Practica judiciara insolventa. Decizia 1604/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.1604

Ședința publică din15 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Rață Gabriela

JUDECĂTOR 2: Surdu Oana

JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat depârâtul- administrator al SRLîmpotriva sentinței nr.632 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu creditorul-intimat INDUSTRIE SRL B, SRL R prin administrator, debitor-intimat fiind SRL prin lichidator Cabinet individual de insolvență "Avocat " S, parte în proces-intimată fiind Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că pârâtul-recurent a depus la dosar cerere de amânare pentru a-și angaja apărător, precum și lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru pentru recursul de față și a timbrului judiciar mobil aferent, după care instanța, față de lipsa recurentului, lasă cauza pentru sfârșitul ședinței de judecată.

Reluându-se judecarea recursului, se constată, de asemenea, lipsa pârâtului-recurent și, verificând data la care acesta a primit citația, respectiv 19 august 2009, instanța respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată, apreciind că până la termenul de astăzi recurentul a avut timp suficient pentru pregătirea apărării; față de lipsa dovezii achitării taxei de timbru în sumă de 19,5 lei, precum și a timbrului judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, instanța invocă excepția netimbrării, rămânând în pronunțare asupra recursului prin prisma acestei excepții.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 21.11.2008 și înregistrată sub nr-, creditoarea SC INDUSTRIE SRL a solicitat deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC SRL, pentru plata unor datorii în sumă de 68.694,08 lei, reprezentând o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În motivarea cererii s-a arătat că societatea dizolvată se află în mod vădit în încetare de plăți și înregistrează debite în cuantum de 68,694.08 lei.

Prin sentința comercială nr. 23 din 06.01.2009 a Tribunalului Suceava, judecătorul sindic a admis cererea formulată creditorul SC INDUSTRIE SRL și, în temeiul art. 33 alin.6 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului SC SRL, iar în temeiul art. 34 din Lg. nr. 85/2006 s-a numit lichidator judiciar provizoriu Cabinetul Individual de Insolvență Av..

La data de 17.02.2009 creditorul SC SRL Radauti a formulat cerere de înscriere a creanței în sumă de 602.286,66 lei.

La filele 111-116 dosar lichidatorul judiciar provizoriu a depus la dosar raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a societății debitoare SC SRL.

La filele 129 - 131 dosar lichidatorul judiciar a depus la dosar raport prin care se propune închiderea procedurii în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.

La data de 16.04.2009 creditorul DGFPSa depus la dosarul cauzei cerere de înscriere a creanței pentru suma de 114.372 lei.

La data de 15.05.2009 creditorul SC SRL Șcheia a depus cerere de admitere a creanței pentru suma de 411,51 lei.

La filele 119-121 dosar lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență Av. a depus cerere de atragere a răspunderii materiale împotriva pârâtului G motivat de faptul că starea de insolvență se datorează în primul rând managementului defectuos al acestui administrator, fiind evident faptul că, în condițiile în care societatea acumula datorii, continuare activității ducea, în mod vădit la încetarea de plăți. Se mai arată că prin modul defectuos în care administratorul societății a înțeles să fie ținută evidența financiar - contabilă este evidentă legătura de cauzalitate dintre comportamentul culpabil a reprezentantului legal și starea falimentară a debitoarei, care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din următoarele fapte: " ( ) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".

S-a mai arătat că este cert că prin conduita pârâtului de refuz de predare a documentelor contabile ale societății debitoare, s-a creat posibilitatea de a se sustrage de la incidența dispozițiilor art.138 din Legea nr. 85/2006, nu numai sub aspectul neținerii contabilității în conformitate cu legea, ci și sub aspectul celorlalte cazuri de atragere a răspunderii patrimoniale prevăzute de textul de lege amintit, care de cele mai multe ori rezultă și se probează prin documente contabile ale societății debitoare.

Prinsentința nr.632 din 16 iunie 2009 a Tribunalului Suceava -Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, judecătorul sindic a admis cererea de atragere a răspunderii materiale formulată de Cabinet Individual de Insolvență "Avocat "; a bligat pârâtul G să plătească din averea proprie suma de -,25 lei reprezentând pasivul societății debitoare; a admis raportul și n temeiul art.131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și a ispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL cu aplicarea tuturor măsurilor legale care derivă din aceste dispoziții.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul G, administrator al SRL, județul S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe care însă nu l-a timbrat cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar mobil, potrivit art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din Legea nr.123/1997, deși, așa cum se poate observa la fila 6 a dosarului de recurs, a fost citat cu menționarea acestei obligații legale.

Așa fiind, Curtea, în baza art.20 din Legea nr.146/1997 și Legea nr.123/1997, va anula recursul de față, luând act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată din recurs.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat depârâtul- administrator al SRLîmpotriva sentinței nr.632 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu creditorul-intimat INDUSTRIE SRL B, SRL R prin administrator, debitor-intimat fiind SRL prin lichidator Cabinet individual de insolvență "Avocat " S, parte în proces-intimată fiind Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Ia act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./21.10.2009

Președinte:Rață Gabriela
Judecători:Rață Gabriela, Surdu Oana, Grosu Cristinel

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1604/2009. Curtea de Apel Suceava