Practica judiciara insolventa. Decizia 379/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 379/COM
Ședința publică din data de 25 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier -
S-a luat în examinare recursul comercial formulat de recurentul pârât - domiciliat în T,-,. 10,.B,.8, județul T, împotriva Sentinței civile nr. 2679 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 2923/88/007, în contradictoriu cu intimatul reclamant Cabinet individual de Insolvență, cu sediul în B, str.- -, -.B,.5 și punct de lucru în T,- - desprins din - T în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL T - cu sediul în T,-, județul T și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA - cu sediul in T,-, județul T, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru recurentul pârât avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 20/2009 depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei conform chitanței -/23.02.2009 depusă la dosar, și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul de ședință învederează obiectul litigiului, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, stadiul procesual, că la dosarul cauzei intimatul Cabinetul Individual de Insolvență a depus întâmpinare, transmisă prin fax.
Apărătorul recurentului pârât depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, precizând totodată că nu mai are cereri prealabile de formulat, probe de administrat.
Curtea, luând act că nu sunt cereri prealabile de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri asupra cauzei.
Apărătorul recurentului pârât, având cuvântul, susține concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat și casarea hotărârii atacate care este nelegală și netemeinică. Critică hotărârea recurată considerând că instanța de fond putea dispune angajarea răspunderii materiale a administratorului societății debitoare numai în situația în care se constata incidența dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006. Din cercetarea judecătorească efectuată în cauză nu se desprinde existența culpei recurentului pârât, ca administrator al societății debitoare, în ajungerea societății în stare de insolvență. Acele bunuri ale societății la care face referire intimatul Cabinetul Individual de Insolvență în acțiunea formulată, identificate în raportul de expertiză, au fost înstrăinate în condițiile legii, fără o intenție de fraudă din partea recurentului pârât și nici nu au fost folosite in interes propriu. Apreciază că instanța de fond trebuia să aibă în vedere condițiile generale ale răspunderii civile delictuale și culpa administratorului societății în ajungerea debitoarei în încetare de plăți.
Curtea declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 22.11.2007 și înregistrată sub nr- la Tribunalul Tulcea, reclamantul Cabinet Individual de Insolvență, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC - SRL T, a solicitat, în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, fost administrator al societății falite, pentru suma de 45.358 lei reprezentând contravaloarea pasivului societății, conform tabelului definitiv de creanțe, precum și a cheltuielilor de procedură și a onorariului de lichidator.
În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a susținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 alin.1 lit. a, d și e din Legea nr.85/2006 întrucât, pârâtul, în calitate de administrator social, a folosit bunurile societății în interes propriu, a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, respectiv a ascuns o parte din activul societății.
A mai arătat reclamantul că, potrivit datelor prezentate în bilanțul pe anul 2004 și 2005, SC - SRL Taa vut, la sfârșit de an, imobilizări corporale de 450 lei, însă până în prezent administratorul societății nu a prezentat niciun bun la masa credală, acestea fiind valorificate de pârât în folos personal în perioada 2005-2006.
Conform cererii de creanță a DGFP T, rezultă că societatea are datorii privind TVA de plată de 35.641 lei și impozit pe venit microîntreprinderi de 5378 lei, însă nu s-a virat nicio sumă, deși societatea a înregistrat profit chiar și în anul 2004 - ultim an de activitate - de 78.289 lei, iar administratorul societății figurează cu avansuri bănești ridicate din societate de 228.934 lei.
În anul 2006 societatea nu a desfășurat activitate, însă mai consumă din avansurile încasate de 228.289 lei suma de 2.495 lei pe care o raportează direct pe pierderi, încălcând prevederile Legii contabilității nr.82/1991. contului clienți este exagerat de ridicat ajungând până la 54.072 lei în 2005 deși în anul anterior acesta reprezenta 21.903 lei în condițiile în care societatea nu a desfășurat activitate.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că autoturismele au fost înstrăinate cu acte legale în timpul derulării normale a activității și nu au fost folosite în interes propriu, ținând o contabilitate reală în care a evidențiat toate bunurile societății, neascunzând nici măcar o parte din activul societății.
În cauză, la cererea pârâtului, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, având ca obiective: stabilirea bunurilor deținute legal de societate la data intrării în insolvență, dacă autoturismele Daewoo Cielo și Ford Escort au fost în proprietatea societății comerciale SC - SRL T și dacă au fost înstrăinate cu acte legale evidențiate în contabilitate; care sunt datoriile societății către bugetul de stat, bugetul local și fonduri speciale, la data efectuării expertizei; modul în care administratorul justifică avansurile de 228.034 lei, ridicate de societate și justificarea cheltuielilor de 2.495 lei efectuate în anul 2005, după încetarea activității societății și modul de includere a acestora pe cheltuieli.
Prin Sentința civilă nr.2679/2.12.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceas - admis cererea și, în temeiul art.138 alin.1 lit. a și e din Legea nr.85/2006, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 45.358 lei reprezentând contravaloarea pasivului debitoarei SC SRL A fost respins capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de procedură și onorariu lichidator, ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că prin încheierea nr.653/2007 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență în formă simplificată cu privire la debitoarea SC - SRL T și intrarea societății în procedura falimentului, la cererea acestei debitoare prin lichidatorul T, cerere întemeiată pe dispozițiile art.1 al.2 lit. e raportat la art.3 pct.25 din Legea nr.85/2006.
S-a mai reținut că, din raportul prezentat de lichidatorul judiciar asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, rezultă că această societate a fost înființată la data de 29.07.1998, având ca obiect principal de activitate comerț cu ridicata cu bunuri de consum și producție băuturi alcoolice și nealcoolice. Din actele prezentate nu rezultă dacă societatea a avut sau nu angajați, însă din declarația de creanță a ITM T rezultă că societatea datorează contribuții asigurări sociale și de sănătate atât pentru angajator cât și pentru asigurați cu dobânzile și penalizările aferente.
Pentru că administratorul societății nu a preschimbat certificatul de înmatriculare până la data de 31 decembrie 2003, în conformitate cu Legea nr.359/2004, societatea a fost dizolvată prin încheierea judecătorului delegat nr.1225 din 5 mai 2005.
Din același raport de activitate a rezultat că, după această dată, administratorul nu a procedat la lichidarea societății și a valorificat în interes propriu bunurile acesteia, fără a-și achita datoriile pe care le avea.
La începutul activității, în anul 1998, societatea a înregistrat profit, așa cum s-a constatat din actele contabile prezentate, însă în anul 2004 fost continuată activitatea societatea înregistrând datorii certe, lichide și exigibile în valoare de 43.372 lei, din care pentru DGFP - 40.319 lei și pentru Primăria Municipiului T creanțe totalizând 3.413 lei.
Administratorul judiciar a concluzionat că de starea de insolvență a debitoarei se face vinovat pârâtul prin valorificarea în interesul propriu al activelor societății, ulterior dizolvării de drept a acesteia prin încheierea judecătorului delegat.
La rândul său, expertul contabil a constatat că la data intrării în insolvență SC - SRL T deținea legal un patrimoniu de 449,57 lei din care un calculator și hard disc, că autoturismul Daewoo Cielo și Ford Escort au fost proprietatea societății și au fost înstrăinate în anii 1999 și respectiv 2004 cu acte legale evidențiate în contabilitate; la data efectuării expertizei contabile societatea avea datorii către P T în sumă de 40.319 lei; administratorul a ridicat din societate, sub formă de avansuri de trezorerie suma de 226.479,92 lei, sumă pe care nu o justifică cu acte legale iar cheltuielile efectuate în cursul anului 2005 sunt considerate cheltuieli legale de exploatare având în vedere că desemnarea lichidatorului s-a făcut de către judecătorul delegat la ORC prin încheierea nr.293/28.12.2005.
Instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 literele a și e din Legea nr.85/2006 întrucât administratorul pârât a valorificat activele deținute de societate în interes propriu creând un prejudiciu în cuantum de 45.358 lei în dauna creditorilor conform expertizei contabile efectuate.
Împotriva sentinței menționate, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, care a criticat soluția judecătorului sindic ca fiind nelegală și netemeinică.
A susținut recurentul, în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, dispunând angajarea răspunderii materiale a fostului administrator al societății fără a se demonstra existența culpei sale în ajungerea societății în stare de insolvență.
A mai susținut recurentul că, în fapt, transferurile patrimoniale au fost efectuate în cursul desfășurării normale a activității curente a societății și nu au fost făcute în interesul său propriu.
Pentru atragerea răspunderii administratorului societății trebuia să fie analizate condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, în raport cu conținutul art.138 din Legea nr.85/2006, ori, din considerentele sentinței civile nu rezultă că s-au cercetat elementele răspunderii civile delictuale, situație ce ar fi adus la concluzia existenței sau inexistenței legăturii de cauzalitate între faptele expres și limitativ prevăzute de art.138 și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Mai mult, a arătat recurentul că pârâtul a fost obligat la plata sumei de 43.358 lei reprezentând contravaloarea pasivului societății în pofida faptului că doctrina statuează că administratorii nu pot fi obligați decât la o parte din pasiv.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit disp. art.138 din Legea nr.85/2006"- la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
Din interpretarea dispozițiilor citate rezultă că răspunderea persoanei care, în virtutea funcției de conducere pe care a deținut-o, a cauzat prin activitatea sa starea de insolvență a societății, nu este limitată la o parte din pasivul societății în sensul că nu s-ar putea dispune ca întreg pasivul să fie acoperit din averea persoanei vinovate. Sintagma "o parte a pasivului" se referă la acea parte din pasiv rămasă neacoperită prin lichidare și care este o consecință directă a faptelor săvârșite de către fostul administrator social. De altfel legea nu specifică cât anume din pasiv să fie suportată din averea fostului administrator, acest aspect fiind lăsat la latitudinea judecătorului care trebuie să stabilească în mod concret, pentru fiecare faptă săvârșită, acel prejudiciul suferit de societate și care se află în legătură de cauzalitate cu fapta.
În speță, expertiza contabilă efectuată a evidențiat faptul că administratorul a ridicat din societate, sub formă de avansuri de trezorerie, suma de 226.479,92 lei, sumă pe care nu o justifică cu acte legale. Fapta săvârșită de fostul administrator social se încadrează în dispozițiile prevăzute de art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006 întrucât pârâtul a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu, iar o astfel de faptă a determinat starea de insolvență a societății.
Vinovăția pârâtului sub forma intenției, directe sau indirecte, rezultă din însăși încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că, deși avea anumite obligații stabilite de Legea nr.31/1990 și Legea contabilității nr.82/1991, recurentul a exercitat atribuțiile de administrator social fără respectarea acestor obligații. Folosirea bunurilor societății, respectiv a lichidităților bănești, fără nicio justificare în contabilitate creează o prezumție simplă că sumele de bani ridicate au fost însușite de către administrator. Întrucât pârâtul nu a făcut nicio dovadă pentru a răsturna această prezumție, este cert că scoaterea sumei de 226.479 lei din patrimoniul societății a avut drept consecință intrarea acesteia în incapacitatea de a-și onora obligațiile de plată scadente.
Prejudiciul este cert, lichid și exigibil și este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvență, se află în imposibilitatea de a-și acoperi datoriile, iar lipsa oricăror bunuri în patrimoniul său face ca întregul pasiv să rămână neacoperit.
În această situație, condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în sarcina pârâtului, soluția judecătorului sindic fiind legală și temeinică.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentul pârât sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursulcomercial formulat de recurentul pârât - domiciliat în T,-,. 10,.B,.8, județul T, împotriva Sentinței civile nr. 2679 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 2923/88/007, în contradictoriu cu intimatul reclamant Cabinet individual de Insolvență, cu sediul în B, str.- -. -.B,.5 și punct de lucru în T,- - desprins din - T în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL T - cu sediul în T,-, județul T și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA - cu sediul in T,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
jud.sindic:
red.dec.jud.
3 ex./13.04.2009
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 403/2009. Curtea de Apel... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 967/2009.... → |
|---|
