Practica judiciara insolventa. Decizia 893/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția comercială si de contencios administrativ si fiscal
DOSAR Nr-
DECIZIA NR. 893
Ședința publică din data de 26 iunie 2008
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Maria Pohoață
: - -
Grefier: - -
________
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de debitoareaSC Media SRL, cu sediul în P,-. 14 . 39, punct de lucru în-, în prezent funcționând în P,- -ool. 2,camera 1,județul P, Ro -, prin administrator, împotriva sentinței nr. 353 din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu creditoriiServiciul Public deFinanțe Locale, cu sediul în P,- județul P, AdministrațiaFinanțelor Publice, cu sediul în P- județul P, lichidatorul judiciar, cu sediul în P-. 37 B B. 2 județul P și intimatulOficiul Registrului Comerțuluide pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,- județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la 26 iunie 2008.
CURTEA
Prin sentința nr. 353 din 24 martie 2008, judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar și a dispus intrarea societății MEDIA SRL în procedura simplificată și începerea procedurii falimentului, dispunând măsurile în consecință prevăzute de Legea nr. 85/2006, ca urmare a începerii procedurii falimentului.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond reținut că s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei prin sentința nr. 152/11.02.2008, fără ca aceasta să-și declare intenția de a intra în procedură simplificată, în faliment ori să-și declare intenția de reorganizare.
De asemenea, s-a reținut că niciunul dintre celelalte subiecte îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare, iar obligațiile de plată și celalalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite.
Împotriva sentinței a declarat recurs societatea debitoare prin administrator, solicitând instanței admiterea recursului, anularea sentinței recurate și pe fond respingerea ca neîntemeiată a cererii introductive.
Recurenta a susținut că a aflat de această sentință pentru prima dată la 22.04.2008 când a fost înștiințată de BCR-Sucursala P că nu mai poate opera pe contul curent fără aprobarea SC, fiind inițiată procedura simplificată de faliment.
Recurenta precizează că până la data respectivă stinsese aproape în totalitate datoriile pentru care s-a demarat această procedură, fapt pe care îl poate dovedi cu certificatul fiscal eliberat de Direcția de Finanțe Publice, iar societatea lichidatoare nu le-a trimis nicio înștiințare la punctul de lucru declarat, sediul social al firmei nefiind conform în această perioadă cu cel care apare la Registrul Comerțului.
S-a susținut de către recurenta-debitoare că nu numai că nu are datoriile pretinse, dar nu se află în insolvență efectuând încasări și plăți însemnate în fiecare lună, în fapt achitând toate sumele cu stopaj la sursă, iar în ultimele luni achitat imediat toate plățile către bugetul de stat și asigurările sociale.
În susținerea recursului au fost depuse mai multe chitanțe de plată a unor sume în dosarul executorului judecătoresc,precum și două procese-verbale încheiate la 15.05.20087 și 16.05.2008 din care rezultă că au fost achitate integral sume datorate creditorului.
Intimata a depus la dosarul cauzei fișa sintetică totală a debitoarei.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin sentința nr. 152/11.02.2008, rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a neexercitării căii de atac, s-a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitoarei SC Media SRL la cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice P, pentru suma de 98.536 lei.
Prin aceeași sentință a fost numit administrator judiciar.
Ulterior, ca urmare a atitudinii pasive debitoarei, administratorul judiciar, prin raportul preliminar depus la 14.03.2008, a propus judecătorului sindic intrarea în procedura simplificată.
Susținerea recurentei că a achitat aproape toate datoriile urmează a fi respinsă ca nefondată, deoarece la dosar nu sunt dovezi în acest sens.
După primirea notificării de deschidere procedurii, care a fost comunicată la 21.12.2007 (fila 247 dosar faliment) debitoarea putea să formuleze contestația prevăzută de art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, procedură pe care recurenta-debitoare nu a utilizat-
Nu poate fi primită susținerea recurentei că nu i s-au comunicat actele de procedură la punctul de lucru, având în vedere că, în situația în care și-ar fi schimbat sediul social, era obligată, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1999, cu modificările ulterioare, să înregistreze această mențiune la registrul comerțului, pentru opozabilitate față de terți.
Faptul că nu solicitat Oficiului Registrului Comertului modificarea sediului este culpa societății pentru care nu pot răspunde ceilalți participanți la procedura insolvenței.
.//.
Recurenta nu a făcut dovada achitării debitului de 98.000 lei către intimata-creditoare, sumă pentru care s-a pus în mișcare procedura insolvenței, ci doar a făcut dovada că nu este în stare de insolvență(achitând sume semnificative către un alt creditor), dovadă pe care ar fi trebuit să o facă în termenul de 10 zile prevăzut de art. 33 alin. 2 din Legea 85/2006, respectiv până la data de 31.12.2007.
Orice contestatie formulată după acestă dată este tardivă.
Din fișa sintetică totală depusă de intimată în recurs reiese că la data de 18.06.2006 recurenta figura cu o obligație de plată neachitată de 48.353 lei din care 32.459 lei reprezintă debit si 15.116 lei reprezintă dobândă, astfel încât susținerea recurentei că nu mai are datorii către Direcția de Finanțe se va respinge ca nefondată.
După deschiderea procedurii de insolvență cazurile de închidere a procedurii sunt limitative, unul dintre ele fiind rămânerea cererii principale fără obiect ca urmare achitării, în întregime, a debitului către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii.
În niciun caz nu se poate închide procedura pentru achitarea parțială a debitului, nefiind reglementări legale în acest sens.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat, menținându-se ca legală și temeinică sentința pronunțată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea SC Media SRL, cu sediul în P,-. 14 . 39, punct de lucru în-, în prezent funcționând în P,- -ool. 2,camera 1,județul P, Ro -, prin administrator, împotriva sentinței nr. 353 din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu creditoriiServiciul Public deFinanțe Locale, cu sediul în P,- județul P, AdministrațiaFinanțelor Publice, cu sediul în P- județul P, lichidatorul judiciar, cu sediul în P-. 37 B B. 2 județul P și intimatulOficiul Registrului Comerțuluide pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,- județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Maria Pohoață
- - - - - -
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
GREFIER,
- -
Red. MP
Dact. MC
4 ex/16.07.2008
f- Trib.
sindic
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Maria Pohoață
← Practica judiciara insolventa. Decizia 842/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 388/2008. Curtea de Apel... → |
---|