Practica judiciara insolventa. Decizia 217/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 217
Ședința publică de la 05 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Traian Șfabu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent
și pe intimat " " I, lichidator MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE I, intimat B, intimat, intimat I, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței civile numărul 180/COM din 17 Mai 2006, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic în dosarul nr. 116/2004/COM.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - personal; intimatul creditor Administrația Finanțelor Publice I reprezentat de d-na cons.jr., lipsind:
- intimat Creditor -
- intimat Creditor -
- lichidator - MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE
- intimat Debitor - " "
- intimat -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 2-lea termen, acordat ca recurentul să-și angajeze apărător și pentru a se discuta excepția vizînd tardivitatea recursului, după care
Recurentul precizează că nu și-a mai angajat apărător.
Instanța interpelează recurentul dacă mai insistă în cererea privind suspendarea executării hotărîrii recurate, întemeiată pe dispozițiile art. 300 alin. (2) Cod procedură civilă. În caz afirmativ, recurentul urmează a achita cauțiunea în procent de 10% din sumă.
Recurentul precizează că nu mai insistă în cererea de suspendare a executării hotărîrii în cazul în care se poate judeca azi la fond, pentru că nu mai are de formulat alte cereri în recurs.
Instanța acordă cuvîntul la dezbateri atît pe cererea privind repunerea în termenul de recurs cît și pe fond.
Recurentul solicită admiterea cererii de repunere în termen a recursului potrivit probelor administrate în acest sens.
Pe fond, recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, precizînd că nu a avut cunoștință de acest proces decît după ce i s-au blocat conturile din bancă. La instanța de fond pricina s-a judecat în lipsa sa și nu și-a putut face apărările.
Cu privire la debitul către Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, recurentul precizează că acesta nu provin dintr-un exercițiu financiar ci ca urmare a unor controale financiare, contestate.
Conchizînd, recurentul arată că a concesionat firma în anul 2001, iar după 5 ani constată că i s-au blocat conturile bancare. La momentul concesionării, societatea nu avea datorii.
D-na cons.jr., pentru intimatul-creditor Administrația Finanțelor Publice a municipiului I pune concluzii de admitere a excepției privind tardivitatea introducerii recursului și, prin consecință, respingerea recursului ca tardiv. Recurentul este răspunzător pentru neînregistrarea schimbării sediului la registrul comerțului.
Declarînd închise dezbaterile, instanța rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința civilă nr.180/COM din 17 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător sindic, s-au admis cererile introduse de creditorii Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I și B în contradictor cu pârâții și, în calitate de administratori ai debitorului SC SRL
S-a stabilit răspunderea personală a pârâților-administratori pentru pasivul debitorului SC SRL I, în sensul că i-a obligat să plătească creditorilor următoarele sume:
- 1.469.436,82 RON, din care suma de 38,44 RON cheltuieli de procedură, creditorului Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I;
- 226,63 USD, creditorului B;
- 632,55 RON, creditorului
În temeiul dispozițiilor art.130 din Legea nr.64/1995, s-a închis procedura reorganizării judiciare și a falimentului declanșată împotriva debitorului SC SRL, cu sediul declarat în I,-, -tand 7.
S-a dispus radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
S-a constatat că din fondul de lichidare constituit potrivit art.4 din Legea nr.64/1995, s-a cheltuit în timpul procedurii suma de 1.683,20 RON.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.66/Com/01.03.2005 pronunțată în dosarul nr.116/2004-Com al Tribunalului Iași, s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitorului SC SRL
În lipsa unui plan de reorganizare procedura a continuat sub forma falimentului.
În tabelul definitiv și consolidat, asupra averii debitorului au fost înscrise următoarele creanțe:
- creanța I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, în cuantum de 1.469.398,38 RON;
- creanța B, în cuantum de 226,63 USD;
- creanța I, în cuantum de 632,55 RON.
La data de 14.11.2005 lichidatorul judiciar desemnat în cauză a prezentat raportul final cuprinzând propunerea de închidere a procedurii motivată de faptul că după epuizarea tuturor etapelor și demersurilor legale, nu au fost identificate bunuri aparținând debitorului, prin a căror valorificare să se obțină cel puțin sumele de bani necesare acoperirii cheltuielilor de procedură.
Au fost trimise notificările la care se referă art.134 din Legea nr.64/1995, pentru a se lua în discuție închiderea procedurii.
Părțile interesate nu au formulat obiecțiuni, dar creditorii a Municipiului I și B au solicitat stabilirea răspunderii personale a pârâților și, în calitatea lor de administratori ai societății falite, pentru pasivul acesteia ce nu a putut fi acoperit din valorificarea activului.
Analizând cererile privind stabilirea răspunderii personale prin prisma întregului ansamblu probatoriu administrat în cauză, acestea s-au dovedit a fi întemeiate și vor fi admise ca atare, pentru considerentele ce le vom arăta în cele ce urmează:
Potrivit art.137 din Legea nr.64/1995, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică, să fie suportată de către membrii organelor de conducere (administratori, directori, cenzori), care au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prin una din faptele explicit enumerate la lit. a-g ale acestei dispoziții legale.
Or, din analiza probelor administrate în cauză, respectiv raportul administratorului judiciar și actele de control financiar se constată că administratorii-pârâți nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută la lit. daa rticolului sus-menționat.
Se constată, de asemenea, neîndeplinirea de către administratorii-pârâți a obligației prevăzută de art.32 din lege și anume a obligației de a introduce la tribunal cerere pentru ca societatea să fie supusă prezentei proceduri, ceea ce a dus la mărirea pasivului prin curgerea penalităților și majorărilor de întârziere, faptă prevăzută de dispozițiile art.137 lit.
Se reține și faptul că, deși citați cu mențiune de a se prezenta la interogator, pârâții nu s-au prezentat, atitudine care în conformitate cu dispozițiile art.225 din Codul d e procedură civilă echivalează cu deplina recunoaștere a faptelor lor.
Ca efect al admiterii cererii, pârâții-administratori vor fi obligați să suporte din averea proprie pasivul firmei falite, constând în obligația de plată a sumelor arătate mai sus.
Cum art.137 se referă generic la suportarea pasivului, adică a tuturor obligațiilor ce grevează asupra averii firmei debitoare, soluția profită tuturor creditorilor, dat fiind și caracterul concursual al acestei proceduri.
În condițiile expuse, va fi admisă și propunerea de închidere a procedurii în temeiul dispozițiilor art.130 din Legea nr.64/1995, deoarece continuarea acesteia nu ar avea ca efect decât majorarea sumelor de bani utilizate din fondul de lichidare conform art.4 din lege, cuantum care până în prezent se cifrează la 1.683,20 RON.
Potrivit dispozițiilor art.131 alin.2, se va dispune radierea firmei debitoare din registrul comerțului și evidențele fiscale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
Conform dispozițiilor art.103 alin.1 din Codul d e procedură civilă neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest sens învederează faptul că nu a avut cunoștință despre procesul finalizat cu hotărârea mai sus menționată întrucât din luna aprilie 2004 înstrăinat apartamentul la care figura domiciliul său, din I,-,.1011 și a părăsit localitatea. Acest fapt îl probează cu contractul de vânzare-cumpărare 1723.
Se mai arată că, din cuprinsul dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare se poate verifica faptul că niciodată citația nu a fost înmânată personal ori membrilor familiei sale. La revenirea în localitate și-a anunțat și înregistrat la SEIP noul domiciliu din sat, comuna (sens în care depune copie de pe cartea de identitate).
Despre existența acestei hotărâri susține recurentul că a aflat doar în momentul în care i-a fost blocat contul deschis la. în ziua de 27.02.2008.
Având în vedere că datorită acestor împrejurări a fost împiedicat să se apere în mod efectiv, văzând cuantumul considerabil al creanței ce i-a fost imputată și consecințele extrem de grave asupra patrimoniului propriu și al familiei sale, solicită repunerea sa în termenul de recurs.
Pe fondul cauzei, recurentul a formulat următoarele critici:
Hotărârea nu este motivată, fapt ce contravine dispozițiilor art.6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil și este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În acest sens, susține că instanța nu motivează cum a stabilit cuantumul creanței reținute în sarcina sa, nu motivează ce reprezintă această sumă, stabilind-o generic cu titlu de creanță. Ori o creanță trebuie să fie certă și exigibilă, aspecte pe care instanța trebuie să le motiveze.
Aplicarea de către instanță a dispozițiilor art.137 din Legea 64/1995 s-a făcut, de asemenea, neîntemeiat, fiind indicate generic în motivare niște "acte de control financiar" fără a fi analizate aceste acte, sub aspectul conținutului și validității lor. Câtă vreme la data înstrăinării societății nu existau datorii, în mod evident nu se poate reține că a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Totodată recurentul mai susține că instanța face, în mod nelegal, aplicarea dispozițiilor art.225 Cod procedură civilă deși procedura de citare a fost îndeplinită prin afișare (el nemailocuind la adresă și fiind plecat din localitate, așa cum a arătat mai sus), astfel încât nu se poate reține un refuz fără motive temeinice din partea sa de a răspunde la interogatoriu care să justifice aplicarea dispozițiilor art.225 Cod procedură civilă, cu consecințe atât de grave precum prezumția unei recunoașteri depline a faptelor.
Prin întâmpinare, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ias olicitat respingerea recursului și a cererii de repunere în termenul de exercitare a recursului, pentru următoarele motive:
Soluția instanței de fond este temeinică și legală, raportat la probatoriul aflat la dosarul cauzei. Nu poate fi invocată incorecta citare a recurentului în dosarul de faliment al "" I, la care sus-numitul a avut calitatea de administrator cu puteri depline, atât timp cât răspunderea pentru neefectuarea modificărilor privind sediul debitoarei și domiciliul administratorului îi aparține.
Administratorul-reclamant, deși și-a schimbat domiciliul, nu a efectuat și mențiunile obligatorii la Oficiul Registrului Comerțului I, știut fiind că mențiunile sunt opozabile și obligatorii față de terți, de la data înregistrării lor. În susținerea afirmațiilor acestea, s-au depus la momentul judecării acțiunii informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași. Și din istoricul transmis Tribunalului Iași și aflat la dosarul cauzei rezultă același aspect.
Recurentul se face vinovat de nerespectarea prevederilor art.1 și art.22 din Legea nr.26 privind registrul comerțului, potrivit cărora, în calitate de reprezentant legal al debitorului, recurentul avea obligația de a solicita înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii privind încetarea activității societății și schimbarea domiciliului lui, sub sancțiunea inopozabilității față de terți a respectivelor modificări, inclusiv a plății de amenzi potrivit art.5 și art.41 din legea menționată.
Mai mult decât atât, la dosarul instanței de fond au fost depuse informațiile furnizate de către Consiliul Local al Municipiului I - Direcția de Evidență Informatizată a Persoanei, prin adresa nr. S/- din data de 21.03.2006, din care rezultă că din data de 30.01.1990, a avut domiciliul stabil în I,-,.1011,. B,.2,.7, unde a fost și citat de către Tribunalul Iași - Judecător sindic.
În ceea ce privește societatea debitoare, aceasta a fost citată la sediul social declarat la Oficiul Registrului Comerțului și prin afișare la ușa instanței.
Pe fondul cauzei, consideră că recursul este nefondat.
Analizând cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.90 din Codul d e procedură civilă, înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat. Potrivit jurisprudenței constante și unitare, această dispoziție trebuie înțeleasă în sensul că atunci când partea, în afară de domiciliu, are și o reședință, unde în fapt locuiește, ea trebuie să fie citată la reședință, deoarece citarea are ca scop încunoștințarea părții despre existența procesului, pentru ca ea să se poată prezenta în instanță pentru a-și face apărările.
În speță, recurentul a susținut și probat prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1723 din 19 mai 2004 că apartamentul, unde a fost și domiciliul său legal la care a fost citat în cauză, a fost vândut în anul 2004, dată de la care recurentul nu a mai locuit efectiv în acel imobil. Așa cum rezultă din copia actului de identitate depus la fila 5 dosar, recurentul își are domiciliul în prezent în sat, comuna, județul
Prin urmare, fiind citat în cauză, în fața primei instanțe la adresa domiciliului unde nu mai locuia efectiv, într-o atare situație, recurentul nu a putut lua cunoștință despre existența procesului în fața primei instanțe.
Pentru aceste motive, cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului este întemeiată și urmează a fi admisă.
În consecință, excepția tardivității formulării cererii de recurs urmează a fi respinsă.
Pentru considerentele anterior expuse, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul comercial d e față, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Iași - Judecător sindic.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul și, în consecință, respinge excepția tardivității formulării cererii de recurs.
Admite recursul formulat de împotriva sentinței civile nr.180/COM din 17 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Iași - Judecător sindic.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
24.VI.2008.-
2 ex.-
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Camelia Gheorghiu, Traian Șfabu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 737/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 141/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
