Practica judiciara insolventa. Decizia 1676/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - insolvență -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1676

Ședința publică din data de 19 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen

JUDECĂTOR 3: Ududec Elena

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Cabinet de Insolvență, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotrivasentinței nr.179 din 5 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr- (dosar nr-), intimați fiind SC SA B - prin lichidator Management Reorganizare Lichidare I, SC SA B - prin administrator special, creditori ve AS B, Financiar B, Banca Comercială Română - Sucursala B, SC SA, & CO B, Banca Română de Dezvoltare Generale - Sucursala B, Bank SA B, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, ON M SA Sucursala B, SC SRL B, SC SRL B, SC SRL B, SC SA B, Primăria Municipiului B, parte în proces intimată fiind Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 8 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când pentru a da posibilitatea intimatei să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru data 12 octombrie 2009 și apoi pentru astăzi - 19 octombrie 2009.

După deliberare,

CURTEA:

Asupra recursului de față,constată:

Prin cererea adresată judecătorului sindic la data de 09.10.2009, Comitetul Creditorilor ales în Adunarea Generală a Creditorilor de la debitoarea SC "" din 11.07.2008, a solicitat în conformitate cu prevederile art.22 alin.2 din Legea nr. 85/2006 înlocuirea administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență.

Prin încheierea nr.118 din 30.11.2008, judecătorul sindic a respins excepția prematurității introducerii cererii formulată de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, a admis cererea Comitetului Creditorilor debitoarei SC "" SA B și a dispus înlocuirea administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, decizia promovării unei cereri pentru înlocuirea lichidatorului judiciar a fost luată în cadrul Adunării Creditorilor de la SC "" SA B la data de 03.10.2008,anterior datei la care judecătorul sindic a fost sesizat cu această cerere, iar creditoarea Ve AS a fost desemnată și împuternicită să reprezinte comitetul creditorilor pentru a depune, susține și programe probe în cererea de înlocuire a lichidatorului, astfel că excepția prematurității cât și calității procesuale active a reclamantei nu sunt întemeiate.

Pe fondul cauzei, judecătorul sindic a reținut că administratorul judiciar Cabinet de insolvență, nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege, respectiv: după aprobarea planului de reorganizare a activității debitoarei nu a întocmit rapoarte trimestriale privind modul de îndeplinire a programului de plată, a creanțelor, nu a făcut dovada întocmirii raportului trimestrial cuprinzând situația cheltuielilor pentru bunul mers al activității, conform art.106 alin.2 din Legea nr.85/2006.

A mai reținut judecătorul sindic că datorită opoziției administratorului judiciar nu s-a putut finaliza majorarea capitalului social prin aport în numerar cu suma de 500.000 lei propusă de acționarii debitoarei, iar pe de altă parte administratorul judiciar a încălcat Codul d e Profesională și Disciplină, în sensul că a încheiat contractul de închiriere nr.1145 din 01.09.2007 având ca obiect un spațiu în suprafață de 70 mp situat în B, Calea Națională nr.32, proprietatea debitoarei, cu SC "" SRL B al cărui asociat și administrator este - soțul administratorului judiciar.

Împotriva sentinței a declarat recurs administratorul judiciar, Cabinet Individual de Insolvență, care pe cale de excepție a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reprezentantului Comitetului creditorilor, respectiv a creditoarei Ve As B, precum și excepția prematurității cererii.

Recurenta a dezvoltat aceste excepții arătând că, creditoarea Ve As nu a fost împuternicită de Comitetul creditorilor ci de către Adunarea Generală a Creditorilor, or cele două organisme au atribuții și competențe diferite, cererea de înlocuire a lichidatorului fiind dată în competența Comitetului creditorilor și nu a Adunării Creditorilor.

Cât privește prematuritatea cererii a arătat că, data la care Comitetul creditorilor a hotărât sesizarea judecătorului sindic cu cerere de înlocuire a lichidatorului este de 27.10.2008, în timp ce data înregistrării cererii la grefa tribunalului este 09.10.2008.

Deosebit de aceasta a mai arătat recurenta că, din probatoriul administrat la judecata în fond rezultă că și-a îndeplinit atribuțiile ce- reveneau prin lege, iar cât privește contractul de închiriere încă de la data de 25.07.2008 debitoarea încheiase un nou contract cu o altă societate, respectiv SC "- Serv" SRL B astfel că, la momentul judecării cererii nu mai desfășura nici un fel de relații cu SC "" SRL

În timpul soluționării recursului, SC Credit Bank" SA a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de aceea că, SC "" SA nu figurează în evidențele sale cu conturi deschise și nu este client al său.

Prin decizia comercială nr.179 din 05.02.2009, Curtea de Apel Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Credit Bank SA; a respins ca nefondată excepția privind lipsa de interes a recurentei, și a respins ca nefondat recursul declarat de lichidatorul judiciar.

Împotriva deciziei, Cabinetul Individual de Insolvență a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art.318 alin.1 ultima teză din Codul d e pr.civilă.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea Cabinetul Individual de Insolvență a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției invocată în recurs - cu privire la lipsa calității procesuale active a reprezentantului Comitetului creditorilor.

Curtea de Apel Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal prin decizia comercială nr.1054 din 28.05.2009 a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea Cabinetul Individual de Insolvență împotriva deciziei nr. 179 din 05.02.2009, a anulat această decizie și a trimis dosarul pentru repartizare aleatorie, în vederea rejudecării recursului.

Investită cu rejudecarea recursului declarat de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență împotriva încheierii nr.118 din 30.10.2008 judecătorului sindic, curtea reține următoarele:

Mai întâi, curtea se va pronunța asupra excepțiilor invocate în cauză și anume:

- excepția lipsei calității procesuale pasive a SC " Credit Bank" SA;

- lipsa calității procesuale active a creditoarei Ve As B;

- excepția inadmisibilității acțiunii ca prematur introdusă, formulată de lichidatorul judiciar;

- excepția lipsei de interes a lichidatorului judiciar Cabinet de Insolvență în promovarea recursului.

Motivat de faptul că debitoarea SC "" SA nu este clienta Credit Bank SA, cu sediul în B, curtea va admite excepția invocată de aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive și va dispune scoaterea din cauză a acesteia.

Excepția lipsei de interes a administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență, invocată de creditoarea Ve As, cu sediul în B, urmează a fi respinsă, atâta vreme cât prin încheierea nr.118 din 30.10.2008 judecătorul sindic a dispus înlocuirea acestui administrator judiciar, evident acesta justifică interes în promovarea recursului.

Excepțiile invocate de administratorul judiciar privind prematuritatea formulării cererii de înlocuire a administratorului judiciar precum și a lipsei calității procesuale active a creditoarei Ve As, urmează să fie respinse deoarece așa cum reiese din procesul verbal al Adunării Generale a Creditorilor debitoarei SC "" SA din data de 03.10.2008 s-a hotărât investirea Comitetului creditorilor SC "" SA și respectiv a creditoarei Ve As, ca în numele și pe seama acestora să promoveze cerere de înlocuire a administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență pentru motive temeinice.

Cât privește fondul cauzei, curtea reține că în mod legal și temeinic judecătorul sindic a admis cererea formulată de Comitetul creditorilor de la debitoarea SC "" SA și a dispus înlocuirea administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență deoarece motivele reținute sunt temeinice, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr.85/2006.

Astfel, administratorul judiciar nu a prezentat Comitetului creditorilor, în fiecare trimestru, rapoarte asupra situației financiare a averii debitoarei, rapoarte care se aprobă de către Comitetul creditorilor și se înregistrează de grefa tribunalului.

Potrivit planului de reorganizare a activității debitoarei SC "" SA Baf ost confirmat prin sentința nr.93 din 03.04.2007 a judecătorului sindic și conține programul de plată creanțelor, executarea planului urmând să fie analizată în trim.IV al anului 2009.

Din lucrările dosarului rezultă că după data de 28.02.2008, administratorul judiciar nu a mai depus spre înregistrare alte rapoarte trimestriale privind modul de îndeplinire a programului de plată al creanțelor.

Administratorul judiciar nu a întocmit raportul trimestrial, referitor la situația cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activității, obligație ce-i revenea potrivit art. 106 alin.2 din Legea nr. 86/2006.

În luna februarie 2008, acționarii debitoarei SC "" SA B au propus majorarea capitalului social prin aport în numerar cu suma de 500.000 lei, propunere ce nu a fost finalizată datorită opunerii administratorului judiciar.

În fine, este de reținut că administratorul judiciar a încheiat contractul de închiriere nr.1145 din 01.09.2007 pentru suprafața de 70 mp, situat în B, Calea Națională nr.32, proprietatea debitoarei, cu SC "" SRL B, unde asociat și administrator este domnul, soțul administratorului judiciar, încălcând astfel Codul d e profesională și disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România.

Acest aspect este de luat în seamă, chiar dacă astăzi contractul de vânzare-cumpărare nr.1145 din 01.09.2007 a fost reziliat.

În acest context, cum încheierea judecătorului sindic este temeinică și legală și cum, nici din oficiu nu se constată motive care să ducă la casarea încheierii recurate, curtea în baza art.304 pct.9 și art.304 ind.1 raportat la art.312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de administratorul judiciar.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Credit Bank.

Respinge ca nefondate excepțiile invocate de administratorul judiciar precum și excepția lipsei de interes a recurentei invocată de SC " Ve As".

Respinge ca nefondat recursul declarat de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insovență, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotrivasentinței nr.179 din 5 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr- (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./ 27.10.2009

Președinte:Nastasi Dorina
Judecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen, Ududec Elena

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1676/2009. Curtea de Apel Suceava