Practica judiciara insolventa. Decizia 28/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA Nr.28/ DOSAR Nr-
Ședința publică din 5 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bujan JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță
- - - - JUDECĂTOR 3: Codruța Vodă
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea " EURO PROSPECT" împotriva sentinței civile nr.665/SIND din 27 septembrie 2007, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr.481/F/2006 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentei creditoare " Euro Prospect" B și a intimatei debitoare ""
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 29 ianuarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 5 februarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că, prin sentința civilă nr.665/SIND/27.09.2007 Tribunalul Brașov prin judecătorul sindic a admis contestația formulată de debitoarea B și a respins cererea creditoarei B & B Euro Prospect B privind deschiderea procedurii insolvenței.
În motivarea hotărârii se arată că debitul principal a fost achitat parțial, rămânând un rest de 9.504,11 lei, iar penalitățile de 9.541,27 lei nu au caracter cert, astfel cum s-a constatat prin hotărârea judecătorească pentru emiterea somației de plată. Se arată că relațiile comerciale dintre părți vizează o activitate de intermediere, iar avizele de însoțire a mărfii au fost întocmite pentru Cash &
Împotriva hotărârii a declarat recurs creditoarea B & B Euro Prospect B invocând greșita apreciere a probatoriului administrat. În motivarea recursului se arată că debitoarea are o creanță certă în cuantum de 17.283,31 lei rezultată din facturile acceptate prin semnătură și din achitarea parțială a debitului. Recunoașterea creanței de către debitoare s-a realizat și prin interogatoriul administrat.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs și actele depuse în probațiune, în baza art.3041pr.civ. se constată următoarele:
Potrivit art.3 pct.1 din legea nr.85/2006, insolvența reprezintă starea patrimoniului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor.
În speță, debitoarea - intimată nu a achitat datoria în cuantum de 17.283,31 lei cu penalități în sumă de 9.541,27 lei reprezentând contravaloarea a 11 facturi emise în perioada 20.02.2006 - 1.04.2006, invocând excepția de neexecutare a contractului față de existența unor incidente legate de retururile de marfă. refuzului de plată al debitoarei a fost confirmată în instanță prin respingerea somației de plată promovate de creditoarea recurentă, cu privire la aceeași creanță.
Susținerile recurentei-creditoare referitoare la certitudinea creanței urmează a fi înlăturate față de invocarea excepției de neexecutare a contractului, aspecte litigioase ce nu pot fi analizate în cadrul procedurii insolvenței, dar care se răsfrâng asupra incertitudinii creanței. În mod corect instanța de fond a reținut că o bună parte din facturile invocate de recurentă au fost acoperite prin plată sau prin compensare, celelalte facturi fiind refuzate la plată prin prisma convenției dintre părți, precum și datorită calității de comisionar și nu de cumpărător al debitoarei.
Prin contestația formulată și prin apărările invocate atât la instanța de fond cât și în recurs, intimata - debitoare a răsturnat prezumția instituită de art.3 pct.1 din legea 85/2006 privind starea de insolvență. de cont prezentate în instanță au evidențiat faptul că pe toată perioada litigioasă, debitoarea a dispus și dispune și în prezent de fonduri bănești în cuantum mult mai mare decât datoria solicitată de creditoare.
În consecință, debitoarea a demonstrat că nu se află în stare de insolvență, astfel încât nu poate fi supusă procedurii reglementate de legea nr.85/2006, cum corect a reținut instanța de fond, chiar dacă nu a evidențiat răspunsurile oferite de părți prin interogatoriul formulat. Judecătorul sindic a analizat susținerile părților, oferind argumentarea soluției adoptate, fiind suficientă motivarea în ansamblu a situației de fapt și de drept dedusă judecății.
Raportat la aceste considerente și reținând în principal faptul că debitoarea nu se află în stare de insolvență, astfel cum a demonstrat prin înscrisurile depuse, urmează a respinge recursul declarat și a menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea B & B Euro Prospect B împotriva sentinței civile nr.665/SIND/27.09.2007 a Tribunalului Brașov.
Obligă recurenta să plătească intimatei B suma de1904 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.: /25.02.2008
Tehnored.: / 26.02.2008 /- 2 ex -
Judecător-sindic:
Președinte:Carmen BujanJudecători:Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă
← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 27/2008.... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 49/2008.... → |
---|