Practica judiciara insolventa. Decizia 180/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 180/
Ședința publică din 11 Februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de către debitoarea "" cu sediul în O S, str.-.-, nr.2,.3, jud.H, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J/-, împotriva Sentinței civile nr. 1770 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția Civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, conform disp.art.301 și 303 Cod pr.civ. fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei prin chitanța aflată la fila 19 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Cauza fiind în stare de judecată, instanța, față de actele și lucrările dosarului, o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1770 din 12 octombrie 2009, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Harghita nr- a admis cererea creditoarei SRl S și în temeiul art. 33 alin. 6 teza I din Legea nr. 85/2006 a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SRL O S, desemnând administratorul judiciar
Judecătorul sindic a reținut că din actele dosarului rezultă că societatea debitoare a avut relații de natură comercială cu societatea creditoare, făcându-se referire la factura nr. 10083 din 5 ianuarie 2009, factură înregistrată de debitoare prin confirmarea de primire a actului din 13 ianuarie 2009 iar creanța are un caracter cert, lichid și exigibil, nefiind respectat termenul scadent și aflându-se peste valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006. S-a mai avut în vedere faptul că debitoarea nu a contestat starea de insolvență.
Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de SRL O S, solicitându-se casarea sentinței și respingerea cererii de declanșare a procedurii insolvenței, motivând că nu i-a fost comunicată cererea de declanșare a procedurii, astfel că nu a putut formula contestație și că între societatea recurentă și intimată nu a existat niciodată vreun raport juridic.
Recurenta a precizat că a preluat un spațiu comercial în orașul S la data de 28 octombrie 2008, cu titlu de închiriere, că anterior acest spațiu a fost folosit de intimată care, în momentul în care l-a părăsit, a abandonat mai multe bunuri pe care recurenta nu a dorit să le achiziționeze iar factura nu și-a însușit-o niciodată.
Referitor la comunicarea facturii, recurenta a precizat că aceasta nu a fost expediată la sediul firmei din O S, -. -, nr. 1, Artă și. 4, județul H, ci la o altă adresă la care recurenta nu a avut sediu sau punct de lucru.
La dosarul instanței de recurs s-a depus și copia contractului de închiriere pentru spațiul din S,-/A, încheiat între o persoană fizică, - proprietar și recurenta SRL - chiriaș.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate precum și sub aspectul incidenței prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este fondat.
Reclamanta SRL a cerut declanșarea procedurii insolvenței împotriva pârâtei SRL pentru o creanță în cuantum de 17.622,44 lei reprezentând contravaloarea unei facturi fiscale neachitate. În dovedirea creanței, reclamanta a depus la dosar copia unei facturi fiscale pe care este menționat în calitate de beneficiar SRL, cu adresa S,-/B, județul H, factura nepurtând semnătura sau ștampila societății pârâte. Această factură a fost expediată prin poștă, cu confirmare de primire la adresa indicată, adresă contestată de pârâta recurentă.
Nu se confirmă susținerea recurentei că nu i s-ar fi comunicat cererea de deschidere a procedurii insolvenței, deoarece, potrivit actului de la fila 12 dosar fond, pârâta a fost citată de la sediul din O S,-, Artă și. 3, județul H, cu mențiune, sediu care este menționat și în listingul comunicat de ORC H (fila 13 dosar fond).
În ceea ce privește creanța pretinsă de reclamantă, factura depusă ca probă a acesteia, nu este suficientă pentru a considera că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate.
În primul rând nu se face dovada că factura a fost comunicată la sediul firmei pârâte pentru a putea considera că este implicit acceptată, apoi simpla emitere a facturii în condițiile arătate, coroborată cu apărările recurentei pârâte, având și contractul de închiriere depus la dosar, nu dovedesc existența unor relații comerciale între cele două societăți și nici caracterul cert al sumei pentru care s-a cerut declanșarea procedurii.
Față de cele ce preced, instanța apreciază că judecătorul sindic nu avea elemente suficiente pentru a considera admisibilă cererea formulată de reclamantă, sub aspectul condițiilor pe care trebuia să le întrunească o creanță susceptibilă de a declanșa procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 republicată, astfel că văzând și prevederile art. 8 din acest act normativ, coroborată cu prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, va fi admis recursul pârâtei și modificată sentința atacată în sensul respingerii cererii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de SRL, cu sediul în O S, str. -. -, nr. 2, Artă și. 3, județul H, împotriva sentinței civile nr. 1770 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Modifică integral sentința atacată în sensul că respinge cererea formulată de SRL, cu sediul procesual ales în B,-, sector 6 împotriva SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2010.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
Grefier,
Red.
Tehnored.BI/4ex
Jud.fond:
-14.03.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 116/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 205/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
