Practica judiciara insolventa. Decizia 2008/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2008/2008
Ședința publică din data de 30.09.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către contestatoarea - SRL împotriva încheierii civile din 12.05.2008 pronunțată Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, privind și pe intimații: - SRL C, intimat-lichidator judiciar - C-N, având ca obiect procedura insolvenței - lămurire a înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței comerciale nr. 366/2008
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.09.2008, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 12 mai 2008 Tribunalului Comercial Cluj pronunțată în dosarul nr-, s-a respins cererea petiționarei - SRL C-N, de lămurire a înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței comerciale nr. 366/C/2008 pronunțată la data de 18.02.2008, în contradictoriu intimata - SRL C-N, reprezentată de către administratorul judiciar - C-
În motivare se arată că, prin cererea înregistrată la data de 3 aprilie 2008, petiționara - SRL C-N a solicitat lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței comerciale nr. 366/C/2008 pronunțată de către judecătorul sindic la data de 18.02.2008, în sensul precizării actelor de executare silită cu privire la care se constată nulitatea absolută, precizării faptului dacă este vorba doar de încasarea și distribuția prețului sau de actul de adjudecare însăși, având în vedere că licitația imobiliară a fost apreciată în cuprinsul aceleiași sentințe ca fiind perfect legală, precum și precizării în ce măsură actul de adjudecare imobiliară și subsecventă de înscriere a dreptului de proprietate a petiționarei asupra celor două imobile rămân valabile. Totodată, s-a solicitat judecătorului sindic să precizeze cum apreciază depunerea prețului de către petiționara creditoare adjudecatară, obligație asumată și îndeplinită de aceasta în termenul legal și cu stricta respectare a dispozițiilor art. 512, alin. 2.pr.civ. raportat și la dispozițiile art. 121-123 din Legea nr. 85/2006.
Analizând cererea de lămurire a dispozitivului sentinței comerciale nr. 366/C/2008, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 2811.pr.civ. judecătorul sindic a constatat următoarele:
Conform prevederilor legale mai sus enunțate, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori aceasta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.
Judecătorul sindic a apreciat că dispozițiile reglementate de articolul sus arătat nu sunt incidente în speță, întrucât înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului încheierii sunt pe deplin lămurite, judecătorul sindic statuând asupra nulității tuturor actelor de executare silită efectuate în cele două dosare execuționale.
Dispozitivul sentinței nu conține nici dispoziții potrivnice ce se impun a fi înlăturate, astfel încât nici această a doua teză din cuprinsul art. 2811.pr.civ. nu a putut fi aplicată în cauză, nefiind întrunite cerințele pentru a se face aplicabilitatea ei.
Împotriva sentinței a formulat recurs - SRL C-N, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii civile din data de 12.05.2008 ca netemeinică și nelegală, iar pe fond, lămurirea întinderii și înțelesului încheierii atacate.
În motivarea recursului se arată că instanța constatat nulitatea absolută a tuturor actelor de executare efectuate în dosarele execuționale nr. 357/2006 și 486/2006 de către Biroul executorului judecătoresc după data de 02.04.2007, însă licitația ținută în data de 02.04.2007, finalizată cu un proces verbal de adjudecare fost considerată ca fiind "perfect legală". Motivarea este contradictorie, iar dispozitivul neclar, aplicarea sentinței generând situația unei plăți nedatorate din partea recurentei către Direcția Generală a Finanțelor Publice și, corelată cu o îmbogățire fără just temei.
Lichidatorul judiciar al debitoarei - SRl C-N, Consult solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul, instanța constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 366/2008 Tribunalului Comercial Cluj, judecătorul sindic constatat nulitatea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarele execuționale nr.357/2006 și 486/2006 din data de 2.04.2007, reținând că toate actele făcute începând cu data deschiderii procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006 sunt nule de drept.
Potrivit art.2811Cod proc.civ. " în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care pronunțat hotărârea să lămurească dispozițiile sau să înlăture dispozițiile potrivnice.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile articolului sus citat, înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței nr. 366/C/2008 fiind clare și pe deplin lămurite, fără nici un fel de contradicții; mai mult nici unul din motivele de recurs invocate nu se subscrie dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1).civ, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de - SRL C-N împotriva încheierii civile din 12.05.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/24.10.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 486/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 430/2008. Curtea de Apel... → |
---|