Practica judiciara insolventa. Decizia 2337/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2337/2009

Ședința publică de la 06 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C ÎN CALITATE DE REPREZ. AL ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T, împotriva sentinței comerciale nr. 1237/31.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, privind și pe intimații, - IMPORT EXPORT SRL, SP, având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii insolvenței.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Recurenta este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care,

Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art. 150 cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința comercială nr. 1237 din 31 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluja fost aprobat raportul final al lichidatorului judiciar SP desemnat în procedura privind-o pe debitoarea - IMPORT EXPORT SRL.

S-a dispus închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea - IMPORT EXPORT SRL și s-a radiat societatea debitoare din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

S-a dispus notificarea sentinței de închiderea procedurii cu creditorii, asociatul debitoarei, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului C și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.

S-a dispus descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura și s-a încuviințat cheltuieli de procedură în cuantum de 779 lei și onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 6.400 lei, care să fie plătit din fondul special constituit la ORC

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin raportul final înregistrat la data de 10 martie 2009 depus la dosar lichidatorul judiciar a solicitat a se dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei, arătând că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate în vederea acoperirii cel puțin parțiale a cheltuielilor aferente procedurii.

În consecință, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic aprobarea raportului final, închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

Raportul final a fost afișat la ușa instanței, notificat debitoarei și creditorilor și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, aceasta a fost admisă de către judecătorul sindic, în baza prev. art. 131 din Legea nr. 85/2006, fiind aprobat raportul final al lichidatorului judiciar, dispunându-se închiderea procedurii și radierea debitoarei de la C C, constatându-se că nu există bunuri de valorificat sau sume de distribuit.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a considerat că se impune închiderea procedurii, întrucât în patrimoniul debitoarei nu există sume de bani care ar putea fi utilizate pentru acoperirea creanțelor creditorilor, fiind pe deplin incident textul art. 131 din Legea nr. 85/2006, nemaijustificându-se continuarea procedurii și grevarea, în continuare, a fondului de lichidare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare spre a da posibilitatea creditoarei să exercite căile legale de atac prevăzute de legea care guvernează procedura insolvenței.

În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 129 alin 1 din Legea nr. 85/2006 respectiv judecătorul sindic, nu a convocat adunarea creditorilor în termen de 30 de zile de la depunerea raportului final, și prin urmare creditoarea nu a putut formula, obiecții la raportul final în termenul legal- 5 zile înainte de data convocării.

Art. 129 alin 1 din Legea nr. 85/2006 prevede că "După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului "Judecătorul sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării".

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea atacată cu prezentul recurs, judecătorul sindic a considerat că se impune închiderea procedurii întrucât în patrimoniul debitoarei nu există sume care ar putea fi utilizate pentru acoperirea creanțelor și nici unul din creditori nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

Pornind de la premisele care au determinat închiderea procedurii Curtea reține că în speță sunt incidente prevederile art. 131 alin 1 din Legea nr. 85/2006 în sensul că în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închiderea procedurii prin care va dispune și radierea debitorului.

A 2 al textului sus citat arată că în cazul prevăzut la aln 1 nu sunt aplicabile prevederile art. 129.

Ori, recursul declarat de creditorul DGFP C se referă la încălcarea prevederilor art. 129 alin 1 din Legea nr. 85/2006 în sensul în care judecătorul sindic nu a convocat adunarea creditorilor pentru analizarea raportului final și prin urmare acest creditor nu a putut formula obiecțiuni.

În actuala reglementare a Legii nr. 85/2006 textul art. 131 exclude incidența prevederilor art. 129 într-o atare ipoteză, așa încât criticile formulate de creditor sunt neîntemeiate urmând a fi înlăturate.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de creditorul DGFP

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Respinge recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C împotriva sentinței comerciale nr. 1237 din 31 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

--- - - - -

Red./

7 ex./-

Jud.fond.-

Președinte:Axente Irinel Andrei
Judecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 2337/2009. Curtea de Apel Cluj