Practica judiciara insolventa. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

Dosar nr-

DECIZIA NR. 178/

Ședința publică din 22 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Codruța Vodă judecător

- - - judecător

- - - JUDECĂTOR 2: Carmen Bujan

- - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de lichidatorul judiciar împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din 29 februarie 2008, pronunțate de JUDECĂTOR 3: Gabriel Ștefăniță l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Covasna.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 15 aprilie 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 22 aprilie 2008.

CURTEA

Constată că, prin Încheierea din 29.02.2008, Tribunalul Covasnaa dispus, la cererea creditoarei Sf.G înlocuirea lichidatorului cu B, reținând următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 771 din 16 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 2476/S/2005 s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului debitoarei EXPORT IMPORT SRL Sf. G, administrator judiciar fiind desemnat, EURO SRL C, după reorganizare S (65-67). Ulterior prin sentința de trecere la faliment s-a numit ca administrator judiciar (111-113).

În ședința din data de 17 noiembrie 2007, judecătorul sindic a constatat că la dosarul cauzei nu a fost depus raportul privind cauzele și împrejurările ajungerii debitoarei în stare de insolvență prevăzut în care să se precizeze existența/inexistența premiselor vizând angajarea răspunderii în dezdăunare a fostei conduceri statutare a falitei, conform art. 20 alin.(1) lit b), respectiv art. 25 lit. a) din 85/2006 privind procedura insolvenței, astfel a dispus prin încheierea de ședință de la acea dată ca lichidatorul judiciar să procedeze în consecință (128).

Întrucât nu s-a depus raportul în cauză, însoțit de documentele la care face referire art. 28 alin. (1) din legea amintită în ședințele următoare, respectiv 19.01.2007 (141), 2 martie 2007 (151), 16 martie 2007 ( 166-167), 11 mai 2007(190), 8 iunie 2007 (194) prin încheiere de ședință s-a atenționat lichidatorul judiciar asupra obligației de a întocmi raportul în cauză, întrucât în lipsa unei analize detaliate asupra situației economico-financiare a debitoarei, a necunoașterii contextului în care a intervenit încetarea plăților, a unei eventuale conduite delictuale a administratorilor sociali, derularea procedurii nu poate fi finalizată.

Față de aceste împrejurări instanța, având în vedere că prin tabelul definitive al creditorilor la masa credală a debitoarei au fost admise creanțele creditoarelor, Sf. G și AVAS B(103) a sesizat aceste creditoare spre a decide în acest sens ( 196-197).

Plecând de la această stare de fapt, instanța a reținut că dispozițiile art. 22 alin(2), statornicesc că" În orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic, din oficiu sau la cererea creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice"

Văzând că textul legal precitat, conform art. 24 alin. (1) din aceiași lege este aplicabil și lichidatorului judiciar, ținând cont de cele prezentate anterior, s-a apreciat că în speță motivele arătate justifică admiterea cererii creditoarei, susținută și de AVAS B, drept urmare s-a dispus înlocuirea lichidatorului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs lichidatorul pentru următoarele motive:

Judecătorul-sindic s-a antepronunțat în cauză, întrucât cererea de înlocuire s-a formulat la solicitarea sa, fiind incidente astfel dispozițiile legale privitoare la incompatibilitatea și recuzarea judecătorilor.

Încheierea pronunțată s-a dat fără citarea părților implicate, reprezentând o încălcare a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare. De asemenea, încheierea pronunțată în cauză este lipsită de orice temei legal, instanța neconformându-se art. 22 alin. (2) coroborat cu art. 24 din Legea privind procedura insolvenței. Legea prevede în mod expres că titularul unei astfel de cereri este comitetul creditorilor și nu un singur creditor, comitetul creditorilor fiind un organ al aplicării procedurii insolvenței unui debitor.

Se arată că au existat cauze obiective care au determinat imposibilitatea efectuării raportului asupra cauzelor și împrejurărilor ce au condus la apariția stării de insolvență.

Recursul este nefondat.

Judecătorul-sindic a uzat de inclusiv trimiterea legală conferită prin art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, care statuează că judecătorul-sindic, din oficiu, îl poate înlocui pe lichidatorul judiciar pentru motive temeinice. Astfel, nu se poate vorbi despre o antepronunțare în înțelesul dispozițiilor legale ce reglementează incompatibilitățile și recuzarea judecătorilor, fiind o latură a oficialității și rolului activ al judecătorului menținută de legiuitor în reglementarea procedurii insolvenței.

În speță nu se poate reține neîndeplinirea procedurii de citare câtă vreme lichidatorul avea stabilit termen în cunoștință pentru judecarea cererii și anterior, la termenul din 18.01.2008, instanța a comunicat acestuia cererea de înlocuire formulată de creditori.

În ceea ce privește motivele înlocuirii, Curtea reține că lichidatorul judiciar nu a făcut dovada întârzierilor și imposibilității de aducere la îndeplinire a obligațiilor stabilite în sarcina sa în legătură cu întocmirea rapoartelor de identificare cauzelor ajungerii societății în insolvență și a persoanelor care se fac vinovate de acest lucru.

Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de lichidatorul judiciar împotriva Încheierii de Ședință din Camera de Consiliu din 29.02.2008, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Covasna.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Șt./21.05.2008

Dact./26.05.2008/2 ex.

Jud.încheiere:

Președinte:Codruța Vodă
Judecători:Codruța Vodă, Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Brasov