Practica judiciara insolventa. Decizia 384/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIAL

DECIZIA COMERCIAL Nr. 384

Ședința public de la 29 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eugenia Florescu

Judector - -

Judector - -

Grefier - -

Pe rol se afl soluționarea recursului formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALA FINANȚELOR PUBLICE H împotriva Sentinței nr. 143/F din 4 februarie 2009 pronunțat de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr-.

La apelul nominal se prezint consilier juridic pentru reclamanta recurent, fiind lips pârâta intimat

Procedura de citare este legal îndeplinit.

Se constat c la dosar s-a depus întâmpinare din partea pârâtei intimate.

Reprezentantul reclamantei recurente declar c nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamantei recurente solicit admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței faț de debitoarea, în cauz fiind întrunite cerințele art. 31 din Legea nr. 85/2006. Susține oral motivele de recurs și arat c, din punct de vedere fiscal, creanța ce formeaz obiectul prezentului dosar este cert, lichid și exigibil fiind stabilit prin emiterea unei decizii de impunere fundamentat, având la baz un raport de inspecție fiscal întocmit în conformitate cu nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedur fiscal și a deciziilor de calcul accesorii emise de organul competent. Mai arat c decizia de impunere fost comunicat debitoarei, poart ștampila și semntura de primire și este depus la fila 57 din dosarul de fond. Cât privește accesoriile, acestea au fost comunicate conform art. 44 alin. 3 Cod procedur fiscal. Nu solicit cheltuieli de judecat.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de faț:

Constat c prin sentința nr. 143/F/2009 pronunțat de judectorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoaraa fost admis contestația formulat de debitoarea împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulat de creditoarea H, s-a respins cererea creditoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței faț de debitoare și obligat creditoarea la 278,3 lei cheltuieli de judecat.

Pentru a pronunța aceast hotrâre judectorul sindic a reținut urmtoarele:

Prin creditor îndreptțit s solicite deschierea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a crui creanț este cert, lichid și exigibil de mai mult de 30 de zile.

Textul acestui articol stabilește condițiile pe care trebuie s le îndeplineasc creanța deținut de creditori asupra averii debitorului pentru ca cererea privind deschiderea procedurii insolvenței s poat fi admis.

Creanța trebuie s fie cert, în sensul existenței sale neîndoielnice și a cuantumului cert, lichid și exigibil (asupra crora se pot ridica pretenții) și s se încadreze în valoarea pragului stabilit de art. 3 pct. 12.

Dovada caracterului cert la creanței se face prin titlu executoriu (hotrâre judectoreasc / bilet la ordin / cec / cambie / învestire cu formul executorie) precum și alte înscrisuri necontestate de debitor, nici în privința existenței lor, nici în ceea ce privește cuantumul acestora.

Titlul executoriu pentru creanțele bugetare este decizia de impunere care, pentru a fi opozabil, trebuie comunicat debitorului într-una din modalitțile prevzute de art. 44 Cod procedur fiscal, dovada comunicrii aflându-se în sarcina emitentului deciziei.

Legea nu recunoaște înscrisurilor întocmite de creditor și necomunicate debitorului calitatea de titlu executoriu, știut fiind c urmrirea silit a debitorului nu poate fi început împotriva debitorului decât dup comunicarea deciziei de impunere, dispozițiile legale sancționând cu nulitatea msurile și operațiunile de executare silit efectuate în lipsa unui titlu executoriu.

Sub acest aspect, judectorul sindic este ținut s verifice toate înscrisurile depuse de creditori, simpla împrejurare c aceste înscrisuri au fost intitulate titluri executorii nu confer înscrisurilor caracterul de titlu executoriu dac nu au fost întocmite și comunicate în chipul și forma prevzut de dispozițiile legale în materie, respectiv OG nr. 92/2003, cu modificrile ulterioare.

În speț, decizia de impunere nr. 53/23.10.2006 a fost contestat în termen legal, soluționarea contestației formulate de ctre fiind suspendat prin decizia nr. 135/30.05.2007 pân la soluționarea dosarului penal nr- al Judec toriei Deva având ca obiect evaziune fiscal privind pe învinuitul -, dosar care se afl în stadiul administrrii probelor, respectiv expertiza contabil și probe testimoniale.

În acest condiții, s-a constatat c creanța nu are caracter cert iar cererea creditorului nu întrunește cerințele art. 31 și urmtoarele din Legea nr. 85/2006, și a fost respins ca nefondat.

S-a constatat întemeiat contestația debitorului fiind admis, astfel c cererea creditorului de deschidere a procedurii insolvenței a fost respins.

Conform art. 274 Cod pr.civil a fost obligat creditoarea H la cheltuieli de judecat în sum de 278,3 lei reprezentând taxa judiciar de timbru și onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea H, solicitând modificarea în sensul respingerii contestației formulate de debitoare și admiterea cererii creditoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței.

În dezvoltarea motivelor de recurs creditoarea arat c este incident motivul de modificare prevzut de art. 304 pct. 9 Cod pr.civil întrucât creanța este cert, lichid și exigibil.

Recurenta susține c contestația debitoarei împotriva deciziei de impunere nu justific respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței întrucât obligațiile fiscale au fost stabilite prin decizii care reprezint titluri de creanț.

Recurenta mai arat c la udec toria Deva exist dosarul penal nr- în care reprezentantul debitoarei a fost trimis în judecat, iar s-a constituit parte civil în numele statului român cu suma de 4.077.914 lei.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 85/2006, OG nr. 92/2003.

Debitoarea Das olicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat (fila 9).

Examinând sentința atacat prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoare raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauz, curtea de apel constat c recursul este nefondat pentru urmtoarele considerente.

Întrucât a suspendat prin decizia nr. 135/30.05.2007 soluționarea contestației formulat de debitoare împotriva deciziei de impunere nr. 523/23.10.2006 pentru suma de 3.667.543 lei pân la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penal, este evident caracterul incert al creanței reținute prin decizia de impunere atacat pân la epuizarea tuturor cilor de atac, respectiv soluționarea pe fond de a contestației debitoarei, urmat în cazul în care aceasta este atacat de soluția irevocabil dat de instanța de contencios administrativ.

Susținerea recurentei c în dosarul penal nr- s-a constituit parte civil cu suma de 4.077.914 lei împotriva reprezentantului debitoarei - pentru prejudiciul creat nu confer creanței invocate certitudine iar sumele reținute în rechizitoriu nu pot fi apreciate ca certe de curtea de apel, doar instanța penal fiind competent s stabileasc printr-o hotrâre definitiv existența și întinderea prejudiciului.

Raportat la aceste considerente, curtea de apel constat c sentința atacat este legal și temeinic, la adpost de criticile formulate de creditoare, urmând ca în baza art. 312 Cod pr.civil s fie respins recursul formulat de aceasta.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul formulat de recl. Direcția General a Finanțelor Publice H împotriva sentinței nr. 143/F/2009 pronunțat de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din data de 29.04.2009.

Președinte, Judector, Judector,

- - - - - -

-concediu medical-

semneaz

Președintele Curții de APEL ALBA IULIA

judector

Grefier,

- -

Red.

Th.

Ex.2/29.05.2009

Jud fond

Președinte:Eugenia Florescu
Judecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu, Marius Irimie

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 384/2009. Curtea de Apel Alba Iulia