Practica judiciara insolventa. Decizia 338/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 338/2008

Ședința publică de la 18 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat administrator social al SRL Sibiu împotriva Sentinței comerciale nr. 314/C din 18 februarie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalul Sibiu în Dosar nr- (nr. în format vechi 3200/2006).

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

Se constată că recurentul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar în limita sumelor consemnate în dispozitivul de citare.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față reține:

Prin Sentința comercială nr. 314/C din 18 februarie 2008 judecător sindic desemnat în procedura falimentului SC SRL Sibiu în dosar - a respins planul de reorganizare propus de societatea debitoare, a admis cererea administratorului judiciar SC Sibiu și dispus începerea procedurii falimentului față de societatea debitoare desemnând ca lichidator judiciar pe fostul administrator judiciar cu atribuțiile prevăzute de Legea 85/2006.

Pentru a hotărî în acest mod referindu-se la actele și lucrările dosarului, cum și dispozițiile Legii 85/2006 judecătorul sindic a reținut și motivat în esență că instanța a pus în vedere administratorului judiciar să completeze planul de reorganizare cu elementele prevăzute de art. 95 din Legea 85/2006 însă acesta nu s-a conformat prezentând doar o "situație a comenzilor discutate, primite și în curs de primire, care pot scoate societatea din starea de ență", iar adunarea creditorilor din 28 ianuarie 2008 respins planul de reorganizare propus și cum din raportul lichidatorului judiciar rezultă că în patrimoniul societății debitoare nu mai există bunuri lista comenzilor neînsoțită de documente justificative nu poate ține loc de plan de reorganizare astfel că în temeiul art. 98 alin. 2 din Legea 85/2006 planul de reorganizare va fi respins.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen motivat și timbrat fost administrator social al societății debitoare solicitând casarea cu trimitere pentru administrarea probelor așa cum s-a dispus prin Decizia comercială 195 din 20 mai 2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA învederând că judecătorul sindic nu a dat curs îndrumărilor date prin decizia de casare mai sus amintită.

Prin întâmpinarea depusă la filele 9-13 societatea creditoare SRL Bas olicitat respingerea recursului ca tardiv formulat și nefondat.

Excepția tardivității recursului este întemeiată pe faptul că cererea de recurs nu a fost depusă în termen de 10 zile de la comunicare astfel cum pretind dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea 85/2006 iar pe fondul cauzei a învederat că soluția de respingere a planului de reorganizare este temeinică și legală din moment ce planul de reorganizare a fost tardiv formulat și depus cu încălcarea termenului prevăzut de art. 94 din Legea 85/2006 iar conținutul acestuia nu respectă dispozițiile prev. de art. 95 din același act normativ.

De altfel, planul de reorganizare nu conține nici o mențiune cu privire la programul de plată al creanțelor, învederează intimata, ci doar invocă existența unor creanțe proprii ale debitoarei ce urmează a fi recuperate de la diverse persoane juridice ceea ce este imposibil de realizat în acest moment.

Lichidatorul judiciar a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că judecătorul sindic a îndeplinit îndrumările date prin decizia de casare iar planul propus nu cuprinde toate elementele prevăzute de art. 95 alin. 1 - 6 din Legea 85/2006.

Concluzionează că nici până la această dată recurentul aflat în procedura enței din data de 10 iunie 2007 nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile ale societății pentru a verifica realitatea planului de reorganizare propus.

Examinând hotărârea atacată prin prima motivelor de recurs invocate cât și din oficiu în raport de dispozițiile art. 304, 306 Cpc se constată că hotărârea atacată este temeinică și legală.

Recursul declarat în cauză este nefondat urmând a fi respins potrivit considerentelor ce se vor expune.

Prealabil examinării criticilor formulate de recurent pe fondul litigiului se constată că excepția tardivității recursului ridicată de intimata creditoarea SC SRL B este nefondată întrucât sentința 314/C din 18 februarie 2008 fost comunicată cu recurentul la 17 martie 2008 edificatoare fiind în acest sens dovada de la fila 61, iar recursul poartă data de înregistrare la tribunal 28 martie 2008.

Pe fondul cauzei este a se reține că procedura reorganizării judiciare și a falimentului față de societatea debitoare a fost deschisă prin Sentința 1406/C din 10 iulie 2006 la cererea creditoarei SC SRL Sibiu.

La data de 27 noiembrie 2006 administratorul social a înregistrat la Tribunalul Sibiu adresa intitulată "Plan de reorganizare" care în realitate nu reprezintă altceva decât o listă a creanțelor societății. Prin Încheierea 2845/C din 11 decembrie 2006 pretinsul plana fost respins de către judecătorul sindic după ce în prealabil lichidatorul și creditorii au solicitat neconfirmarea planului.

Încheierea 2845/C din 11 decembrie 2006 fost casată și cauza trimisă spre rejudecare judecătorului sindic, prin Decizia 195 din 30 mai 2007 Curții de APEL ALBA IULIA.

În rejudecare, judecătorul sindic s-a conformat îndrumărilor date de către instanța de control judiciar și a pus în vedere administratorului social, să completeze și să întocmească planul de reorganizare conform exigențelor instituite prin art. 95 din Legea 85/2006, obligație neîndeplinită.

Datele dosarului evidențiază că societatea debitoare nu mai conduce evidența contabilă din anul 2006, iar recurentul nu a predat documentelor contabile ale societății, lichidatorului judiciar desemnat astfel că susținerile recurentului vizând activitatea societății debitoare inclusiv derularea unor contracte în Euro nu se sprijină pe probe.

În atari condiții, soluția judecătorului sindic de respingere a planului de reorganizare se dovedește temeinică și legală, circumscriindu-se art. 94, 95 din Legea 85/2006 astfel că recursul de față se va respinge ca nefondat în baza art. 312 Cpc.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de administrator social al SC SRL Sibiu împotriva sentinței comerciale 314/C din 18 februarie 2008 pronunțată de judecător sindic în Dosar -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 18 iunie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - --CO

Semnează Vicepreședinte al

Curții de APEL ALBA IULIA

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

Ex.2/11.07.2008

Jud fond

Președinte:Doina Hârceagă
Judecători:Doina Hârceagă, Nicolae Durbacă, Mircea Noșlăcan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 338/2008. Curtea de Apel Alba Iulia