Practica judiciara insolventa. Decizia 371/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 371

Ședința publică de la 06 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Traian Șfabu

JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi

Judecător I -

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent SC SA B și pe intimat PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, lichidator V, având ca obiect procedura insolvenței propunere reorganizare pe bază de plan, împotriva sentinței civile numărul 265/F din 25 iunie 2008 Tribunalului Vaslui - judecător sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar V, reprezentat de d-ra cons.jr..

celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen, insuficient timbrat; recurentul-debitor a fost citat cu mențiunea timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru de 18,5o lei, acesta achitînd doar timbrul judiciar.

- recurentul debitor a trimis la dosar cererea de renunțare la judecata recursului, după care

Din oficiu instanța invocă și pune în discuția părților excepția de insuficientă timbrare a recursului formulat de debitorul Bîrlad împotriva sentinței civile nr. 265/F din 25.06.2008 a Tribunalului Vaslui - judecător sindic.

D-ra cons. jr. depune la dosar delegația emisă de lichidatorul judiciar V sub nr. 106/06.10.2008 și pune concluzii de anulare a recursului ca insuficient timbrat.

Declarînd închise dezbaterile, Curtea rămîne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Asupra recursului comercial d e față;

Prin sentința civilă nr. 265/F din 25.06.2008 a Tribunalului Vaslui - judecător sindic s-au dispus următoarele:

Respinge contestația formulată de debitorul, cu sediul social în Bîrlad, str. -. - nr. 130.

Admite cererea formulată de creditorul Primăria municipiului Bîrlad pentru deschiderea procedurii generale de insolvență.

În temeiul art. 31 alin. 1 din legea privind procedura insolvenței,

Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului Bîrlad.

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței,

Numește administrator judiciar provizoriu V, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea procedurii insolvenței, cu o retribuție de 2.000 lei lunar.

În temeiul art. 62 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lîngă Tribunalul Vaslui, prin Buletinul procedurilor de insolvență în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului judiciar.

Fixează termenul limită depunere a creanțelor la 25.08.2008.

Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 25.09.2008.

Fixează termen pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv la creanțelor la 24 octombrie 2008.

Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de 1 octombrie 2008, ora 12, la sediul debitorului și convoacă creditorii debitorului.

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o bancă din România din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță reține că Primăria municipiului Bîrlad a cerut declanșarea procedurii insolvenței împotriva debitorului Bîrlad pentru o creanță de 165.643.

Prin contestația formulată, debitorul Bîrlad solicită respingerea cererii pe motiv că se află în stare de insolvență.

Potrivit declarației de impunere pe anii 2004, 2005 și 2006 și a înștiințării de plată nr. 18219/17.08.2007, instanța constată că societatea debitoare are o creanță la Primăria municipiului Bîrlad de 165.643 lei.

Deși, prin înștiințarea de plată din 17.08.2007 debitorul a fost încunoștiințat despre creanța bugetară iar la 21.09.2007 a primit somație de plată și titlu executoriu, nu a plătit creanța în termen de 30 de zile.

Conform prevederilor art. 3 pct. 1 lit. din Legea nr. 85/2006, starea de insolvență este vădită.

Creditorul a probat existența creanței, a exigibilității sale cît și starea de insolvență a debitorului, astfel că tribunalul va respinge contestația ca neîntemeiată, va admite cererea introductivă și va dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva Bîrlad.

Împotriva hotărîrii prin care s-a deschis procedura generală a insolvenței a formulat recurs contestatorul debitor Bîrlad, criticînd-o de nelegalitate și netemeinicie, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 3 din legea nr. 85/2006.

Susține recurenta că, prin contestația formulată împotriva cererii de deschidere a procedurii, a arătat că are contracte în derulare cu alte societăți comerciale și astfel urma să încaseze sume importante care i-ar fi permis achitarea debitului către Primăria municipiului Bîrlad.

Recurenta solicită admiterea recursului și pe fond admiterea contestației.

În drept recurenta invocă prevederile art. 299 și urm. Cod procedură civilă.

Pentru primul termen de judecată recurenta-debitoare a trimis la dosar cererea de renunțarea la judecata recursului.

Analizînd recursul sub aspectul îndeplinirii dispozițiilor imperative cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru la depunerea recursului sau cel tîrziu pînă la prima zi de înfățișare, inclusiv, cuprinse în Legea nr. 146/1997 republicată - art. 20, instanța constată că recursul nu a fost timbrat, deși recurentul debitor a fost citat cu mențiunea timbrării recursului cu 18,50 lei taxă judiciară de timbru.

Conform prevederilor art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată pînă la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În concluzie, instanța urmează a anula recursul ca insuficient timbrat și a menține ca legală și temeinică sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Anulează ca insuficient timbrat recursul formulat de Bîrlad împotriva sentinței nr. 265/F din 25.06.2008 a Tribunalului Vaslui - judecător sindic, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2008.

PREȘEDINTE: Traian Șfabu

- -

JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi

- -

JUDECĂTOR 3: Iulia Miler

I -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. 2 ex.

09 Octombrie 2008

Tribunalul Vaslui - judecător sindic:

Președinte:Traian Șfabu
Judecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Iulia Miler

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 371/2008. Curtea de Apel Iasi