Practica judiciara insolventa. Decizia 388/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 388/

Ședința publică din 24 Aprilie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B, str.-.-., nr.50, sector 1, prin reprezentanți legali, împotriva Sentinței civile nr. 1735 din19.12. 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, în temeiul art.301, 303 Cod pr.civ. fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu prevederile art.86 din OUG nr.51/1998 republicată, aprobată prin Legea nr.409/2001.

Instanța, în raport de actele existente la dosar și cererea creditoarei-recurente B de a se judeca cauza și în lipsă conform disp.art.242 Cod pr.civ. o reține în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 1735 din 19 decembrie 2007, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr- a respins contestația formulată de creditoarea AVAS B împotriva tabelului definitiv al creanțelor asupra averii debitoarei Baral SRL S, întocmit de lichidatorul judiciar Consult SPPI.

Examinând contestația, judecătorul sindic a reținut că AVAS a solicitat înregistrarea creanței sale în valoare de 13.543 RON echivalent a 4124,50 USD reprezentând creanță preluată de la CAS M, în temeiul Protocolului nr. 1 din 23 februarie 2004 și că, potrivit notificării transmise creditoarei, lichidatorul a învederat că nu poate accepta creanța întrucât prin situația debitelor, defalcată pe fondurile bugetului de stat și de asigurări sociale transmisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice M - S, nu se făcea referire la Protocolul încheiat între AVAS și CAS M, în consecință, a efectuat distribuirea sumelor către Direcția Generală a Finanțelor Publice M, creanța acestei instituții fiind integral achitată.

Analizând actele dosarului, judecătorul sindic a constatat că la fila 49 din. II există o copie a unei notificări înregistrată de administratorul judiciar la mai mulți potențiali creditori printre care și CAS purtând ștampila acestei instituții cu data înregistrării 14 ianuarie 2004, notificarea fiind trimisă anterior protocolului invocat, antecesoarei în drepturi și obligații a contestatoarei, respectiv CAS

S-a precizat că aceasta avea posibilitatea să formuleze cerere de admitere a creanței sau să comunice administratorului judiciar că urmează să-și cesioneze drepturile către AVAS B, astfel că nu s-a primit afirmația recurentei că nu a fost notificată. În plus, s-a reținut că, potrivit ordinelor de plată nr. 9 din 11 august 2006 și nr. 8 din 30 august 2006 depuse de lichidator, rezultă că s-a virat către bugetul asigurărilor de sănătate suma de 24.154 RON, sumă ce o depășește pe cea invocată de recurentă. În esență, a avut în vedere că, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Mas olicitat înregistrarea creanței sale cu suma de 2.152.126.478 ROL, care include și creanța de natura asigurărilor sociale de sănătate, actualizate la data respectivă cu accesoriile calculate. În opinia judecătorului sindic, conflictul ivit nu poate fi unul real din moment ce sumele datorate Fondului național unic de asigurări de sănătate au fost virate în cadrul procedurii în contextul celor arătate, nefiind vorba de o plată nedatorată și nici de îmbogățirea unor creditori bugetari în detrimentul celorlalți.

Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de AVAS B, care a solicitat modificarea în sensul admiterii contestației sale, în esență motivându-se că lichidatorul judiciar a încălcat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006 și că AVAS se află în situația de excepție prevăzută de art. 76 din Legea nr. 85/2006, nefiind notificată legal, situație care a dus la imposibilitatea depunerii declarației de creanță în termenul prevăzut de lege și implicit la participarea distribuirilor de sume rezultate din vânzarea averii debitoarei.

Recurenta a susținut că judecătorul sindic și-a fundamentat argumentația pe susținerile lichidatorului judiciar care nu a notificat AVAS, pentru că nu a verificat Monitorul Oficial partea a IV- în care CNAS a făcut opozabilă cesiunea debitorului cedat Baral SRL, consfințindu-se astfel o îmbogățire fără justă cauză a creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin cumularea aritmetică a creanței AVAS la creanța Direcția Generală a Finanțelor Publice M și implicit la creșterea nejustificată a procentului din valoarea creanței raportat la distribuirea sumelor și luarea deciziilor în adunarea creditorilor. S-au invocat și prevederile OUG nr. 95/2003 și OUG nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul AVAS este nefondat.

Din lecturarea motivării recursului se deduce că practic recurenta nu contestă că suma solicitată de ea în calitate de succesor în drepturi a CAS M privind datoria la bugetul asigurărilor de sănătate a debitoarei, ar fi fost cuprinsă în creanța Direcția Generală a Finanțelor Publice M, ci consideră că această cumulare aritmetică ar fi dus la o îmbogățire fără justă cauză.

Recurenta omite însă faptul că ea invocă un protocol încheiat la 13 februarie 2004 pentru o creanță preluată de la CAS M, instituție care a fost notificată la 14 ianuarie 2004, astfel cum se reține în mod justificat în considerentele hotărârii. În atare situație, recurenta nu poate susține cu succes faptul că nu a fost notificată și nu a putut formula în termen declarația de creanță, cel puțin nu i se poate imputa lichidatorului judiciar omisia de a face notificări posibililor creditori, printre care și CAS. Lipsa de comunicare între instituții, CAS, Direcția Generală a Finanțelor Publice M și AVAS B, privind cedarea respectiv preluarea creanțelor bugetare, nu constituie argument pentru admiterea contestației în cadrul procedurii reglementată de Legea nr. 85/2006 republicată. Aceasta cu atât mai mult cu cât suma datorată bugetului de stat cu titlu de contribuție la fondul de asigurări de sănătate, a fost deja achitată de debitoare potrivit dovezilor precizate de judecătorul sindic. În contextul celor arătate, nu se poate pune în discuție existența unei plăți nedatorate și nici a îmbogățirii fără justă cauză, fiind vorba de instituții publice bugetare și de sume de care în cele din urmă, indiferent prin mijlocirea cărui creditor bugetar, au fost plătite pentru acoperirea datoriei față de bugetul statului, cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate. Față de conținutul art. 75 din legea nr. 85/2006, judecătorul sindic, în contextul celor arătate, în mod justificat a apreciat că nu s-a dovedit existența unei erori esențiale care să justifice admiterea contestației.

Pentru considerentele arătate, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE


ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de AVAS, cu sediul în B, str. -.-., nr.50, sector 1,împotriva Sentinței civile nr. 1735 din19.12. 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:

-27.05.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 388/2008. Curtea de Apel Tg Mures