Practica judiciara insolventa. Decizia 231/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.231

Ședința publică din12 februarie 2010

PREȘEDINTE: Ududec Elena

JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 3: Hîncu Cezar

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat decreditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, LEASING ROMÂNIA SA și BROKER DE asigurare SRLîmpotriva sentinței nr.955 din 24.11.2009, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea-intimată COM SRL prin lichidator Management, Reorganizare, Lichidare I, cu pârâtul-intimat, parte în proces-intimată fiind Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, relevându-se depunerea de către prim-recurentă a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursului declarat, precum și invocarea dispozițiilor art.242 al.2 din Codul d e procedură civilă de către ambele recurente.

Instanța, constatând că recursurile sunt în stare de judecată, a rămas în pronunțare asupra acestora.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 16 mai 2008 și înregistrată sub nr-, creditorii LEASING ROMÂNIA SA și BROKER DE ASIGURARE SRL au solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC COM SRL S, pentru plata unor datorii în sumă de 66.373,21 lei și respectiv 40.055,78, ce reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Prin sentința comercială nr. 664 din 07.10.2008 a Tribunalului Suceava, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditorilor LEASING ROMÂNIA SA și BROKER DE ASIGURARE SRL și, în temeiul art.33 alin 6 din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC COM SRL, fiind numit administrator judiciar MANAGEMENT, LICHIDARE I.

La data de 30 martie 2009 administratorul judiciar a depus raportul prin care propunea închiderea procedurii, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 datorită lipsei identificării de bunuri care să fie vândute în vederea îndestulării creditorilor, iar administratorul judiciar a depus la dosar cererea de atragere a răspunderii materiale împotriva pârâtului, fost administrator al societății debitoare, motivat de faptul că acesta nu a pus la dispoziție actele contabile ale societății, singurele documentele contabile sunt cele preluate de pe site-ul Ministerului Finanțelor.

În drept, a invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a,c și d din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic, prin sentința nr.955 din 24.11.2009, a espins, ca nefondată, cererea de atragere a răspunderii materiale formulată de administratorul judiciar împotriva pârâtului; a admis raportul și, în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, a ispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC COM SRL, cu toate consecințele legale.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează răspunderea civilă delictuală a persoanelor cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului și că, această răspundere îmbracă anumite particularități, ce sunt date de împrejurarea că fapta ilicită trebuie să se circumscrie unuia din cazurile prevăzute expres de legiuitor în art. 138 alin. 1 lit. a-

Dar, reiese din rapoartele depuse de lichidatorul judiciar la dosarul cauzei și din indicatorii financiari din bilanțul contabil depus la 31.12.2006, că la acea dată SC COM SRL figura cu active imobilizate de 837.071 lei, stocuri 2.761 lei, creanțe 39.514 lei și datorii în cuantum de 1.057.092 lei, deci pasivul depășea activele societății debitoare. De asemenea, la acea dată asociat unic al debitoarei era.

Prin hotărârea asociatului unic din 6.07.2007 au fost cooptați în societate și, la aceeași dată retrăgându-se din societate.

Cum cererea de atragere a răspunderii materiale privește împrejurări anterioare cooptării în societate a pârâtului și nu au fost probate și nu s-a arătat în ce constau faptele ilicite indicate în petitul cererii încadrate în disp. art. 138 lit. a,c și d din legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a respins cererea ca nefondată.

Asupra raportului final, judecătorul sindic, față de demersurile efectuate de lichidatorul judiciar și răspunsul autorităților, văzând lipsa bunurilor societății debitoare, faptul că raportul nu a fost contestat, văzând că au fost efectuate notificările prevăzute de lege, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii și radierea debitoarei din Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, a stabilit onorariul lichidatorului și cheltuielile de procedură.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S și creditoarele, LEASING ROMÂNIA SA și BROKER DE ASIGURARE SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, vizând greșita respingere a cererii de atragere a răspunderii materiale, este inadmisibil, față de situația că această cerere a fost formulată nu de către aceasta, ci de către administratorul judiciar, ea neavând astfel calitatea procesuală activă de declara recurs.

Ca urmare, acest recurs va fi respins ca inadmisibil, conform prev. art. 1371Cod proc. civilă.

Recursul creditoarelor LEASING ROMÂNIA SA și BROKER DE ASIGURARE SRL, vizează, în primul rând respingerea greșită a cererii de atragere a răspunderii materiale formulată de administratorul judiciar Management, Reorganizare, Lichidare I, împotriva pârâtului, considerând că se impune atragerea răspunderii materiale a numitului, fostul administrator al societății debitoare; în al doilea rând, recurentele opinează că judecătorul sindic în mod greșit a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei.

Recursul creditoarelor LEASING ROMÂNIA SA și BROKER DE ASIGURARE SRL este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Nu este suficientă calitatea de administrator al societății debitoare pentru a exista prezumția faptelor culpabile care pot conduce la atragerea răspunderii personale - conform art.138 al.1 din Legea 85/2006.

Ori, recurenta nu indică concret care sunt faptele la care se referă, mai mult, ea chiar precizând că se află în "imposibilitatea de probare a faptelor ilicite". Cum sarcina probei îi revenea acesteia, criticile nu pot fi primite.

Cât privește greșita închidere de către judecătorul sindic a procedurii insolvenței, este evident că solicitarea de continuare a procedurii este strict legată de admisibilitatea capătului de cerere privind atragerea răspunderii fostului administrator, neexistând un motiv distinct, diferit, pentru a motiva admiterea cererii.

În aceste condiții, cum față de motivele invocate Curtea apreciază că acestea nu se încadrează în prevederile art.304, respectiv art.3041din Codul d e procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art.312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul creditoarelor LEASING ROMÂNIA SA și BROKER DE ASIGURARE SRL ca nefondat, recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S urmând a fi respins ca inadmisibil.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sîmpotriva sentinței nr.955 din 24.11.2009, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea-intimată COM SRL prin lichidator Management, Reorganizare, Lichidare I, cu pârâtul-intimat, parte în proces-intimată fiind Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Respinge, ca nefondat, recursul creditoarelor LEASING ROMÂNIA SA și BROKER DE ASIGURARE SRL declarat împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./18.02.2010

jud.sindic Gh.

Președinte:Ududec Elena
Judecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Hîncu Cezar

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 231/2010. Curtea de Apel Suceava