Practica judiciara insolventa. Decizia 2454/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 2454/2009

Ședința publică de la 13 octombrie 2009

Completul este constituit din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de în calitate de reprezentant legal al societății - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 2004 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 966/1285/209, în contradictoriu cu intimații - SRL PRIN LICHIDATOR SP și CABINET INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ, având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată.

Se prezintă la apel, reprezentantul recurentului, avocat.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a prezentat referatul cauzei după care,

Curtea, invocă și pune în discuție, excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului statutar al debitoarei, recurent în prezenta cauză.

Reprezentantul recurentului solicită respingerea excepției, întrucât apreciază că, potrivit practicii judiciare, administratorul statutar poate avea drepturi procesuale exorbitante,cu atât mai mult cu cât există două proceduri similare de insolvență deschise față de aceeași societate, motiv pentru care se impune admiterea recursului.

Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale a recurentului.

CURTEA

Prin sentința comercială nr. 2004 din 20 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea formulata de debitoarea - SRL cu sediul în C N,-,. 257, jud. C, J-, prin lichidator.

S-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei și desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe.

S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

S-a stabilit în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și imprejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art.54 din Legea nr.85/2006.

S-a mai dispus în sarcina lichidatorului efectuarea notificărilor prev. de art.61 din Legea nr.85/2006, creditorilor menționați în lista depusă de debitor conform prev. art.28 alin.1.

S-a dispus desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaților precum și indisponibilizarea părților sociale în registrul special de evidență și în conturile înregistrate electronic.

S-a stabilit în sarcina administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

S-a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului, sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr.85/2006.

S-a stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei, la data de 2.07.2009, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare tabelului preliminar al creanțelor la data de 29.07.2009, termenul pentru depunerea contestatiilor la19.08.2009 precum și termenul de definitivare al tabelului creanțelor, la data de 23.09.2009

S-a dispus notificarea de către lichidator a intrării în procedura simplificată a creditorilor notificați în condițiile art.61 din Legea nr.85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii precum și sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

S-a dispus în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la data de 20 lunii.

S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 23.09.2009, sala 249, ora 11.

Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2009 sub nr. de mai sus, debitoarea - SRL, prin lichidator CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta, apreciind că societatea se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale, invocând existența unor debite datorate și neachitate la bugetul consolidat de stat.

Față de cele învederate, debitoarea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 27 din Legea nr. 85/2006.

Cererea de deschidere a procedurii simplificate a fost formulată în numele societății debitoare de către lichidatorul acesteia, în considerarea disp. art. 52 alin.3 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Astfel, lichidatorul judiciar, titular al cererii formulate, are calitatea de reprezentant legal a societății debitoare, fiind desemnat la cererea A JUD. C, prin încheierea nr. 10141 din 20.06.2008, pronunțată în dosarul nr. 46080/2008 de către judecătorul delegat la Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj (7), societatea debitoare fiind dizolvată în temeiul disp. art. 237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, pe cale de excepție: admiterea excepției puterii de lucru judecat; admiterea excepției lipsei calității procesuale active a debitoarei, reprezentată prin lichidator în promovarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței; admiterea excepției lipsei interesului debitoarei în promovarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței în baza art.27 din Legea nr. 85/2006.

Pe fond, solicită modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință respingerea cererii de deschiderea procedurii insolvenței ca fiind netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată de lichidator în temeiul art. 27 din Legea nr. 85/2006, text de lege care reglementează condițiile în care procedura insolvenței este demarată în baza cererii debitorului.

Motivarea acestei cereri a constat în faptul că societatea se află în stare de insolvență și nu mai putea face față obligațiilor sale comerciale, existând o serie de debite datorate și neachitate la bugetul consolidat de stat.

Calitatea în care practicianul în insolvență a promovat cererea de deschidere a procedurii a fost aceea de lichidator numit de către judecătorul delegat la ORC C la data de 20 iunie 2008.

Numirea sa în calitate de lichidator al societății SRL a survenit ca urmare a faptului că la data de 29 noiembrie 2007, prin sentința comercială nr. 5273/2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- s-a dispus dizolvarea acestei societăți în temeiul dispozițiilor art. 237 alin 1 lit b din Legea nr. 31/1990.

Urmare a dizolvării, în temeiul art. 233 din Legea nr. 31/1990, societatea a intrat în procedura lichidării și a fost numit un lichidator, în persoana lui.

Prin urmare, la momentul actual există două proceduri de insolvență în formă simplificată deschise în contradictoriu cu societatea SRL și doi lichidatori judiciari numiți și care trebuie să îndeplinească atribuțiile prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Având în vedere caracterul procedurii necontencioase, sunt incidente prevederile art. 336 alin 3 Cod procedură civilă potrivit căruia "recursul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii".

Sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a putea exercita o cale de atac împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței față de societatea SRL, al cărei administrator statutar a fost.

Având în vedere că, încheierea comercială nr. 2104/2008 a fost pronunțată anterior sentinței comerciale nr. 2004/2009, prima hotărâre a dobândit putere de lucru judecat, nemaifiind posibilă o altă judecată cu privire la aceeași situație.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a debitoarei, reprezentată prin lichidator se arată că, din moment ce debitoarea era supusă deja unei proceduri de insolvență, deschisă în baza încheierii comerciale nr. 2104/2008 nu mai putea să fie titulară unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței formulate în baza art. 27 din Legea nr. 85/2006, de către lichidatorul numit.

, la momentul formulării cererii de către lichidatorul, societatea avea calitate procesuală pasivă în dosarul în care a fost deschisă anterior procedura insolvenței.

Cu privire la excepția lipsei interesului debitoarei în promovarea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței se arată că, din moment ce procedura insolvenței a fost dispusă față de această societate prin încheierea comercială nr. 2104/2008, hotărâre definitivă, este anormal, impractic, nelegal și lipsit de interes ca o cerere asemănătoare să fie promovată de societatea însăși, reprezentată prin lichidator.

Lipsa interesului în promovarea prezentei acțiuni este o excepție de fond, peremptorie și absolută.

De la data deschiderii procedurii insolvenței prin încheierea comercială 2104/2008 și numirea unui lichidator judiciar pentru societatea SRL, rolul lichidatorului numit de judecătorul delegat încetează sau se diminuează, neputând exista doi lichidatori care să întreprindă aceleași operațiuni față de aceeași societate.

Procedura lichidării prevăzută de Legea nr. 31/1990 este o procedură distinctă de procedura insolvenței reglementată de Legea nr. 85/2006, scopul operațiunilor de lichidare putând să fie atins fără a fi necesară o nouă procedură de faliment.

Inadmisibilitatea unei astfel de proceduri este cu atât mai evidentă cu cât societatea a intrat deja în procedura insolvenței în forma simplificată, la solicitarea unui creditor, respectiv a Direcției vamale

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată următoarele:

Judecătorul sindic a admis cererea formulată de debitoarea - SRL C-N reprezentată de lichidator și a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată desemnând în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe.

Cererea de deschiderea procedurii simplificate a fost formulată în numele societății debitoare de către lichidatorul acesteia în considerarea dispozițiilor art. 52 alin 3 din Legea nr. 31/1990 republicată așa încât acesta are calitatea de reprezentant legal al debitoarei fiind desemnat la cererea DGFP a județului C prin încheierea nr. 10141/20 iunie 2008 pronunțată de către judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, societatea debitoare fiind dizolvată în temeiul dispozițiilor art. 237 alin 1 lit b din Legea nr. 31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare.

Deoarece cererea debitoarei îndeplinește condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic văzând prevederile art. 32 coroborat cu art. 3 pct 1 lit a din Legea nr. 85/2006 a admis cererea și a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată în considerarea dispozițiilor art. 1 lin 2 lit e din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în nume propriu invocând pe această cale excepția puterii de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale active a debitoarei reprezentată prin lichidator în promovarea cererii de deschiderea procedurii insolvenței, excepția lipsei interesului debitoarei în formularea acestei cereri.

Dezvoltându-și excepțiile invocate recurentul arată că prin hotărârea ce face obiectul acestui recurs, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoare, cerere formulată de lichidatorul numit de judecătorul delegat la ORC C, deși printr-o hotărâre anterioară (încheierea comercială nr. 2104/2008 pronunțată la data de 23 septembrie 2008 de către Tribunalul Cluj în dosar nr-) s-a luat în discuție cererea de deschidere a procedurii falimentului în formă simplificată, promovată de creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE O și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței și numirea în calitate de lichidator judiciar pe SP.

Prin urmare, la momentul actual există două proceduri de insolvență în formă simplificată deschise în contradictoriu cu debitoarea și doi lichidatori judiciari numiți care trebuie să îndeplinească atribuțiile prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Totodată acesta își justifică condițiile pentru promovarea recursului prin aceea că deține calitatea de administrator statutar al debitoarei fiind astfel îndreptățit să promoveze recursul ca și cale de atac împotriva hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de societate, în baza cererii promovate de lichidatorul.

Calitatea procesuală a acestuia de a exercita recursul este dată de faptul că, fiind vorba de deschiderea procedurii insolvenței în baza cererii debitoarei reprezentată prin lichidator, procedura derulată în fața primei instanțe a fost o procedură necontencioasă iar acesta nu a avut cunoștință de cerere neputând să formuleze apărările necesare.

că în speță s-a dovedit existența a două hotărâri judecătorești de deschidere a procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei - SRL, prima dintre acestea fiind pronunțată la data de 23 septembrie 2008 în dosarul nr- a Tribunalului Comercial Cluj, având în vedere cererea formulată de un creditor (DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE O) iar cealaltă este chiar hotărârea ce face obiectul prezentului recurs respectiv sentința comercială nr. 2004 pronunțată de judecătorul sindic la data de 20 mai 2009 în dosar nr-.

Prin urmare, debitoarea fiind o societate dizolvată pe seama acesteia a fost numit lichidator în considerarea dispozițiilor art. 52 alin 3 din Legea nr. 31/1990 prin încheierea nr. 10141/20 iunie 2008 pronunțată de judecătorul delegat la ORC.

Ulterior, fiind deschisă procedura insolvenței în formă simplificată față de debitoare la data de 20 septembrie 2008, fost numit de către judecătorul sindic lichidatorul judiciar în persoana SP.

Este adevărat că debitoarei îi este conferit dreptul de a formula recurs împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței deoarece acesta beneficiază conform Legii nr. 85/2006 de unele drepturi procesuale care se exercită fără reprezentarea juridică a administratorului judiciar sau a lichidatorului și în contradictoriu cu acesta.

Nu este însă mai puțin adevărat că aceste drepturi procesuale îi sunt conferite debitorului direct de lege și nu țin de capacitatea normală de folosință a acestuia, însă în speță recursul nu este promovat de debitor ci dimpotrivă de administratorul statutar care la această dată nu mai justifică nici o calitate de a reprezenta în mod legal debitorul aflat în procedura insolvenței în formă simplificată.

Din această perspectivă excepția lipsei calității procesuale active a administratorului statutar în persoana recurentului apare ca fiind întemeiată motiv pentru care urmare a admiterii sale se va respinge recursul declarat de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentului și în consecință respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2004 din 20.05.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./N:

5 ex./5.11.2009

Jud.fond.-

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Augusta Chichișan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 2454/2009. Curtea de Apel Cluj