Practica judiciara insolventa. Decizia 37/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA Nr.37/ DOSAR NR-
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Laura Fețeanu judecător
- - - - - judecător
- - - președinte de secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea ROMÂNIA MEDICALĂ împotriva sentinței civile nr.2128/SIND din 12 noiembrie 2009, pronunțate de Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa recurentei creditoare România Medicală și a intimatei debitoare
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 21 ianuarie 2010, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 28 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 2128/Sind/12 noiembrie 2009 Tribunalul Brașova respins cererea formulată de creditoarea ROMÂNIA MEDICALĂ în contradictoriu cu debitoarea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 din lege, creanța de 24531 lei fiind sub pragul minim de 30.000 lei cerut de Legea nr.85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ROMÂNIA MEDICALĂ solicitând modificarea în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și 9, 3041Cod procedură civilă creditoarea arată următoarele:
Cererea de deschidere a procedurii a fost trimisă la ribunalul Brașov la 22.06.2009 fiind înregistrată la 25.06.2009 la ribunalul Brașov
La data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței 22.06.2009 erau incidente dispozițiile art. 3 pct. 12 din Legea nr.85/2006 care precizau că valoarea prag a creanței minime pentru introducerea procedurii este de 10.000 lei.
Legea nr.277/7.07.2009 prin care s-a modificat Legea nr.85/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 486/14.07.2009 și nu retroactivează, producându-și efectele de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 14.07.2009.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și probele dosarului, Curtea constată recursul nefondat.
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Brașov la data de 25.06.2009 creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Bac erut deschiderea procedurii insolvenței pentru suma de 24.531,54 lei.
La data pronunțării sentinței Tribunalului Brașov, respectiv la data de 12.11.2009 cuantumul valorii prag a creanței se modificase întrucât intrase în vigoare Legea nr.277/2009 de modificare a Legii nr. 85/2006.
Legea nr. 277/2009 a modificat art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, în sensul majorării cuantumul minim al creanței, pentru admisibilitatea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditor, la 30.000 lei.
În raport de principiul constituțional al neretroactivității legii civile, din care decurge și principiul aplicării imediate a legii civile noi, condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței trebuie verificate în raport de reglementarea în vigoare la data pronunțării hotărârii și nu la data înregistrării cererii.
În speță, creanța pentru care creditoarea a solicitat deschiderea procedurii este de 24.531,54 lei, ca urmare, în mod corect judecătorul sindic a reținut că nu este îndeplinită condiția valorii minime prag de 30.000 lei, cerute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 277/2009.
În raport de neîndeplinirea acestei condiții, celelalte argumente ale recurentei, legate de stare de insolvență a debitoarei rămân fără relevanță în cauză, procedura insolvenței putând fi deschisă numai în cazul îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor prevăzute de lege.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea ROMÂNIA MEDICALĂ împotriva sentinței civile nr.2128/12.11.2009 pronunțate de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Stoian
- - - - - -
Grefier,
Red.: / 29.01.2010
Tehnored: / 5.02.2010 / - 4 ex -
Judecător fond:
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Alina Gabriela Stoian, Gabriela
← Practica judiciara insolventa. Decizia 105/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. → |
---|