Practica judiciara insolventa. Decizia 2733/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2733/2009
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1261 din 1 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, SOCIETATEA, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, SC SRL și, având ca obiect
procedura insolvenței angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se prezintă avocat în reprezentarea intereselor recurentului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul nu este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și nu s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta recurentului depune la dosar chitanța prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Se constată că la data de 21 septembrie 2009, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimat-lichidator SOCIETATEA, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, din care un exemplar se comunică cu reprezentanta recurentului.
Reprezentanta recurentului arată că nu are cereri în probațiune de formulat.
Curtea, după deliberare, nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și rejudecând fondul cauzei, respingerea cererii lichidatorului de angajare a răspunderii numitului, în calitate de administrator la SC SRL, pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute oral în fața instanței, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1261 din 1 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în baza art.138 alin.1 lit. a și din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței s-a admis cererea formulată de lichidatorul/administratorul judiciar - reprezentată de practician în insolvență în contradictoriu cu pârâții și care au fost obligați în solidar să suporte pasivul social al debitoarei SC SRL Z în sumă totală de 98.247, 78 lei ce se va plăti creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul/administratorul judiciar și predat executorului judecătoresc.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că administratorul statutar, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societății comerciale are obligația privind îndeplinirea operațiunilor de gestiune și reprezentare pe care le reclamă realizarea obiectului de activitate în condițiile și limitele legii și al actului constitutiv.
Utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului în interesul propriu sau al altei persoane constituie faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. cu consecința micșorării masei credale și fraudarea creditorilor.
În cauză, în bilanțul contabil din 31.11.2007 sunt evidențiate bunuri active imobilizate - 3961 lei, active circulante - 216.574 lei, din care stocuri - 113.659 lei, disponibil în casă și bănci - 27.040 lei și creanțe de încasat - 75.875 lei, care au fost predate administratorului judiciar.
Omisiunea de a recupera creanțele, care are drept scop readucerea unor bunuri în patrimoniul debitorului și, pe cale de consecință, creșterea posibilității de plată a datoriilor, neevidențierea contabilă a circuitului juridic al bunurilor, aspect c e rezultă din faptul că destinația bunurilor menționate în bilanțul contabil din 31,12.2007 nu rezultă din actele contabile, sunt fapte ilicite săvârșite mai târziu de administratorul statutar, apoi de administratorul statutar, în sarcina căruia au fost transferate aceste obligații. Aceste fapte ilicite au dus, în final la diminuarea posibilităților de plată și la fraudarea creditorilor.
Dacă aceste bunuri ar fi fost predate și valorificate de lichidator având în vedere valoarea contabilă, creanțele ar fi fost acoperite.
unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active, prin plata cu întârziere a unor creanțe.
Pe de altă parte, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate - deci, ținerea contabilității -, reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate și că aceștia își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Apoi, deși a fost somat în mod repetat administratorul nu a predat documentele contabile, nu a dat explicații privind evidența contabilă societății, ceea ce prezumă că nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, a folosit bunurile societății în folosul său sau al altei persoane, sau că a ascuns bunurile societății, faptă ilicită ce se încadrează în disp. art. 138 lit.d din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Administratorii statutari nu au contabilizat obligațiile fiscale circuitul juridic al bunurilor, celelalte creanțe. Mai mult aceste operațiuni nu au fost reflectate în contabilitate generându-se pe această cale eludarea plății obligațiilor născute ulterior prin valorificarea acestor bunuri.
Fiecare administrator este responsabil de faptele ilicite proprii săvârșite în perioada de desfășurare a activității de administrare. Starea de insolvență a debitoarei a apărut sub administrarea pârâtului .
În sarcina acestuia cade și responsabilitatea privind existența fizică a bunurilor precum și evidența contabilă a operațiunilor comerciale privind aceste bunuri, astfel că vinovăția acestuia este evidentă, câtă vreme nu și-a îndeplinit aceste obligații cu legătura cauzată asupra fraudării creditorilor așa că apărările susținute în întâmpinare nu sunt fondate.
Neținerea unei contabilități în conformitate cu legea conduce la concluzia că membrii organelor de conducere au folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei altei persoane.
Atitudinea socială culpabilă a administratorului statutar asociată cu faptele ilicite concrete menționate denotă vinovăția acestuia și determinarea cauzală a pasivului social cu consecința directă asupra prejudicierii creditorilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea acestuia, modificarea acesteia în totalitate iar pe fond respingerea cererea lichidatorului de angajare a răspunderii recurentului în calitate de administrator la SC SRL
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul arată că art. 138 din Legea nr. 85/2006 enumeră în mod limitativ faptele care se poate antrena răspunderea civilă a membrilor organelor de conducere, orice extindere a acestora prin interpretare analogică contravenind acestei legi speciale.
Fiind în sfera răspunderii civile delictuale se impune a fi probate în fața instanței toate cele patru elemente imperativ necesare: prejudiciul, fapta, vinovăția și raportul de cauzalitate.
Orice critică referitoare la modalitatea corectă sau incorectă de ținere a contabilității, este superfluă, atâta timp cât această contabilitate nu a fost predată niciodată lichidatorului de către administratorul statutar, practic instanța de fond nu avea ce analiza.
La data transmiterii părților sociale către societatea avea disponibilități a căror valoare depășea cu mult pasivul către finanțe.
Aceste datorii puteau fi stinse chiar și numai prin lichidarea stocului de marfă, stoc de marfă în valoare de 99458 lei pentru a cărui primire a semnat la data de 27 iulie 2008.
Simplul fapt că la data vânzării părților sociale existau în contabilitatea debitoarei și datorii neachitate nu conduce în mod absolut la concluzia că "rădăcinile" insolvenței au apărut sub administrarea recurentului. Simpla dorință de procurare de fonduri pentru îndestularea creditorilor nu poate însă reprezenta un temei legal pentru antrenarea răspunderii recurentului.
Prevederile art. 138 alin 1 nu instituie în sine o prezumție de vinovăție a recurentului, aceasta trebuind să fie dovedită. Sarcina probei revine titularului cererii de atragere a răspunderii, iar din formularea textului rezultă că fapta poate fi săvârșită doar cu intenție.
Intimata practician în reorganizare și lichidare, administrator unic al societății profesionale prin întâmpinarea depusă la 21 septembrie 2009 solicită respingerea recursului formulat în cauză, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (7-9).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată următoarele:
răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptele expres și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin 1 lit a-g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
Pornind de la cele mai sus arătate, Curtea reține că se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor.
În speță, administratorul judiciar al debitoarei SC SRL Zaf ormulat cerere de chemare în judecată a pârâților asociat unic și administrator statutar al debitoarei până la data de 30 iulie 2008 și administrator al debitoarei începând cu data de 30 iulie 2008 invocându-se în esență patru dintre faptele prevăzute la art. 138 alin 1 respectiv lit a,c,d și e.
Urmare analizării probatoriului administrat în cauză judecătorul sindic a reținut că în bilanțul contabil din 30 2007 întocmit de societate sunt evidențiate bunuri active imobilizate- 3961 lei, active circulante- 216.574 lei din care: stocuri- 113.659 lei, disponibil în casă și bănci- 27.040 lei și creanțe de încasat-75.875 lei.
Omisiunea de a recupera creanțele care are drept scop readucerea unor bunuri în patrimoniul debitorului și pe cale de consecință creșterea posibilității de plată a datoriilor, neevidențierea contabilă a circuitului juridic al bunurilor, sunt fapte ilicite săvârșite de administratorul statutar și mai apoi de, în sarcina căruia au fost transferate aceste obligații, și toate acestea au dus la diminuarea posibilităților de plată și fraudarea creditorilor.
Neînregistrarea sau înregistrarea incorectă în contabilitate a operațiunilor efectuate constituie o altă faptă care a generat starea de insolvență a debitoarei și de care se fac vinovați administratorii statutari.
Drept urmare, judecătorul sindic a concluzionat că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 138 alin 1 lit a și d pentru a fi antrenată răspunderea solidară a administratorilor statutari care au fost obligați să suporte întreg pasivul în cuantum de 98.247,78 lei.
Pârâtul-recurent prin criticile formulate în recurs susține pe de o parte că acesta nu este responsabil de producerea stării de insolvență și de asemenea a faptului că în sarcina sa nu se poate reține nici una din faptele prevăzute la art. 138 din Legea insolvenței.
Punctual acesta susține că în raport de enumerarea limitativă realizată de textul art. 138 orice extindere a altor fapte prin interpretarea analogică contravin legii speciale așa încât neînregistrarea în contabilitate a datoriilor față de buget sau neplata obligațiilor fiscale de către debitor nu poate fi calificată ca o faptă expres prevăzută de textul sus menționat.
unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu activități direct producătoare de prejudiciu însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce ar genera dobânzi sau penalități.
De asemenea, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate (ținerea contabilității) reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate iar creditorii își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
În speță însă, prin nepredarea documentelor contabile către lichidatorul judiciar nu s-a putut realiza o corectă analiză a modalității în care a fost ținută contabilitatea așa încât singura concluzie care se desprinde este aceea că administratorii statutari se fac direct răspunzători de nepredarea documentelor contabile prin aceea că fie nu au o evidență contabilă, fie refuză în mod justificat să o predea conducând astfel la concluzia că în speță aceștia nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Susținerea recurentului în sensul că orice analiză a ținerii contabilității este superfluă atâta timp cât aceasta nu a fost predată lichidatorului de către administratorul statutar respectiv pârâtul iar recurentului nu îi revine o atare obligație nu poate fi reținută în speță atâta timp cât nu s-a făcut dovada că acesta a predat documentele contabile către pârâtul la data la care acesta a preluat calitatea de administrator.
Deoarece starea de insolvență a debitoarei a luat naștere în perioada în care societatea era administrată de însuși pârâtul recurent, acesta nu poate fi exclus de la antrenarea răspunderii delictuale speciale.
Aceasta deoarece la data transmiterii părților sociale către societatea nu avea achitate datoriile către bugetul de stat (DGFP S) ceea ce conduce la concluzia firească că nu existau fondurile bănești necesare achitării datoriilor. Drept urmare, insolvența caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile exista anterior datei de 28 iulie 2008, dată la care administratorul statutar a cedat părțile sociale pârâtului fapt ce rezultă de altfel și din certificatul de atestare fiscală potrivit căruia societatea a depus ultimele declarații fiscale la 28 iulie 2008 și nu a mai înregistrat venituri de la această dată și nici nu a achitat nici o sumă la buget.
Cu toate că debitoarea avea datorii de 223.224 lei la data de 31 decembrie 2007 conform bilanțului contabil, administratorul societății a continuat activitatea perioadă în care, a și vândut bunuri din patrimoniul societății (un autoturism IVECO) către sine însuși și către.
Concluzia firească ce se desprinde este aceea că, administratorii societății în persoana celor doi pârâți au continuat o activitate în interes propriu până au înstrăinat mijloacele de transport fapt ce a dus la imposibilitatea desfășurării în continuare a activității și implicit la neplata datoriilor înregistrate de către aceasta.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, instanța constată că în speță judecătorul sindic a făcut o corectă apreciere a stării de fapt și a aplicat întocmai prevederile art. 138 alin 1 lit a și d din Legea nr. 85/2006 iar motivele de recurs invocate de pârâtul sunt neîntemeiate urmând a fi înlăturate cu consecința respingerii recursului declarat de acesta în conformitate cu prevederile art. 312 alin 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1261 din 01.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red./
8 ex./12.11.2009
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 31/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Încheierea 25/2009. Curtea de... → |
|---|
