Practica judiciara insolventa. Decizia 393/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 393
Ședința publică de la 17 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu
JUDECĂTOR 3: Mariana Moț
Grefier - Bulica
Pe rol, judecarea recursului formulat de lichidatorul BNP CONSULT C împotriva sentinței nr.619 din 03 decembrie 2007 pronunțate de Tribunalul O l t, Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SERV SRL
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurentul lichidator nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și timbrului judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, aferente fondului.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 619 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de lichidatorul BNP CONSULT privind deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitoarea SC SERV SRL ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- SC Serv SRL prin BNP Consult în calitate de lichidator judiciar, a formulat cerere de intrare în procedura simplificată a falimentului prevăzută de Legea nr.85/2006 cu motivarea că prin încheierea nr.3210/03.11.2005 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olta fost admisă cererea DGFP și a fost numită lichidator judiciar, iar în conformitate cu dispozițiile Legii nr.31/1990, prin adresa nr.1569/29.11.2005 a pus în vedere societății prin asociații săi să achite contravaloarea costurilor de publicare în Monitorul Oficial și onorariul lichidatorului și să-și îndeplinească obligațiile legale, aceștia nedând curs solicitării, fapt care reprezintă o recunoaștere a stării de insolvență a societății comerciale.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.28 alin.2 teza finală și art.1 alin.(2), lit.c), d) și art. 107 alin.1 lit.a) din Legea nr.85/2006 coroborat cu art.260 alin.4, art.270 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.31/1990.
S-a depus la dosar copia notificării nr.1569/29.11.2005.
Tribunalul, analizând cererea în raport de dispozițiile legale a apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Lichidatorul numit în condițiile Legii nr.359/2004 a invocat dispozițiile art.270 alin.1 din Legea nr.31/1990 modificată, ca motiv al formulării cererii însă acesta se referă la lichidarea societăților pe acțiuni ceea ce nu este cazul în cauza de față.
De altfel, art.270 alin.(2) prevede că în situația în care se constată îndeplinite condițiile prevăzute de legea insolvenței, judecătorul sindic va dispune deschiderea procedurii cu verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr.85/2006-legea insolvenței.
Chiar dacă, în cazul societăților comerciale cu răspundere limitată nu există text de lege care să interzică formularea de către lichidatorul numit conform art.31 alin.4 din Legea nr.359/2004, a unei cereri de declanșare a procedurii insolvenței, deși nu are această obligație care există numai în cadrul societăților pe acțiuni, și în cazul acestor societăți comerciale este necesară verificarea condițiilor impuse de lege.
În cauza de față s-a constatat că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Potrivit art.2 din Legea nr.85/2006, scopul legii privind procedura insolvenței este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Numirea lichidatorului BNP Consult C, în procedura instituită de Legea nr.359/2004 s-a făcut, așa cum rezultă din cuprinsul cererii la propunerea creditorului bugetar DGFP O, nefiind precizată valoarea creanței acesteia.
De altfel, la dosar nu a fost depus nici un alt act din care să rezulte insolvabilitatea debitoarei, singurul act fiind copia notificării 1569/29.11.2007 prin care s-a solicitat debitoarei să achite suma de 200 lei pentru cheltuielile și operațiunile de lichidare, precum și suma de 500 lei reprezentând remunerația provizorie a lichidatorului stabilită prin încheierea nr.2210/03.11.2005 a judecătorului delegat la ORC
A apreciat tribunalul că acest singur act nu poate constitui dovada insolvabilității debitorului, neputându-se verifica îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr.85/2006 privind deschiderea procedurii simplificate a falimentului așa cum se solicită de lichidatorul judiciar.
Pe de altă parte, lichidatorul numit nici nu a întreprins toate demersurile necesare și specifice activității de lichidare în condițiile Legii nr.31/1990, rezumându-se la expedierea unei singure notificări la care nu a primit răspuns, iar între data expedierii 3.11.2005 și data formulării prezentei cereri - 25.10.2007, cca. 2 ani, nu a mai întreprins nimic.
Judecătorul sindic a constatat și a reținut și faptul că nu sunt prezentate acte doveditoare ale obligațiilor neachitate către bugetul statului și a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs lichidatorul BNP CONSULT C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta că, instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Se arată de asemenea că temeiul juridic al cererii sale de intrare în procedura simplificată îl constituie Legea 31/1990 și nu legea insolvenței, respectiv Legea 85/2006, așa cum în mod greșit a reținut judecătorul fondului.
Consideră recurenta societate de lichidare că a solicitat intrarea intimatei în procedura simplificată având în vedere că aceasta a fost dizolvată prin încheierea judecătorului delegat la ORC și nu a prezentat documentele contabile lichidatorului, iar debitoarea îndeplinește condițiile legale și exprese ale legii insolvenței, aplicabile procedurii simplificate.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs, în baza prevederilor art. 304 și 3041pr.civ. Curtea, reține că acesta nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Intimata debitoare a fost dizolvată prin Încheierea nr. 3210/3.11.2005 pronunțată de judecătorul delegat la ORC O, numindu-se în calitate de lichidator recurenta BNP CONSULT
Prin cererea introductivă, societatea de lichidare a învederat faptul că prin adresa 1569 din 29.11.2005, a solicitat debitoarei SC SERV SRL S să achite contravaloarea costurilor de publicare în Monitorul Oficial și să-și îndeplinească obligațiile legale, însă, nedând curs cererii lichidatorului, acesta apreciază situația ca o recunoaștere a stării de insolvență a debitoarei și solicită intrarea în procedura simplificată de insolvență.
Judecătorul sindic a apreciat în mod corect că pentru a se dispune intrarea în procedura simplificată de faliment prevăzută de art. 107 din Legea 85/2006 este necesară îndeplinirea condițiilor generale de deschidere a unei proceduri de faliment, respectiv o creanță lichidă, certă și exigibilă de peste 100 milioane lei și încetarea plăților de mai mult de 30 de zile.
Ori, în speță, niciuna dintre aceste condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, nu este îndeplinită, în sensul că nu a fost dovedită de către lichidator.
În acest sens, converg și dispozițiile art. 2702din Legea 31/1990 modificată și republicată care prevăd că judecătorul sindic va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea insolvenței.
Procedura simplificată de faliment este faza subsecventă și ulterioară deschiderii procedurii generale a falimentului de către judecătorul sindic și nu o exclude pe aceasta din urmă.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, urmează să respingă recursul ca nefondat și să oblige recurenta societate de lichidare la plata contravalorii taxei de timbru și timbru judiciar aferentă fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de lichidatorul BNP CONSULT C, cu sediul în C, str.-,.2. parter, județul D, împotriva sentinței nr.619 din 03 decembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SERV SRL S, cu sediul în S,-, -D4,.C,.12, județul
Obligă recurentul lichidator BNP CONSULT C la 39,15 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente fondului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, Bulica |
18 Aprilie 2008
Red.jud./26 mai 2008
3 ex./
jud.fond
Președinte:Tudora DrăceaJudecători:Tudora Drăcea, Maria Necșulescu, Mariana Moț
← Practica judiciara insolventa. Decizia 502/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1428/2008. Curtea de... → |
---|