Practica judiciara insolventa. Decizia 350/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 350/2009
Ședința publică de la 22 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Eugenia Florescu
JUDECĂTOR 3: Gilica Popescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor împotriva Sentinței nr.3/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoaraa respins cererea reclamantei DGFP H având a obiect deschiderea procedurii executării silite concursuale a pârâtei SRL.
Pentru a pronunța sentința arătată, judecătorul sindic a reținut în esență că reclamanta nu a întocmit și nu a făcut dovada comunicării pârâtei titlul executoriu, astfel că în discuție nu se află o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul cerut de art.379 alin.3 cod pr.civilă și de art.3 alin.1 pct.6 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat recurs în care a trecut textul art.141 din OG. nr. 92/2003 și referindu-se la prevedrile art.85-89 din același act noramtiv a susținut că judecătorul a făcut o aplicare greșită a legii și nu a manifestat rol activ pentru a constata că la cerere s-au anexat titlurile executorii.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
În temeiul art. 26 alin. 1 și art. 31 din Legea nr. 85/2006 poate cere deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a lichidării judiciare totale a unui debitor având calitatea de comerciant, creditorul care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum ce depășește 10.000 lei și care este localizată în patrimoniul comerciantului pârât.
Conform art. 149 din aceeași lege, dispozițiile sale se completează cu dispozițiile compatibile ale Codului d e procedură civilă, ale Codului civil, ale Codului comercial român și ale Legii nr. 637/2002 privind raporturile de drept internațional privat în domeniul insolvenței.
În baza acestui principiu, și raportat la prevederile art. 372, art. 374 și art. 379 Cod procedură civilă, Curtea constată că însușirea unei creanțe de a fi certă, lichidă și exigibilă este atestată de acel înscris căreia legea îi recunoaște calitatea de titlu executoriu în specia sa juridică. Legiuitorul a conferit relevanță juridică absolută existenței titlului executoriu în specia sa juridică, statuând că poate fi o hotărâre judecătorească sau un înscris căreia legea îi recunoaște expres acest caracter și că în absența lui, pornirea executării silite nu se poate dispune.
În speță, judecătorul sindic a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de lege, referitoare la calitățile creanței invocate întrucât nu rezultă dintr-un titlu executoriu.
Soluția judecătorului sindic este conformă legii întrucât, dovada calității unei creanțe de a fi certă, lichidă și exigibilă și implicit, a calității de creditor a celui care cere începerea executării silite, rezultă numai dintr-un titlu executoriu.
Dar nu orice înscris intitulat de parte titlu executoriu are această calitate.
Într- adevăr, de vreme ce art. 372 ind.1 Cod procedură civilă stabilește că prin titlu executoriu se înțelege hotărârea judecătorească sau acel înscris căreia legea specială îi recunoaște expres această calitate, nici o adăugare la acest concept nu poate fi primită.
În acest profil, înscrisurile de care reclamanta se prevalează pentru a opune pârâtei starea de încetare de plăți, și pe care a menționat denumirea generică de "titlu executoriu", sunt hârtii fără valoare juridică întrucât, pentru creanțele datorate la bugetul statului, titlul executoriu este decizia de impunere care trebuie să aibă conținutul prevăzut de art.42 și să fie comunicată astfel cum cer în mod expres, art.83, 84 și art.43 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală aprobată cu Legea nr. 505/30 decembrie 2006.
Cu alte cuvinte, legea nu recunoaște unui titlu executoriu emis de un organ administrativ, forță juridică mai puternică decât cea a hotărârii emise de puterea judecătorească, aspect sub care, este obligatorie întocmirea deciziei de impunere conform art.42-43 Cod pr fiscală și comunicarea destinatarului pe una din căile prevăzute de art. 44 din același Cod de procedură fiscală care, la alin.4 trimite expres la incidența dispozițiilor Codului d e procedură civilă în materia comunicării actelor de procedură.
Aceasta însemnă că în privința comunicării către o persoană juridică, sunt incidente prevederile art. 92 indice 1 Cod procedură civilă conform cărora, este obligatorie "înmânarea" actului administrativ fiscal, adică a deciziei de impunere, funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței, și numai prin excepție, altei persoane sau utilizarea unei alte căi de comunicare.
În speță, reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor imperative precitate, nu a întocmit decizia de impunere cu arătarea elementelor și informațiilor impuse de lege, și nu a depus la dosar dovada înmânării semnată de funcționarul pârâtei, abilitat prin lege, sau recipisa doveditoare a comunicării către pârâtă.
Evident că respectarea cu strictețe a dispozițiilor legale percitate reclamă identificarea elementelor componente ale unei bune administrări a justiției, și accesul real, nu numai formal la o procedură care prezintă toate atributele unei forme de control. În sensul Convenției europene a drepturilor omului, Curtea reține că dreptul la o bună administrate a justiției ocupă un loc atât de important încât o interpretare restrictivă a art 6 alin.1 nu ar corespunde scopului și obiectului acestei dispoziții. Sub acest aspect, apreciază că orice hotărâre judecătorească prin care o anumită procedură se califică, în mod artificial, ca parcursă într-o manieră transparentă, este contrară art 6 alin. 1 din CEDO (cazul elcourt c/a Belgia).
În speță, judecătorul sindic a dat efect jurisprudenței instnței europene și, implicându-se activ în soluționarea legală a cererii cu care a fost investit, a cercetat îndeplinirea procedurii de întocmire a deciziei de impunere și a procedurii de comunicare a acesteia către societatea pârâtă, constatând că nu au fost respectate modalitățile impuse expres de art. 83 din Codul d e procedură fiscală și de art.85 și art. 92 indice 1 Cod pr civilă, bazându-și sentința pe aceste considerente.
Cum, judecătorul sindic a reținut că pârâta nu poate fi constrânsă la executarea unei obligații decât dacă cel care o invocă dovedește că este datorată, iar cel căruia îi este opusă are posibilitatea de a se apăra în cadrul oferit de lege, corect a respins cererea reclamantei.
Raportat la considerentele ce preced, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta DGFP H împotriva sentinței nr.3/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
concediu de odihnă
semnează vicepreședintele
Curții de Apel
Grefier,
- - - concediu de odihnă
semnează grefier șef
Red.
Dact.K 2 ex/07.07.2009
Jud.fond.
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Eugenia Florescu, Gilica Popescu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 438/2009. Curtea de Apel... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 810/2009.... → |
|---|
