Practica judiciara insolventa. Decizia 110/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 110
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Claudia Antoanela Susanu
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent... PU- JUD. I, recurent AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și pe intimat lichidator LICHIDATOR - în calitate de lichidator pentru soc. debitoare " ATLAS ", având ca obiect procedura insolvenței, recursuri declarate împotriva sentinței nr. 439/S/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic, pentru recurenta AVAS B, lipsă fiind reprezentanții legali ai recurentei a Județului I și lichidatorului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează instanței că recursul se află la al doilea termen de judecată, după care:
Interpelat de instanță, consilier juridic pentru recurenta AVAS precizează că nu are alte cereri de formulat.
Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a AVAS în formularea recursului, precum și cu privire la lipsa dovezii I că a fost împuternicită să formuleze recurs.
Consilier juridic, pentru AVAS, solicită respingerea excepției, considerând că fiind vorba de o procedură specială, AVAS are calitate procesuală activă. El precizează că I are calitate de reprezentant, deoarece a fost parte în dosarul de fond, în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă, cererea de chemare în judecată fiind formulată de președintele comitetului creditorilor. Arată că interesul recuperării creanțelor este al tuturor creditorilor. În continuare, solicită admiterea recursurilor și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanța de recurs rămâne în pronunțare, cu privire la cele două excepții. Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor comerciale de față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 439/S din 29 septembrie 2009 Tribunalul Iași - judecător sindic a respins cererea formulată de comitetul creditorilor, prin președinte Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I, având ca obiect autorizarea introducerii cererii de stabilire a răspunderii personale a organelor de conducere ale debitorului, în conformitate cu dispozițiile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006. Instanța a aprobat raportul final al lichidatorului judiciar LICHIDATOR și - n temeiul dispozițiilor art. 132 alineat 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului ATLAS
S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului. În temeiul dispozițiilor art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat lichidatorul judiciar Lichidator de orice îndatoriri și responsabilități. S-a aprobat devizul de cheltuieli prezentat de lichidatorul judiciar Lichidator și s-a dispus plata către acesta a sumei de 350 lei, reprezentând onorariu și 479 lei, reprezentând cheltuieli materiale avansate, din fondul de lichidare.
În temeiul dispozițiilor art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Generale a Finanțelor Publice I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că cererea formulată de către creditorul bugetar este neîntemeiată, pentru neîntrunirea condițiilor impuse de art.138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006. Aceste prevederi legale nu conferă automat creditorilor dreptul de a promova acțiunea în răspundere, în special în condițiile în care lichidatorul judiciar și-a exprimat poziția, în sensul că nu se impune promovarea unei astfel de acțiuni. O acțiune în stabilirea răspunderii personale poate fi primită numai în cele două situații limitativ prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, respectiv:
1) omisiunea lichidatorului de a indica persoanele culpabile de apariția stării de insolvență;
2) omisiunea de a formula acțiunea în răspundere, în situația în care aceasta amenință să se prescrie, situații ce nu se regăsesc în cauză, iar autorizarea în vederea promovării unei astfel de acțiuni ar aduce atingere principiului legalității.
Judecătorul-sindic a avut în vedere că argumentele de esență ale creditorului vizează omisiunea lichidatorului de a promova o acțiune în stabilirea răspunderii personale, fiind astfel incidente dispozițiile din teza a doua a art. 138 alineat 3.
Acțiunea în stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor prevăzute de lege reprezintă o cerere incidentă, care intervine într-un cadru procesual preexistent, respectiv cel declanșat prin cererea privind inițierea procedurii insolvenței. Condițiile reglementate de art. 138 alineat 3 sunt justificate de intenția legiuitorului de a atribui comitetului creditorilor o calitate procesuală activă subsidiară, circumstanțiată de lipsa de diligență a titularului acestei acțiuni, respectiv a lichidatorului.
În înțelesul literal al termenului, omisiunea indicării în raport a persoanelor răspunzătoare s-ar referi doar la situația în care, deși informațiile cu privire la aceste persoane existau, acestea nu au fost trecute totuși în raport, fiind uitate. Pornind de la această interpretare, în practica judiciară s-a exprimat opinia că nu se poate reține că ar fi vorba de o omisiune, în înțelesul legii, în sensul neindicării persoanelor sau al neformulării acțiunii, în cazul în care în raport s-a indicat - de administratorul judiciar/lichidator - că nu au rezultat informații privind incidența în cauză a vreuneia dintre faptele limitativ prevăzute de lege, în art. 138 alin. 1, lit. a) - g).
În cauza dedusă judecății, în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și asupra existenței premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile art. 138, precum și în raportul final, necontestate de creditor în termenul legal, lichidatorul arată că - din analiza indicatorilor financiari - rezultă că în cauză nu se regăsesc elemente probatorii în susținerea unei astfel de acțiuni, starea de insolvență fiind generată de un management neperformant, prin nepromovarea unei politici de marketing corespunzătoare, faptă ce nu este enumerată - în dispozițiile art. 138 alineat 1 - ca latură obiectivă a atragerii răspunderii.
În condițiile în care creditorul bugetar nu a înțeles să conteste raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ajungerii debitorului în insolvență și nici să participe activ în cadrul procedurii, prin depunerea de înscrisuri sau prezentarea altor elemente probatorii, care să contureze existența vreuneia dintre faptele prevăzute limitativ în dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006, cererea de autorizare se dovedește a fi doar un demers formal, ce ar conduce la tergiversarea procedurii și - implicit - la acumularea unor noi cheltuieli de procedură.
Împotriva sentinței au declarat recurs creditoarele Autoritatea pentru Valorificare Activelor Statului - și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
1. În motivarea recursului arată că udecătorul sindic a analizat total eronat cererea de autorizare depusă de Președintele Comitetului creditorilor. În cauză a fost formulată o cerere prin care solicită ca, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art.138 din Legea 85/2006, să fie autorizat Președintele Comitetului creditorilor să formuleze o asemenea cerere. Această cerere este perfect legală și în conformitate cu dispozițiile Legii 85/2006, potrivit cu care, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, legea dă posibilitatea comitetului creditorilor să formuleze această cerere.
Pentru a putea formula această cerere este nevoie de autorizarea judecătorului sindic. Această cerere este premergătoare formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, care este cerută de cursul procedural prevăzut de Legea 85/2006 și nu are nici un fel de legătură cu fondul dreptului.
Recurenta susține că judecătorul sindic a fost investit cu o cerere premergătoare, care nu are legătură cu fondul cererii de antrenare a răspunderii, ci este pur și simplu o etapă procesuală impusă de Legea 85/2006, căreia judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs.
pretinde că în prezenta cauză operează prevederile articolului 138 alineat 3 teza finală, respectiv "dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art.138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin.1 amenință să se prescrie". ăspunderea persoanelor la care se referă alineatul 1 amenință să se prescrie, având în vedere că, prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, nu mai există nici o posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenință să se prescrie, dar se va prescrie cu siguranță.
Având în vedere că, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să observe și dispozițiile art. 1540 Cod civil:,mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea, potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
Recurenta învederează că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate, pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite. a suferit un prejudiciu, a cărui existență certă se stabilește prin constatarea - de judecătorul sindic - nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plați, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului. (citat din doctrină: - "Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței").
Dispozițiile art. 35 alin. 3 și alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că: "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică cât și față de cel de-al treilea". Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea 85/2006 republicată, pretinde recurenta. În cauză, răspunderea trebuie apreciată "in abstracto", cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial. În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborate cu art. 1600 Cod civil, devine operant criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de I către, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată. Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat. Este evident că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 3 teza finală, respectiv "dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenința să se prescrie", mai arată.
Este evident că răspunderea persoanelor la care se referă alineatul 1 amenință să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei nu mai există nicio posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenință să se prescrie, dar se va prescrie cu siguranță, conchide recurenta.
2. Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I învederează - în motivarea recursului său - că, șa cum rezultă din fișa sintetică totală a agentului economic și a titlurilor executorii întocmite de către organul fiscal, se poate observa că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita creanțele înregistrate la bugetul de stat în anii anteriori pronunțării hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, ceea ce justifică și incidența dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006. Deși s-au efectuat măsuri de executare silită, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură fiscală, debitorul nu a înțeles să efectueze plăți la bugetul de stat, sens în care creanța fiscală a fost majorată, prin aplicarea de accesorii calculate pentru neplata acesteia la termen, responsabil atât pentru neachitarea acestora cât și pentru starea de insolvență fiind administratorul societății.
Răspunderea celor care au adus o firmă în incapacitate de plată, creând prejudicii altora, nu poate fi omisă, prin neantrenarea răspunderii acestora pentru aducerea persoanei juridice în starea de insolvență.
Netemeinicia celor dispuse de Tribunalul Iași - judecător sindic pretinde recurenta că rezultă din faptul că, deși existau premisele angajării răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului, instanța nu a apreciat corect asupra lor, considerând că o acțiune în stabilirea răspunderii personale ar putea fi primită doar dacă există omisiunea lichidatorului de a indica persoanele culpabile ori omisiunea de a formula acțiunea în răspundere, în situația în care aceasta amenință să se prescrie.
Recurenta învederează că - prin adresa nr. 3541/19.03.2002 - a formulat cerere de înscriere în de creanțe al creditorilor, pentru suma de 545.571 lei, reprezentând datorii către bugetul de stat, cuantum ce rezultă din procesul verbal nr. 1769/07.03.2002 întocmit de organele de control din cadrul Direcției de Control Fiscal - a județului Urmare a precizărilor nr. 2942/17.02.2004 prin care, în temeiul dispozițiilor art. 32 alin. 2 din nr.OG 86/2003, a arătat că Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I dobândește calitatea procesuală pentru creanțele anunțate de și, de la data de 01.01.2004, instituția are de recuperat de la ATLAS L o creanță în cuantum de 715.275 lei. Societatea comercială ATLAS are obligații neonorate la bugetul consolidat al statului, reprezentând impozite și taxe, în cuantum de 715.275 lei.
Din procesul-verbal de control nr. 532/17.04.2002 rezultă că - în ceea ce privește debitele datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, aferente perioadei până la data de 31.03.2001 - acestea sunt în cuantum de 158.206 lei RON, iar cele aferente perioadei de la data de 01.04.2001 sunt în cuantum de 3.910 lei RON. Tot în cadrul acestui raport au fost stabilite și debite datorate bugetului asigurărilor pentru șomaj, în cuantum de 16.153 lei RON. Organul de inspecție fiscală a constatat că debitele stabilite prin actul de control menționat nu au fost înregistrate în contabilitatea contribuabilului, nu au fost declarate, iar viramentele de plată pentru aceste sume nu s-au făcut cu respectarea termenelor de plată, fapt care conduce la concluzia că administratorul nu a respectat întocmai dispozițiile Legii nr. 82/1991 - legea contabilității și alte legi speciale (OUG nr. 2/1999, HG291/1996, HG nr.564/2000 etc.).
Din procesul-verbal nr. 1769 din 07.03.2002 rezultă că debitoarea ATLAS a înregistrat pierderi trei ani consecutiv, respectiv 1999, 2000 și 2001, pierderi ce totalizează o sumă de 230.164 lei RON, iar în Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei, întocmit de lichidatorul judiciar se menționează: " conducerea societății nu s-a ocupat de dezvoltarea unui sistem propriu de produse și servicii realizate. Nu s-au luat măsuri pentru modificarea sistemului de lucru cu clienții, în vederea reducerii duratei de decontare a facturilor emise și implicit de asigurarea unei lichidități corespunzătoare. Firma s-a aflat permanent într-un dezechilibru financiar, în permanență a existat un risc maxim de nerambursare a creditelor, nu au existat resursele asigurării continuității activității proprii". Susține recurenta că administratorul a dat dovadă de pasivitate și lipsă de interes în ce privește conducerea ATLAS și - deși societatea debitoare a înregistrat pierderi - aceasta a fost antrenată în investiții costisitoare, care nu au avut nici o finalitate, drept pentru care s-a recurs la contractarea de credite bancare care au dus - în cele din urmă - la falimentarea societății.
Societatea debitoare a ajuns în incapacitatea de a-și onora obligațiile la bugetul consolidat al statului prin desfășurarea unei activități fără eficiență economică și a unui management defectuos și neperformant, prin nepromovarea unor politici de marketing corespunzătoare, cum însuși lichidatorul judiciar afirma în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență. debitoarea în situația de încetare a plăților, administratorul societății a pus creditorii în imposibilitatea încasării creanțelor ajunse la scadență. Așa cum arată întreaga doctrină în domeniu - învederează recurenta - și numai simpla prejudiciere a creditorilor prin producerea stării de încetare de plăți ar fi suficientă pentru antrenarea răspunderii personale a administratorului. Continuarea și desfășurarea unei activități neprofitabile a avut ca efect încetarea de plăți a societății și majorarea datoriilor față de stat și față de alți creditori.
Deși societatea înregistra pierderi, din cauza unui management defectuos și dezinteresului manifestat de administrator în conducerea activității societății, acesta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, atât față de societate cât și față de terți, încălcând prin acțiunile și atitudinea sa legea. Prin aceasta, a dovedit rea-credință, încercând doar să amâne ceea ce era inevitabil, respectiv intrarea în încetare de plăți a debitoarei.
În ceea ce privește incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006, recurenta susține că prevederea legală trebuie interpretată - în primul rând - pornind de la scopul urmărit de legiuitorul român atunci când a edictat norma de drept analizată. Astfel, scopul edictării acestei norme este acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, întemeiat pe două principii, fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății comerciale, față de faptele administratorilor acestor societăți care nu iau masurile cerute de lege, în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor, pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul român a edictat art.27 din Legea nr. 85/2006 (fostul art. 32 din Legea nr. 64/1995) în care se arată că " debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere, pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență" (alin.1) și că " va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul în care apariția stării de insolvență este iminentă" (alin.2). Din analiza acestui text rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 85/2006 (sau Legii nr. 64/1995) nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar și în situația în care aceasta este iminentă. În acest sens, pornind de la principiile enunțate și pentru a nu mai crește insolvabilitatea, care duce în mod inevitabil la creșterea creanțelor și la apariția altora noi, pentru a arăta importanța acestei obligații pentru climatul economic, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită, pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În această situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 64/1995 republicată (actuala Lege nr. 85/2006) pentru stabilirea stării de insolvență nu este o opțiune a debitorului, prin reprezentații săi legali (administratorii), ci o obligație, un comandament pe care administratorii nu îl pot încălca, pretinde recurenta.
În concluzie, art.138 din Legea nr. 85/2006 trebuie interpretat ca o sancțiune care trebuie aplicată administratorilor ce au încălcat dispozițiile imperative ale legii, care le impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor și a instanței mijloacele juridice cele mai adecvate, pentru a se asigura - în tot sau în parte - plata pasivului debitorului.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Din oficiu, curtea de apel a pus în discuție două excepții dirimante, ce trebuie examinate înainte de orice dezbatere pe fond, potrivit articolului 137 alineat (1) Cod procedură civilă.
1. Privitor la recursul creditoarei, curtea reține că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu are calitate procesuală activă în această cale de atac. Astfel, la prima instanță calitatea de reclamant în cererea de autorizare a formulării acțiunii în stabilirea răspunderii personale a organelor de conducere ale debitoarei falite a avut-o Comitetul Creditorilor, prin Președintele comitetului. Or, este de principiu că - potrivit articolului 316 coroborat cu articolul 294 Cod procedură civilă - în recurs nu se poate schimba calitatea părților, nu se pot face cereri noi și nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată. În condițiile în care creditoarea nu a fost parte - la fond - în cererea de autorizare, ea nu poate promova recurs, lipsindu-i legitimarea procesuală activă. Argumentul recurentei - conform cu care procedura insolvenței este una specială - nu poate fi primit, întrucât caracterul aparte (concursual) al procedurii insolvenței îi poate conferi creditoarei doar interes în declararea recursului, nu și calitate procesuală activă. Calitatea procesuală activă este o condiție separată pentru a fi parte în proces, alături de capacitatea procesuală și de interes. Excepția lipsei calității procesuale active este o excepție de fond, absolută și peremptorie, reținerea incidenței sale atrăgând respingerea recursului, fără a putea fi examinată vreuna dintre criticile formulate.
2. Referitor la Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I, curtea reține că declarația de recurs este formulată și semnată de această creditoare în nume personal și nu în calitate de Președinte al Comitetului Creditorilor, comitetul fiind acela care are calitatea de reclamant, potrivit alineatului 3 al articolului 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Curtea de apel a pus în vedere recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I să facă dovada că a fost împuternicită de Comitetul Creditorilor să formuleze recurs, dar - deși s- acordat un termen în acest sens - proba nu s-a făcut, recursul urmând a fi respins, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant. Și constatarea acestei excepții determină respingerea recursului său, fără a fi posibilă examinarea - în tot sau în parte - criticilor prezentate.
În aplicarea art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, curtea va respinge recursurile, menținând sentința judecătorului sindic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de AVAS împotriva sentinței comerciale nr. 439/S/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, pentru lipsa calității sale procesuale active.
Respinge recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, împotriva aceleași sentințe, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - --- - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
18.03.2010
Tribunalul Iași
Jud. sindic
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Claudia Antoanela Susanu, Liliana
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 37/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 2321/2009. Curtea de... → |
|---|
