Practica judiciara insolventa. Decizia 1814/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1814/2008
Ședința publică din data de 16 2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C în calitate de reprezentant al creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței comerciale nr. 1095/15.05.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, privind și pe intimații: - SRL, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ C, - SA, -Y SRL, SP H & B SRL, având ca obiect procedura insolvenței- contestație la tabelul preliminar.
La apelul nominal părțile sunt lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită potrivit art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 2988/24.07.2008.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146 /1997, privind taxele judiciare de timbru și art. 177 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Curtea, în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.1095 din 15.05.2008 Tribunalului Comercial Clujs -a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
S-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar H & B, și în consecință:
S- încuviințat tabelul suplimentar al creditorilor debitoarei, după cum urmează:
Creanțe bugetare:
- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE prin C- 1.420 lei;
- ITM C- 54 lei;
- - SA- 2.868,47 lei;
S-a încuviințat tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitoarei, după cum urmează:
Creanțe bugetare:
- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE prin C- 1.420 lei;
- ITM C- 54 lei;
- - SA- 2.868,47 lei;
Totodată a fost încuviințat și tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitoarei -Y SRL, după cum urmează:
CREANȚE BUGETARE NĂSCUTE DUPĂ DATA DESCHIDERII PROCEDURII:
- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C prin C- 1.420 lei;
- ITM C- 54 lei;
- - SA- 2.868,47 lei.
CREANȚE BUGETARE
- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE prin C- 5.546 lei;
- ITM C- 106 lei;
CREANȚE
- - SRL- 14.976,47 lei.
În motivare se arată că la data de 8 aprilie 2008, lichidatorul judiciar a depus la dosar un raport de activitate, învederând judecătorului sindic faptul că a procedat la notificarea deschiderii procedurii falimentului comunicând și termenele stabilite prin sentința de deschidere a procedurii, în ceea ce privește creanțele suplimentare.
Urmare acestui fapt, a depus, la data de 02.04.2008, rectificare a declarației de creanță suplimentară creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE prin C, solicitând înscrierea în tabelul suplimentar al creanțelor cu suma de 4.837 lei.
Lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic încuviințarea tabelului suplimentar al creanțelor, arătând că a procedat la verificarea creanței, constatând că suma invocată de creditoare reprezintă debite rezultate din declarații privind obligații la plată la bugetul general consolidat. Astfel, suma de 3.417 lei rezultă din declarația nr. 3018/25.04.2007, care se constată că este anterioară deschiderii procedurii de insolvență care a avut loc la data de 18.05.2007, astfel că această sumă nu va fi cuprinsă în tabelul suplimentar al creanțelor. Pentru sumele rezultate din declarațiile 6388/24.10.2007 și 1576/05.03.2008 creditoarea a înregistrat somații de plată și titluri executorii emise conform art. 141 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, acestea fiind însușite de către societate prin semnătură și ștampilă, mai puțin somația și titlurile executorii emise în 10.03.2008 care nu sunt ștampilate, însă acestea sunt semnate de dl..
Împotriva tabelului suplimentar de creanțe a formulat contestație DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C prin care a învederat că propunerea lichidatorului judiciar de diminuare a creanței și înscrierea în tabelul suplimentat cu suma de 1.420 lei, arătând că în urma analizării declarației de creanță s-a constatat că suma de 3.417 lei este aferentă "declarației 100" înregistrată sub nr. 3018/25.04.2007 este anterioară deschiderii procedurii, nu este întemeiată. Astfel, suma care face obiectul contestației este datorată, în acest sens fiind emise titluri executorii în baza declarației debitoarei, titlurile executorii, somațiile și dovezile de comunicare, depuse la dosarul cauzei în susținerea cererii de admitere a creanței suplimentare. De asemenea suma este recunoscută și de debitoare, ceea ce rezultă și din faptul că titlurile executorii comunicate, nu au fost contestate.
Analizând declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, depuse în susținerea declarației suplimentare, judecătorul sindic constată că în mod corect lichidatorul judiciar a propus doar înscrierea parțială a creditoarei, cu suma de 1.420 lei, față de suma de 3.987 lei declarată de creditoare. Declarația aflată la fila 47 din dosarul de declarații de creanță, atestă faptul că perioada de raportare este aferentă lunii martie 2007, în condițiile în care procedura insolvenței față de debitoare a fost deschisă la data de 17 mai 2007, prin sentința comercială nr. 2823/2007, astfel încât, rezultă cu evidență că parțial, creanța declarată este născută anterior deschiderii procedurii insolvenței, în timp ce cea de a doua declarație, respectiv cea aflată la fila 48 din dosarul de declarații de creanță, este aferentă lunii 2007, respectiv ulterior deschiderii procedurii.
Mai mult decât atât, data înregistrării declarației privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat de la fila 47, poartă ca și dată a înregistrării, data de 25 aprilie 2007, anterioară deschiderii procedurii.
Împotriva sentinței formulat recurs DGFP C, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu consecința admiterii contestației formulat de DGFP C împotriva tabelului suplimentar al creanțelor debitoarei - SRL D, cu consecința înscrierii creditoarei în tabelul suplimentar al creanțelor în sumă de 4837 RON, compusă din 1420 RON creanță admisă și 3417 RON, sumă care a format obiectul contestației.
În motivarea recursului se arată că suma solicitată a fi înscrisă în tabelul suplimentar creanțelor a fost recunoscută de debitoare, deoarece aceasta nu a formulat contestație la titlurile executorii ce le-au fost comunicate și nici la declarația de creanță suplimentară depusă la dosarul cauzei.
Examinând recursul instanța constată că acesta este nefondat din următoarele considerente:
Prin contestația formulată creditoarea a contestat sumele înscrise de lichidatorul judiciar în tabelul suplimentar de creanțe, având în vedere faptul că nu au fost înscrise sumele anterior deschiderii procedurii.
Creditoarea a avut posibilitatea de declara creanțele anterioare deschiderii procedurii, urmare a notificării nr.903/26.02.2007 transmisă administratorul judiciar, astfel că recurenta nu are nici o bază legală să solicite înscrierea în tabelul suplimentar al unei creanțe născută anterior deschiderii procedurii, motiv pentru care în baza art.312(1) Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C pentru Administrația Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1095 din 15.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/3.10.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1517/2008. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 24/2008. Curtea de Apel... → |
---|