrul societății".

Prin urmare, deși în raportul asupra cauzelor lichidatorul judiciar a indicat persoanele responsabile de ajungerea debitoarei în insolvență, instanța respinge acțiunea considerând-o ca fiind nedovedită.

Lichidatorul judiciar a analizat situația debitorului din indicatorii prezentați pe site MEF, astfel încât opinia sa căreia evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu legea este pe deplin justificată, fiind suficientă pentru antrenarea răspunderii personale a administratorilor statutari.

Așa cum rezultă din fișa sintetică totală a agentului economic și a titularilor executorii întocmite de către organul fiscal, se poate observa împrejurarea că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita creanțele înregistrate la bugetul de stat din anii anteriori pronunțării hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce justifică și incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c, respectiv continuarea activității în interes propriu.

aceste aspecte cu prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, apreciază că se impune obligarea administratorului la repararea prejudiciilor create bugetului de stat.

Prin urmare este nelegală și netemeinică soluția instanței de a respinge acțiunea lichidatorului în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea 86/2006, în condițiile în care raportul prevăzut la art. 59 din lege indică săvârșirea unor fapte din cele prevăzute în textul de lege menționat și persoanele responsabile.

În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată dar, în același timp și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.

Răspunderea fondată pe prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere specială a administratorilor sau persoanelor care s-au implicat în activitatea societății în cauză, însă, această răspundere nu devine automat operantă în toate cazurile în care pasivul social nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că administratorii au cauzat starea de insolvență prin săvârșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de art. 138 alin. 1 lit. a - g din Legea 85/2006 și a căror urmare a fost crearea, menținerea sau adâncirea stării de insolvență, fiind necesar deci a se proba întrunirea cumulativă condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

În speță, fapta imputată pârâtului este cea prevăzută de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Nedepunerea actelor și documentelor contabile în termenul stabilit nu echivalează cu sensul dat de legiuitor sintagmei "nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și nu este suficientă pentru lămurirea legăturii de cauzalitate între această omisiune și starea de insolvență debitorului și respectiv pentru atragerea răspunderii personale a administratorilor.

Simpla apreciere a lichidatorului nefiind suficientă pentru a se putea antrena o astfel de răspundere deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii administratorului doar după administrarea de dovezi concludente și pertinente, care să conducă la concluzia că prin săvârșirea faptelor expres și limitativ prevăzute de lege, s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.

De asemenea, Curtea constată că nu pot forma obiect de cenzură al instanței de recurs acele critici prin care se impută pârâților săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c din legea insolvenței deoarece acestea nu au constituit obiect de investire al instanței de fond, astfel, că invocarea lor, direct în recurs ar contraveni dispozițiile art. 316 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă care nu permit schimbarea calității părților, a cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată, direct în fața instanței de control judiciar.

Văzând că în cauză nu s-a putut proba faptul că administratorii debitoarei au contribuit la aducerea acestuia în stare de insolvență, apreciind că motivele de recurs formulate în cauză de către recurentă nu sunt întemeiate, Curtea va respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I și va menține sentința recurată, urmând să o oblige pe recurentă să achite intimatului cheltuielile de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului I împotriva sentinței comerciale nr. 298/S din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o menține.

Obligă pe recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului I să plătească intimatului cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1200 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 9.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.

Tehnored.

02 ex.

08.12.2009

Tribunalul Iași

Jud.

Președinte:Geta Sandu
Judecători:Geta Sandu, Cipriana Poiană, Camelia Gheorghiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1276/2009. Curtea de Apel Iasi