Practica judiciara insolventa. Decizia 2235/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr-- procedura insolvenței-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.2235

Ședința publică din 18 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 2: Ududec Elena

JUDECĂTOR 3: Surdu Oana

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea SC " " SRL B, cu sediul ales în municipiul P, 1 - 2. - 15,.B,. 2, județul I - prin administrator, împotriva încheierii nr. 12 din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal - judecător sindic în dosarul nr-, intimată fiind debitoarea SC " " SRL B prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență.

La apelul nominal au răspuns administratorul pentru creditoarea recurentă și lichidatorul pentru debitoarea intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că a fost atașat dosarul de fond.

Reprezentantul recurentei a arătat că a depus la dosar răspuns la întâmpinare și a cerut ca duplicatul acestuia să fie înmânat lichidatorului pentru a i se răspunde.

S-a procedat la înmânare răspunsului la întâmpinare și, pentru a da posibilitatea lichidatorului să ia cunoștință de conținutul acestuia, cauza a fost lăsată la a doua strigare.

La reluarea cauzei, instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Administrator pentru creditoarea recurentă a arătat că lichidatorul nu a apărat interesele creditorului și nici ale debitoarei, că acesta nu a dat dovadă de imparțialitate, că la dosar sunt depuse titluri executorii și acesta nu a făcut nici un demers pentru recuperarea bunurilor. A mai precizat că există o hotărâre judecătorească prin care datoriile au fost compensate și că nu a primit nici un bun rămas în proprietatea SC SRL, că raportul de expertiză efectuat în cauză nu a fost avut în vedere și că au fost identificate bunuri în averea debitoarei, care nu au fost scoase la vânzare pentru achitarea creanțelor. În fine, a arătat că administratorul debitorului a dobândit bunuri prin moștenire, dar lichidatorul nu dorește să execute aceste bunuri, solicitând închiderea procedurii insolvenței. A cerut admiterea recursului așa cum a fost formulat și schimbarea lichidatorului.

Lichidatorul a arătat că a fost acționat în instanță de nenumărate ori, că prin întâmpinările depuse explicat situația reală, că a fost închisă procedura falimentului și sumele au fost predate la buget. A mai arătat că la primăria comunei debitorul nu este înregistrat cu vreo moștenire și, mai mult acesta este în executare silită în baza sentinței nr. 518/2008 dar neavând bunuri nu poate fi executat. Mai mult au fost înregistrate plângeri penale împotriva sa, acestea fiind respinse. A solicitat respingerea recursului.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea depusă la judecătorul-sindic la data de 24.04.2009, creditoarea SC " " SRL B, în numele Comitetului creditorilor debitoarei aflată în faliment SC " " SRL Bas olicitat înlocuirea lichidatorului Cabinet individual de insolvență.

În motivarea acțiunii, creditoarea a arătat că lichidatorul nu a pus în executare sentința civilă nr. 518/08.12.2007, prin care administratorul a fost obligat la plata sumei de 60.064 lei.

A mai arătat creditoarea că lichidatorul nu a introdus acțiunile pentru anularea unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate de debitor anterior deschiderii procedurii, având această obligație conform Legii nr. 85/2006, că nu a recuperat creanțele creditorilor.

În dovedirea cererii sale creditoarea a depus la dosar înscrisuri.

Lichidatorul nu a depus întâmpinare, însă prezent în instanță a solicitat respingerea cererii, cu motivarea că din dosarul cauzei rezultă că și-a îndeplinit obligațiile legale, că nici un alt creditor și nici judecătorul-sindic nu au constatat neîndeplinirea atribuțiilor legale.

Prin încheierea nr. 12/4.06.2009, judecătorul sindic a respins ca nefondată cererea de înlocuire a lichidatorului.

S-a reținut că potrivit art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunță în camera de consiliu, de urgență, cu citarea administratorului judiciar și a comitetului creditorilor.

Din verificarea motivelor invocate de creditoare, a reținut Tribunalul Botoșani că acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, executarea hotărârii pentru aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu se poate face cât timp debitorul-administrator nu are bunuri urmăribile.

Mai mult, chiar creditoarea reclamantă din această cauza că a învestit cu formulă executorie sentința și nu o poate executa.

Prin sentința nr. 218/20.05.2009, judecătorul-sindic a respins ca tardivă acțiunea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Municipală B pentru anulare acte frauduloase.

Cum în cauză, unele din atribuțiile lichidatorului pot fi îndeplinite, realizate și la cererea comitetului creditorilor sau chiar a unor creditori care participă la procedură, în condițiile Legii nr. 85/2006, a considerat judecătorul sindic că nu se poate reține neîndeplinirea acestor atribuții de către lichidator și motiv pentru înlocuirea acestuia.

Au fost considerate neîntemeiate și celelalte motive invocate, cât timp din lucrările dosarului nu rezultă că alți creditori sau judecătorul-sindic ar fi reținut motive temeinice de înlocuire.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditorul SC "" SRL B arătând că lichidatorul nu a formulat cerere de anulare a actelor frauduloase de înstrăinare a averii debitorului și că a formulat plângere penală împotriva lichidatorului.

Arată recurentul că deși administratorul debitorului a dobândit bunuri imobile prin moștenirea tatălui său, lichidatorul nu s-a subrogat în drepturile succesorale ale acestuia, lăsând neexecutată sentința nr. 518/18.12.2007.

Mai arată că, deși prin sentința nr. 218/2009 judecătorul sindic a respins ca tardivă acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor, conform Legii nr. 85/2006 din momentul deschiderii procedurii insolvenței se suspendă orice prescripție.

De asemenea, se arată în recurs că lichidatorul nu a scos la vânzare bunurile rămase la debitor și evidențiate în raportul de expertiză efectuat în cauză.

Prin întâmpinare, lichidatorul a solicitat respingerea recursului, arătând, în esență, că pentru aceleași motive din recurs, creditorul a formulat și plângere penală, prin rezoluția nr. 473/P/2007 dispunându-se neînceperea urmăririi penale.

Ulterior, creditorul a formulat și răspuns la întâmpinare, depus la dosarul cauzei și consultat de intimatul lichidator.

Recursul care, în drept, se încadrează conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este nefondat.

Astfel, cu privire la critica constând în neintroducerea de acțiuni vizând anularea actelor frauduloase întocmite de debitor, instanța o constată neîntemeiată, atâta timp cât, așa cum și recurentul recunoaște, o astfel de acțiune a fost respinsă ca tardivă prin sentința nr. 218/20.05.2009.

Faptul că recurentul creditor nu este mulțumit de soluția dată în acțiunea de mai sus, exclude cadrului recursului de față, existând posibilitatea exercitării căilor de atac la sentința nr. 218/2009.

Cu privire la faptul că recurentul a formulat plângere penală împotriva lichidatorului se constată că prin rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani în dosarul nr. 473/P/2007, definitivă prin decizia penală nr. 139/19.03.2008 a Curții de APEL SUCEAVA, s-a dispus neînceperea urmăririi penale a lichidatorului pentru infracțiunile de neglijență în serviciu prev. de art. 249 Cod penal și gestiune frauduloasă prev. de art. 144 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, întrucât faptele nu există.

Cu ocazia cercetării penale s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că lichidatorul și-a îndeplinit obligațiile care decurg din Legea nr. 85/2006 și nu a fraudat interesele creditorilor.

În ceea ce privește executarea sentinței nr. 518/18.12.2007 este de observat că lichidatorul judiciar s-a adresat cu o cerere în acest sens către executorul judecătoresc (fila 38 dosar), astfel că nu se poate reține pasivitatea lichidatorului față de executarea bunurilor proprii ale fostului administrator al debitorului.

Cu privire la bunurile evidențiate în raportul de expertiză efectuat în cauză, judecătorul sindic va efectua verificări dacă acestea există în fapt, în condițiile în care lichidatorul arată că bunurile au fost deja înstrăinate (fila 14 recurs), iar la închiderea procedurii, averea debitorului trebuie utilizată în întregime pentru recuperarea debitelor.

Având în vedere acestea, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea SC " " SRL B, cu sediul ales în municipiul P, 1 - 2. - 15,.B,. 2, județul I - prin administrator, împotriva încheierii nr. 12 din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal - judecător sindic în dosarul nr-, intimată fiind debitoarea SC " " SRL B prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență.

Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

2ex/13.01.2010

jud.sindic

Președinte:Grosu Cristinel
Judecători:Grosu Cristinel, Ududec Elena, Surdu Oana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 2235/2009. Curtea de Apel Suceava