Practica judiciara insolventa. Decizia 214/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, DE

CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE NR. 214

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc

JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu

GREFIER - - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurent-creditor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, împotriva sentinței civile nr. 1231/F/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare când a răspuns consilier juridic pentru intimata-creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, care depune delegație la dosar, restul părților fiind lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Consilier juridic pentru intimata-creditoare B, în ce privește recursul declarat de recurenta-creditoare N, lasă la aprecierea instanței.

S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N, împotriva sentinței civile nr. 1231/2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, se reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1231 din 26 noiembrie 20098, Tribunalul Neamța respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulate de lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, împotriva fostului administrator, ca nefondată.

A fost aprobat raportul final afișat la data de 11.09.2007.

În temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței s- dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei P N- J - CUI R - și s- dispus radierea debitoarei din Registrul Comerțului

În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței s- dispus notificarea prezentei sentințe debitoarei, creditorilor, foștilor administratori, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.

S-a reținut de instanța de fond că prin sentința civilă nr. 104/F/17.02.2006 și încheierea de ședință din data de 24.03.2006 s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitoarei

Deși din raportul de expertiză contabilă și raportul întocmit de lichidatorul judiciar în temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006 rezultă că fostul administrator nu se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte prevăzute la art. 138, creditoarea B, prin adresa nr. 30340 din data de 01.11.2007, primită la dosar la data de 09.11.2007, a solicitat convocarea comitetului creditorilor pentru ca acesta să solicite instanței autorizarea de a introduce cerere de atragere a răspunderii personale împotriva fostului administrator.

În cauză nefiind desemnat un comitet al creditorilor, în ședința adunării creditorilor din data de 05.12.2007, aceștia au hotărât ca lichidatorul judiciar să formuleze cerere conform art. 138 (procesul verbal anexat la fila 167,. II).din data de.

În aceste condiții lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere a răspunderii, în temeiul art. 138, arătând că fostul administrator nu a achitat la termen impozitul și contribuțiile la bugetul statului, ceea ce a condus la calcularea unor majorări de întârziere semnificative; nu a achitat c/valoarea mărfurilor achiziționate și cuprinse în facturile fiscale emise de către creditorii înscriși în tabelul definitiv, a acceptat continuarea unei activități care ducea în mod vădit la insolvență, deși era obligat să depună cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii insolvenței.

Analizând actele dosarului, instanța a constat că starea de insolvență a societății nu se datorează fostului administrator sau altor persoane.

Faptele săvârșite de membrii organelor de conducere sau supraveghere ori de alte persoane împotriva cărora se poate atrage răspunderea personală sunt expres și limitativ prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar răspunderea este delictuală, astfel că pentru antrenarea acesteia trebuie îndeplinite condițiile prevăzute la art. 998 din Codul civil.

În speță, cauzele care au condus societatea la starea de insolvență sunt cele menționate de expertul contabil în raportul întocmit, raport ale cărei concluzii au fost preluate și de lichidatorul judiciar în raportul întocmit în temeiul art. 59, respectiv: obiectul de activitate al societății (fabricarea de construcții metalice și părți componente) a necesitat investiții, iar lipsa fondurilor proprii necesare a determinat apelarea la credite; plata datoriilor pentru creditele bancare și dobânzile mari aferente; activitatea societății avea caracter sezonier; inflația și blocajul financiar din întreaga economie. Expertul concluzionat faptul că aceste cauze și împrejurări nu se datorează unui management defectuos sau faptului că administratorul debitoarei ar fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea la starea de insolvență. Dimpotrivă, administratorul societății a încercat redresarea activității, împrumutând-o periodic cu sume de bani care au fost lăsate la dispoziția acesteia.

Împrejurările menționate nu sunt de natură a atrage răspunderea fostului administrator, nu se află printre cele prevăzute la art.138, iar creditorii sau lichidatorul nu au adus alte dovezi în susținerea cererii. Nu există nici o dovadă la dosar din care să rezulte că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau că prejudiciul adus societății și, indirect creditorilor, este rezultatul unei fapte culpabile a fostului administrator sau altor persoane.

În consecință, instanța va respinge cererea de atragere a răspunderii personale, ca nefondată.

Lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul final pe care l-a refăcut ulterior (fila141,. II), afișat la data de 11.09.2007, și a solicitat închiderea procedurii.

Deși raportul final a fost comunicat creditorilor și debitoarei, împotriva acestuia nu s-au formulat obiecțiuni.

Adresa creditoarei nr. 72448/12.09.2007 (fila 149,. II), prin care a aceasta precizează că nu este de acord cu raportul final și închiderea procedurii nu constituie, de fapt, obiecțiuni la acest raport. Creditoarea a solicitat prin această adresă ca lichidatorul să formuleze cerere de atragere a răspunderii înainte de închiderea procedurii.

Ulterior depunerii adresei menționate, lichidatorul judiciar a formulat și cerere de atragere a răspunderii, astfel că instanța urmează să aprobe raportul final.

Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Neamț a promovat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, considerând-o nelegală, motivat de faptul că nu s-au analizat corect actele dosarului, din care rezultă că administratorul statutar a predat documentele contabile, ceea ce echivalează cu neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, din analiza bilanțurilor, rezultă că în ultimii ani a avut numai pierderi, ceea ce impunea solicitarea stabilirii stării de insolvență; a dispus în interes personal continuarea activității.

Analizând cererea de recurs, actele și lucrările dosarului precum și sentința recurată, instanța - Curtea de APEL BACĂU reține următoarele:

Instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt și de asemenea, a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale; astfel, cu nici-un mijloc de probă, creditoarea - recurentă nu a dovedit reaua - credință a intimatului, legătura de cauzalitate între faptele acestuia de administrare a societății comerciale și starea de insolvență.

Astfel, neținerea unei contabilități, prin ea însăși, nu constituie temei al răspunderii așa cum prevede art. 138 din legea 75/2006, dacă nu se dovedește legătura de cauzalitate intrisecă dintre aceste două situații iar susținerea recurentei precum că intimatul a dispus în interes personal continuarea activității societății, de asemenea nu s-a administrat nicio probă să dovedească aceste susțineri.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta - creditoareDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N,împotriva sentinței civile nr. 1231/F/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat-debitor C L, intimatul - lichidatorCABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ,intimatele - creditoareBANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE GENERALE, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 10.03.2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red.

Red.Cl.

Tehnored. Ex.2.

02 aprilie 2009

Președinte:Lăcrămioara Moglan
Judecători:Lăcrămioara Moglan, Aurelia Saftiuc, Claudia Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 214/2009. Curtea de Apel Bacau