Practica judiciara insolventa. Decizia 1639/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI
SECȚIA COMERCIAL ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1639
Ședința public din data de 20 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
Judector - -
Judector - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de debitoareaSC SRL, prin reprezentanții si legali, cu sediul în B, str.-, - 7,.3,.12, județul B, cod de identificare fiscal -, numr de ordine în registrul comerțului J-, împotriva sentinței nr.820/06 octombrie 2009 pronunțat de Tribunalul Buz u, în contradictoriu cu creditoareaSC SRL,prin reprezentanții si legali,cu sediul în B, sector 6, nr.9 și lichidator judiciarCONT,prin reprezentanții si legali,cu sediul în B, str.- -, --A4, județul
La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns recurenta-debitoare SC SRL, reprezentat de avocat, din cadrul Baroului B, lipsind intimata-creditoare SC SRL și lichidator judiciar CONT.
Procedura este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz c recursul se afl la primul termen de judecat, este motivat, netimbrat, dup care:
Avocat, pentru recurenta-debitoare SC SRL depune la dosarul cauzei taxa judiciar de timbru, în cuantum de 20 lei, conform chitanței nr.-/18.11.2009 și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei și, având cuvântul, precizeaz c nu mai are alte cereri de formulat în cauz și solicit acordarea cuvântului în susținerea recursului.
Curtea, luând act c nu se formuleaz alte cereri, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în recurs.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-debitoare SC SRL solicit admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței apelate și pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca nefondat.
Susține c procedura de citare cu debitoarea a fost viciat, comunicarea actelor nu s-a fcut la sediul principal al societții, fapt pentru care nu a putut formula în termen contestație împotriva creanței pretinse.
De asemenea, susține c intimata-creditoare nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, iar cu privire la factura emis în data de 22.11.2006 nu rezult din ce dat au fost calculate penalitțile, la ce curs și totodat din ce moment creanța a fost apreciat ca fiind cert, lichid și exigibil din moment ce creditoarea nu a livrat produsul în termenul prevzut în contract.
Precizeaz c la dosarul cauzei exist dovezi de admitere a recursului și de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Fr cheltuieli de judecat.
CURTEA
Prin sentința nr.820 pronunțat la data de 6 octombrie 2009, Tribunalul Buz uaa dmis cererea formulat de creditoarea SC SRL pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL și în temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL cu sediul social în B, str. -, județul
În motivarea sentinței, tribunalul a constatat c cererea formulat la 30.04.2009 de creditoarea SC SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicat debitoarei la data de 08.05.2009 și c nu s-a formulat contestație, potrivit art.33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenței.
De asemenea, tribunalul a constatat c debitoarea se afl în încetare de plți, stare de fapt dovedit cu înscrisuri, creditoarea având o creanț comercial, cert, lichid și exigibil împotriva debitoarei în cuantum de 26.477,23 lei dovedit cu înscrisuri.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea SC SRL, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevzute de dispozițiile art.304 pct.5 și 8 Cod procedur civil cât și dispozițiile art.103 Cod procedur.
În motivarea recursului, recurenta a artat c procedura de citare cu aceasta a fost viciat, întrucât comunicarea actelor nu s-a fcut la sediul principal al societții, fapt pentru care nu a putut formula în termen contestație împotriva creanței pretinse.
De asemenea, a artat recurenta c societatea creditoare și-a schimbat sediul social, fapt pentru care nu a putut soluționa pe cale amiabil prezentul litigiu în ciuda eforturilor depuse. A notificat în dese rânduri societatea creditoare referitor la faptul c aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, astfel, referitor la factura emis în data de 22.11.2006 nu se poate ști din ce dat au fost calculate penalitți, la ce curs și totodat din ce moment creanța a fost apreciat ca fiind cert, lichid și exigibil, din moment ce creditoarea nu a livrat produsul în termenul prevzut în contract.
livrat nu era în conformitate cu obligațiile asumate de creditoare, avea defecțiuni majore pe care le-a adus la cunoștinț și a solicitat remedierea acestora sau înlocuirea produsului, fapt nerealizat pân în prezent, iar cu privire la celelalte facturi susține c a achitat în mod regulat celelalte produse.
A mai susținut recurenta c în mod netemeinic instanța a apreciat c debitoarea se afl în încetare de plți și creditoarea are o creanț cert, lichid și exigibil întrucât debitoarea are un rulaj financiar constant, are contracte în derulare și nici nu se pune problema unei încetri de plți cum în mod netemeinic a apreciat instanța de fond și totodat în mod nelegal a deschis aceast procedur cât vreme creanța nu este cert, lichid și exigibil, suport discuții în ceea ce privește executarea defectuoas a clauzelor contractuale de ctre creditoare și nu se impune deschiderea unei astfel de proceduri.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca nefondat și repunerea în termenul de contestare a creanței pentru motivele anterior invocate.
Examinând sentința recurat prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrrilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constat c recursul este fondat, pentru urmtoarele considerente:
Creditoarea SC SRL a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL, indicând sediul acesteia în B, str. -, jud. B, cu sediul secundar în B,-, cab.7, -.12, jud.
Conform dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 85/2006, n termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorului îndreptțit s solicite deschiderea procedurii insolvenței, judectorul-sindic va comunica cererea, în copie, debitorului, iar în termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie s conteste, fie s recunoasc existența strii de insolvenț.
Potrivit art. 7 alin. 1 și 3 din același act normativ, comunicarea actelor de
procedur anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii se realizeaz conform Codului d e procedur civil.
Debitoarea a fost citat, pentru termenul din 6 octombrie 2009, dat la
care s-a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenței, conform dovezilor aflate la filele 14 și 29 dosar, în B, -, jud. B, precum și în B, - Cabinetul 7, nr. 3, -.12, jud. B, s-a menționat pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare c citațiile au fost afișate, nicio persoan nefiind gsit.
Din relațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, depuse la fila 13 dosar, rezult îns c sediul societții este în B, str. -, -. 3,. 12, jud. B, astfel c în mod greșit debitoarea a fost citat la cele dou adrese menționate pe citații.
În consecinț, nefiindu-i legal comunicat cererea de deschidere a procedurii, debitoarea nu a avut posibilitatea de a formula contestație potrivit art.33 alin.6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, iar sentința de deschidere a procedurii insolvenței a fost pronunțat cu înclcarea dispozițiilor legale privind citarea și comunicarea actelor de procedur, fiind incidente dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedur civil și motivul de nelegalitate prevzut de art. 304 pct. 5 Cod procedur civil.
Pentru aceste motive, conform dispozițiilor art. 312 alin.1, alin. 3 și alin. 5 Cod procedur civil, curtea va admite recursul, va casa sentința recurat și va trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, pentru a proceda la judecata cererii de deschidere a procedurii de insolvenț cu respectarea dispozițiilor legale prevzute de Codul d e procedur civil, de comunicare a cererii de deschidere a procedurii ctre debitoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de debitoarea SC SRL, prin reprezentanții si legali,cu sediul în B, str.-, - 7,.3,.12, județul B, cod de identificare fiscal -, numr de ordine în registrul comerțului J-, împotriva sentinței nr.820/06 octombrie 2009 pronunțat de Tribunalul Buz u, în contradictoriu cu creditoareaSC SRL,prin reprezentanții si legali,cu sediul în B, sector 6, nr.9 și lichidator judiciarCONT,prin reprezentanții si legali,cu sediul în B, str.- -, --A4, județul
Caseaz sentința și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Buz
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, azi, 20 noiembrie 2009.
Președinte, Judectori,
- - - - - -
Grefier,
Red./CC
4 ex/14.12.2009
f- - Tribunalul Buz
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Valentina Gheorghe, Adrian
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1492/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 72/2010. Curtea de Apel... → |
---|