Practica judiciara insolventa. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.18
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -
JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea SC SA, cu sediul în com., jud. P și sediu secundar în P,-, jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, împotriva sentinței nr. 895 din data de 10 septembrie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu lichidatorul, cu sediul în P, Bd. -,. 32 D,.6,.25, jud. P, creditoarea Primăria municipiului C - Direcția Taxe și Impozite, cu sediul în C, str. -, nr. 7, jud. D și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr. 7, jud. P.
Recursul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, conform chitanței nr.-/2008 și timbru judiciar de 1 leu, care au fost anulate de instanță și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-debitoare SC SA, reprezentată de avocat, conform împuternicirii avocațiale nr.49 aflat la dosar fila 19, lipsind lichidatorul, intimata-creditoare Primăria municipiului C - Direcția Taxe și Impozite și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită prin publicare în Buletinul Procedurilor de ență nr. 4972/12.12.2008 și prin citare conform Codului d procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la cel de-al doilea termen de judecată, este motivat și legal timbrat, după care,
Recurenta-debitoare SC SA, reprezentată de avocat, depune la dosarul cauzei concluzii scrise și un set de înscrisuri în copie xerox, respectiv: plic, decizie de impunere, extras ONRC, extras ECRIS, adresă nr.559/2006 emisă de MFP, 2 facturi fiscale, adresă+ anexă din partea DGFP D, proces verbal licitație anexă titluri executorii, anexă sume oferite, proces-verbal de adjudecare+anexă, tabel situație nominală, certificat de înmatriculare, carte de identitate autovehicul, 3declarații de impozit, proces verbal de licitație, act de adjudecare, lisă cu bunuri, anexă la certificat de înregistrare, 2 contracte de vânzare cumpărare, procură specială, declarație de impunere și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurenta-debitoare SC SA, reprezentată de avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu îndrumarea de a li se comunica cererea de deschidere a procedurii de ență formulată de Primăria C pentru a putea formula apărările necesare, în subsidiar modificarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii cererii introductive ca neîntemeiată.
În susținerea sa orală arată că contrar prevederilor art.85 și 1141alin.2 Cod procedură civilă societății recurente nu i-a fost comunicată cererea de4 deschidere a procedurii de ență și nici nu fost citată corect la termenul de judecată la care s-a dispus deschiderea procedurii simplificate. Susține astfel că intimata nu a făcut dovada că nu cunoaște sediul debitoarei.
Precizează că pe rolul tribunalului mai există un alt dosar de faliment, fiind astfel încălcate prevederile art.3 din Legea enței.
În finalul susținerilor sale arată că sentința este netemeinică, întrucât nu datorează debitul, bunurile societății fiind vândute de către DGFP
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față reține următoarele:
Prin sentința nr.895 pronunțată în data de 10 septembrie 2008, Tribunalul Prahovaa admis cererea formulată de creditoarea PRIMĂRIA MUNICIPIULUI privind pe debitoarea SC SA a dispus deschiderea procedurii simplificate a enței debitoarea, dizolvarea societății debitoare, ridicarea dreptului de administrare, a numit lichidator judiciar pe, care va îndeplini atribuțiile prevăzute deart. 25din lege, cu o remunerație provizorie de 1500 lei, a mai dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului prin Buletinul Procedurilor de ență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61/art.108 din Legea privind procedura enței, a fixat termenul limită pentru: depunerea creanțelor la 07.11.2008, verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 21.11.2008, soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 05.12.2008.
Prin aceeași sentință a fixat data ședinței adunării creditorilor la data de 26.11.2008, adunare care va fi convocată și prezidată de lichidatorul judiciar desemnat, dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către lichidatorul judiciar, a fixat termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 24.09.2008, a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare, deschiderea de către lichidatorul judiciara unui cont bancar la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, urmând ca în termen de 10 zile de la primirea sentințe, debitorul să depună la dosar toate documentele prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006, punând în vedere lichidatorului judiciar să comunice sentința tuturor instanțelor în a căror circumscripție își are sediul debitorul, precum și băncilor la care acesta are deschise conturi bancare, în vederea suspendării tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor împotriva debitorului sau a bunurilor acestuia, s-au indisponibilizat părțile sociale deținute de administratorii debitoarei in registrele de publicitate urmând a se efectua mențiunea in registrul comerțului și dacă debitorul are bunuri supuse transcripției, inscripției sau înregistrării in registrele de publicitate, lichidatorul judiciar va trimite instanțelor, autoritarilor sau instituțiilor care țin aceste registre o copie de pe sentința de deschidere a procedurii, spre a se face mențiune.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Prahovaa reținut că la data de 20.05.2008, creditorul PRIMARIA MUNICIPIULUI C DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE a formulat cerere de deschidere a procedurii împotriva debitoarei SC SA, susținând că are o creanță certă, lichidă si exigibila in sumă de 34.144 RON, neachitată de debitoare cu mai mult de 30 zile anterioare formulării cererii, iar debitoarea nu a formulat contestație in temeiul art.33 alin. 6 din Legea privind procedura enței.
Prin sentința nr. 506/03.07.2008 Tribunalul Dolja declinat competenta materiala de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Prahova reținând ca sediul debitoarei conform evidentelor ORC se afla in raza acestei instanțe.
Pe rolul Tribunalului Prahova cauza a fost înregistrata sub nr- unde instanta a constatat ca debitorul se află in încetare de plăti, stare de fapt dovedita cu titluri executorii, pentru care a expirat data scadentei cu mai mult de 30 zile anterioare depunerii prezentei cereri.
Judecătorul sindic a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 1 alin. 2 pct. 4 din Legea 85/2006, întrucât creditorul are o creanța comercială certă, lichida si exigibila împotriva debitorului in cuantum de 34.144 RON reprezentând impozite si taxe locale, dovedita cu înscrisurile depuse la dosar, că din documentele aflate la dosarul cauzei rezultă că sediul societății debitoare nu corespunde cu sediul declarat la Oficiul Registrului Comerțului, deoarece la sediul menționat în adresa nr.74880/09.09.2008 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, agentul procedural a consemnat societate mutată la SC SRL și pe cale de consecință, tribunalul a dispus deschiderea procedurii simplificate de ență si procedat la desemnarea unui lichidator judiciar având in vedere ofertele depuse de practicienii in ență, de pregătirea si experiența profesională a acestora, de disponibilitatea de timp exprimată si resursele umane de care dispun, in vederea unei bune administrări a cazului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal debitoarea SC SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că sentința comercială nr.895 din 10 septembrie 2008 pronunțată de către Tribunalul Prahova, prin care s-a admis cererea creditoarei Primăria Municipiului C și a deschis procedura simplificată a enței, nu s-a comunicat debitoarei, aceasta aflând de existența acestui dosar din informațiile afișate pe portalul instanțelor de judecată.
Prin motivele de recurs se arată că sentința a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.85/2006, încălcându-se formele de procedură privitoare la citare, în condițiile în care societatea nu a fost regulat citată la judecarea cererii introductive de deschidere a procedurii enței și astfel nu a putut să-și formuleze o apărare adecvată și să probeze că nu se află în stare de ență.
Se susține că contrar prevederilor art.85 și 1141Cod procedură civilă, societății recurente nu i-a fost comunicată cererea de deschidere a procedurii enței și nici nu fost citată corect, instanța de fond în mod nelegal considerând că simpla mențiune a agentului procedural "și-a mutat sediul la SC SA", este îndestulătoare, deși în realitate sediul social se află într-o clădire cu birouri, cu angajați care ar fi primit corespondența, mai mult putea fi citată la unul dintre punctele de lucru operative, la care li se mai trimesese corespondența până la data formulării cererii.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea cererii de deschidere a procedurii enței, întrucât creanța pentru care un creditor poate solicita deschiderea acestei proceduri trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă în temeiul art.3 pct.6 din Legea 85/2006 coroborată cu art.379 Cod procedură civilă, în cauză nefiind îndeplinite aceste condiții.
Consideră că, față de reaua-credință cu care a fost introdusă cererea introductivă, față de faptul că sumele solicitate nu sunt datorate de către societatea debitoare, precum și față de prejudiciul iminent și ireparabil care l-ar produce deschiderea procedurii de ență, trebuie admis recursul astfel cum fost formulat, modificată în tot sentința și pe fondul cauzei să se respingă acțiunea ca neîntemeiată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs în raport cu legislația incidentă în cauză, precum și practica judiciară majoritară și ținând seama de actele și lucrările dosarului avute în vedere de instanța de fond, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond nu a încălcat normele de procedură în citarea debitoarei recurente, aceasta fiind citată la adresa sediului său de la Registrul Comerțului, respectiv comuna, județul P, așa cum rezultă din adresa de la fila 6 dosar atașat.
Susținerile recurentei din acest punct de vedere sunt neîntemeiate, instanța de fond nu încălcat dispozițiile legale în materie, respectiv art.85 și 1141Cod procedură civilă, în acest sens notificarea făcându-se după Codul d e procedură civilă și nu în baza a dispozițiilor art.7 din Legea nr.85/2006 privind procedura enței.
Ca atare instanța de fond nu a încălcat dispozițiile Codului d e procedură civilă privitoare la citarea debitoarei, din acest punct de vedere motivele invocate de recurentă sunt nefondate.
Pe fondul cauzei, terenul pe care l-a deținut pe raza Municipiului societatea recurentă, chiar dacă ulterior fost înstrăinat, impozitele anterioare nefiind achitate la timp sunt datorii certe, lichide și exigibile, în sensul art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006 privind procedura enței.
În speță nu poate fi vorba de o rea credință în intentarea cereri introductive de către intimata creditoare - autoritatea locală -, care trebuie să recupereze debitele restante cu titlu de debite locale, condițiile de admisibilitate ale cererii fiind îndeplinite, judecătorul sindic a pronunța o sentință legală și temeinică.
Întrucât sentința este legală și temeinică și față de care nu există nici un motiv de casare sau modificare în sensul art.304 pct.1-9 cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă, urmează a se constat netemeinicia recursului formulat de debitoarea SC SRL, care va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea SC SA, cu sediul în com., jud. P și sediu secundar în P,-, jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J- împotriva sentinței nr. 895 din data de 10 septembrie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu lichidatorul, cu sediul în P, Bd. -,. 32 D,.6,.25, jud. P, creditoarea PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C - DIRECȚIA TAXE ȘI IMPOZITE, cu sediul în C, str. -, nr. 7, jud. D și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P, str. -, nr. 7, jud. P.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor
G - - - - -
Grefier,
- -
Red. T/ tehnored.
2 ex./22.01.2009
ds.fond - Tribunal
judecător fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Giurgiu AfroditaJudecători:Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor
← Practica judiciara insolventa. Decizia 925/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 538/2009. Curtea de Apel... → |
---|