Practica judiciara insolventa. Decizia 205/2010. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 205/

Ședința publică din 16 februarie 2010

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- - Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de cu sediul ales la Cabinetul de avocat, din M C,-, jud. H, împotriva sentinței nr. 1368/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termen și este legal timbrat, fiind achitată taxa de timbru de 20,00 lei prin chitanța CEC depusă la fila 8 dosar și s-a anulat timbru judiciar de 0,15 lei.

În raport de actele existente la dosar și față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința nr.1368 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea SC"- "SA și deschis procedura generală a insolvenței față de debitoarea SC""SRL.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că există o creanță certă, lichidă și exigibilă a debitoarei SC""SRL către creditoarea SC"- " SA.

S-a reținut că între părți au existat raporturi juridice de natură comercială și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.85/2006, în sensul că există o creanță certă, lichidă și exigibilă ce îndeplinește condiția valorii prag prevăzută de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006 iar plata nu s-a făcut în 30 de zile.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea SC""SRL, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței și admiterea cererii de deschidere a procedurii în sensul deschiderii procedurii simplificate a insolvenței și nu a celei generale, așa cum a procedat judecătorul sindic.

Recursul a fost motivat prin aceea că cererea formulată de debitoare în dosarul de fond întrunește condițiile prevăzute de art. nr.33 alin.6 coroborat cu cele ale art.1 alin.2 lit.f din Legea nr.85/2006.

Analizând cererea de recurs, având în vedere și dispozițiile art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:

Creditoarea a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SC""SRL, invocând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile și neplata timp de 30 de zile.

Verificând cererea creditoarei judecătorul sindic a apreciat că aceasta este întemeiată și a dispus deschiderea procedurii generale insolvenței.

Recurenta susține că judecătorul sindic nu a ținut cont de cererea debitoarei de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței.

Într-adevăr, la fila 25 din dosarul de fond debitoarea a depus o cerere prin care a solicitat deschiderea procedurii simplificate insolvenței.

Temeiul juridic invocat de recurentă este art.1 alin.2 lit.f din Legea nr.85/2006.

Aceste dispoziții prevăd că se poate deschide procedura simplificată față de debitorii care și-au declarat prin cererea introductiva intenția de intrare în faliment sau care nu sunt indreptățiți să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară prevazută de lege.

În speță, debitoarea poate încă să beneficieze de procedura de reorganizare, pentru o parte din situațiile reglementate de art.94 din lege.

Legiuitorul face referire la situația în care cererea introductivă a fost formulată de debitoare, iar în speță suntem în altă situație, respectiv în aceea în care cererea a fost formulată de creditoare.

Legiuitorul face distincție între cererea debitorului, situație reglementată la art.32 din lege și cererea creditorului, situație reglementată la art.33 din lege.

Art.33 alin.6 din lege, articol invocat de recurentă, prevede următoarele:" Dacă debitorul nu contestă, în termenul prevăzut la alin. (2), ca ar fi în stare de insolvență și își exprima intenția de a-si reorganiza activitatea, JUDECĂTOR 1: Nemenționat l-sindic va da o sentința de deschidere a procedurii generale. In cazul in care, din declarația debitorului, făcuta până la data pronunțării sentinței, rezulta ca acesta se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2) sau a mai beneficiat de reorganizare in ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunța o sentința de deschidere a procedurii simplificate".

Nu suntem însă în niciuna dintre situațiile prevăzute la art.1 alin.2 din lege, astfel că în mod corect judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței.

În consecință, în baza art.312 alin.1 pr.civ. instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul formulat de SC""SRL, cu sediul în localitatea S,-/A, județul H și cu domiciliul ales la cabinetul de avocatură av., în M C,-, județul H, împotriva sentinței nr.1368/22.06.2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2010.

PRESEDINTE JUDECATORI

-

GREFIER

Red.

Tehnored.

5 exp./24.02.2010

Jud.fond:

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 205/2010. Curtea de Apel Tg Mures