Practica judiciara insolventa. Decizia 39/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA Nr.39/ DOSAR NR-
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Laura Fețeanu judecător
- - - - - judecător
- - - președinte de secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea LEASING împotriva sentinței civile nr.1663/SIND din 6 octombrie 2009, pronunțate de Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentei creditoare Leasing, a intimaților creditori, Consiliul Local al Municipiului B, Administrația Finanțelor Publice B, Bank prin Sucursala B, intimata debitoare So So și intimatul lichidator judiciar - Cabinet Individual de Insolvență.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 21 ianuarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 28 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea formulată în dosarul cu numărul de mai sus, creditoarea LEASING Bas olicitat în contradictoriu cu debitoarea SC - - SRL deschiderea procedurii de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006 pentru recuperarea prejudiciului în cuantum de 21.929,02 lei, reprezentând rate de leasing rămase până la finalul contractului și penalitățile calculate până la momentul rezilierii acestuia.
Prin sentința civilă nr.1663/6.10.2009 Tribunalul Brașova admis cererea formulată de către creditorul Leasing împotriva debitoarei - -, și în consecință a deschis procedura simplificata fata de debitor și intrarea acestuia în faliment și în consecință, a numit lichidator provizoriu pe, a ridicat dreptul de administrare al debitorului de la data pronunțării.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că cererea a fost comunicată debitorului și deși acesta a formulat contestație potrivit art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței, a recunoscut datoria și a fost de acord cu deschiderea procedurii simplificate de faliment.
Creditorul are o creanță comercială certă, lichidă și exigibilă dovedită cu facturi și contractul de leasing, în cuantum de 21.929,02 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea LEASING B solicitând modificarea în parte în sensul admiterii creanței creditoarei în sumă de 128.686,23 lei.
În motivarea recursului se arată următoarele considerente:
La primul termen de judecată din 17.03.2009 creditoarea depune cerere de rectificare creanță prin care și-a majorat creanța de la suma de 21.929,02 lei la suma de 128.686,23 lei.
La termenul din 16.06.2009 cauza a fost suspendată ca urmare a lipsei părților.
La termenul din 6.10.2009 instanța a repus cauza pe rol la cererea creditorului și a dispus deschiderea procedurii simplificate de faliment, fără a lua în considerare cererea de rectificare a creanței la care nu face referire în motivarea sentinței.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și probele dosarului, Curtea constată recursul nefondat.
Creditoarea LEASING Baf ormulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței la 10.02.2009 pentru suma de 21.929,02 lei reprezentând rate neachitate de debitoare în baza unui contract leasing.
Ulterior creditoarea și-a majorat pretențiile la o creanță neachitată de 128.686,23 lei.
Punctul 6 al art.3 din Legea nr. 85/2006 stabilește ce se înțelege prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, și anume creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 zile, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea pronunța admiterea cererii și, respectiv, declanșarea procedurii insolvenței.
În ceea ce privește creanța, legea impune îndeplinirea a 5 condiții: creanța să aibă caracter comercial pentru debitor, să fie certă, lichidă și exigibilă, să aibă un cuantum superior plafonului minim stabilit de art.3 pct. 12 de 10.000 lei.
Potrivit art. 3 pct. 1 lit. a insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Potrivit art. 66 și 67 toate creanțele vor fi supuse verificării de către administratorul judiciar, iar ca rezultat al verificărilor făcute administratorul respectiv lichidatorul judiciar va întocmi tabelul preliminar cuprinzând creanțele împotriva averii debitorului.
Creditorii ale căror creanțe au fost acceptate doar parțial de către administratorul judiciar pot formula contestație, care se soluționează de judecătorul sindic în temeiul art. 73 din legea insolvenței.
În această fază procesuală nu interesează cuantumul exact al întregii creanțe care va fi stabilit în faza de verificare a creanțelor de către administratorul judiciar, ci dacă există o creanță certă peste pragul minim cerut de legea insolvenței neachitată de debitoare, condiție îndeplinită în speță.
Faptul că instanța de fond în această fază procesuală nu a făcut referire în considerentele hotărârii de deschidere a procedurii la majorarea creanței recurentei nu împiedică lichidatorul judiciar să verifice cuantumul exact al creanței și nici judecătorul sindic de a stabili o altă valoare a creanței dacă va admite o eventuală contestație, dacă este întemeiată, a creditoarei împotriva tabelului preliminar, în situația în care lichidatorul înregistrează creanța recurentei la o altă valoare.
Față de considerentele mai sus arătate, nefiind incidente dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea Leasing împotriva sentinței Tribunalului Brașov, care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea LEASING împotriva sentinței civile nr.1663/6.10.2009 pronunțate de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Stoian
- - - - - -
Grefier,
Red.: / 29.01.2010
Tehnored: / 5.02.2010 / - 9 ex -
Judecător sindic:
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Alina Gabriela Stoian, Gabriela
← Practica judiciara insolventa. Decizia 223/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1301/2009. Curtea de... → |
---|