Practica judiciara insolventa. Decizia 38/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 38
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
PREȘEDINTE: Lotus Gherghină
JUDECĂTOR 2: Doina Lupea
JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen
GREFIER - - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea DGFP O împotriva sentinței nr.1065 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata S - lichidator al debitoarei SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința nr. 1065 din 19.10.2009, Tribunalul Olt - Secția Comercială a admis cererea lichidatorului judiciar și în baza art. 131 din Legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii și radierea societății SC SRL din Registrul Comerțului.
A fost descărcat lichidatorul judiciar de obligații și responsabilități, cu plata către acesta a sumei de 4.800 lei onorariu și 44 lei cheltuieli de procedură din fondul special constituit conform art.4 din Legea 85/2006.
Copie de pe sentință a fost notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice O și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt pentru efectuarea mențiunilor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, la termenul din 7.09.2009, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului în condițiile art. 131 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, având în vedere că societatea debitoare nu figurează cu bunuri mobile și imobile în vederea valorificării.
Întrucât creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice O, nu a formulat obiecțiuni la propunerea de închidere a procedurii, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 131 din legea privind procedura insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea DGFP O, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivele de recurs, recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Oai nvocat faptul că în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii insolvenței în privința debitoarei, întrucât lichidatorul trebuia să întreprindă mai multe acțiuni pentru identificarea tuturor bunurilor mobile și imobile care puteau fi valorificate și că judecătorul sindic a apreciat, în mod greșit, că sunt întrunite dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, astfel încât a dispus închiderea procedurii fără a manifesta rol activ în condițiile în care nu s-a formulat cerere de antrenare a răspunderii persoanelor cu atribuții de supraveghere și conducere a debitoarei, persoane a căror culpă este prezumată și care răspund pentru cea mai ușoară culpă.
A precizat că este prejudiciată prin faptul că nu s-a acoperit creanța sa împotriva averii debitoarei.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința pronunțată de Tribunalul O l prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat:
În conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006 n orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
În speță, Curtea apreciază că cerințele legale prevăzute de dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006 sunt întrunite.
Societatea debitoare nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri impozabile în patrimoniu( adresa nr. 4075/08.05.2009 a Primăriei Orașului ).
DGFP O, în calitate de unic reditor nu a înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii, deși a fost notificat cu propunerea de închidere a procedurii prin adresa nr. 2252/24.09.2009 ( fila 54 dosar fond).
Ca urmare, în mod corect, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței în privința debitoarei.
În ceea ce privește critica prematurității închiderii procedurii, în condițiile în care nu s-a promovat cerere de antrenare, Curtea constată că aceasta este nefondată întrucât în materia insolvenței care este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, judecătorul sindic are în principal atribuții jurisdicționale, limitate la controlul judecătoresc, astfel cum sunt precizate în mod expres, în teza finală a alin.2, art.11 din Legea nr.85/2006.
deciziilor manageriale și de gestionare a averii debitoarei este atributul creditorilor și al administratorului judiciar sau al lichidatorului.
În acest sens scopul Legii nr.85/2006 este acela de a spori rolul adunării creditorilor în procedura insolvenței și de a degreva judecătorul sindic de atribuții străine activității jurisdicționale.
Atribuțiile creditorilor sunt mult mai numeroase decât în reglementările anterioare, creditorii trebuind să manifeste interes sporit cu privire la soarta debitorului ajuns în dificultate, sesizând cu cereri pe administrator sau lichidator ori judecătorul sindic, acesta din urmă neputându-se substitui lor.
Lichidatorul, în calitate de persoană căreia legiuitorul i-a conferit calitate procesuală activă pentru introducerea cererii de antrenare a răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitoarei conform art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, și-a exprimat în raportul depus, punctul de vedere cu privire la acțiunea prevăzută de art. 138 în sensul că nu sunt elemente care să conducă la concluzia că organele de conducere sau supraveghere ale debitoarei au săvârșit vreuna din faptele expres prevăzute în art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea insolvenței.
În condițiile menționate, nu se poate reține lipsa rolului activ în determinarea persoanelor care au cauzat starea de insolvență, creditorii prin comitetul creditorilor având posibilitatea formulării cererii de autorizare în vederea introducerii cererii de antrenare a răspunderii persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în starea de insolvență, cu respectarea dispozițiilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Or, DGFP O nu a depus diligențe în vederea formulării cererii de autorizare a comitetului creditorilor să introducă cererea de antrenare a răspunderii în temeiul art. 138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
În speță, este înscris la masa credală doar creditorul DGFP
Acest aspect nu este de natură să împiedice formularea unei cereri de autorizare a promovării acțiunii de antrenare a răspunderii patrimoniale, acesta putând fi realizată chiar de unicul creditor.
Astfel, chiar dacă datorită numărului de creditori, judecătorul-sindic nu a constituit comitetul creditorilor, atribuțiile acestora se exercită de adunarea creditorilor, conform art. 16 alin.1 din Legea nr. 85/2006, deci de unicul creditor DGFP
În acest sens este și decizia nr. 549 din 7 iunie 2007 Curții Constituționale care precizează că o interpretare contrară ar nesocoti accesul liber la justiție.
În ceea ce privește atingerea scopului procedurii, într-adevăr acesta este acoperirea pasivului social al debitoarei, însă în condițiile în care nu există bunuri în patrimoniu, creanțele rămase neacoperite vor fi suportate de creditori.
Pentru considerentele de mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea DGFP O ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea DGFP O, S,-, O împotriva sentinței nr.1065 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata S, cu sediul în S, str. -,.1C,.A,.1, O - lichidator al debitoarei SC SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.jud.LG/ex.3/22 ianuarie 2010
Jud.fond O
Tehnored.MB/22.01.2010
19 Ianuarie 2010
Președinte:Lotus GherghinăJudecători:Lotus Gherghină, Doina Lupea, Carmen Mladen
← Practica judiciara insolventa. Decizia 6/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1552/2009. Curtea de... → |
---|