Practica judiciara insolventa. Decizia 396/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 396

Ședința publică din 05 martie 2009

PREȘEDINTE: Galan Marius

JUDECĂTOR 2: Mitrea Munteanu Dana

JUDECĂTOR 3: Artene

Grefier

Pe rol, soluționarea recursului declarat de creditoarea MINISTERUL ECONOMISIEI ȘI FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, cu sediul în S,-, împotriva sentinței nr. 66 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava (dosar nr-), în contradictoriu cu debitoarea SC SRL S, cu sediul în-,. 25,. B, etaj 1,. 3, jud. S, număr de ordine în registrul comerțului J-, cod de identificare fiscală -, prin lichidator S, cu sediul în-, -. A,. 1, jud. S, 0102/2006.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit creditorul recurent Direcția Generală a Finanțelor Publice S, debitoarea S, lichidatorul

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, grefierul de ședință învederează instanței că s-a depus de lichidator prin corespondență întâmpinare la motivele de recurs, după care luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 3 iunie 2008 și înregistrată sub nr-, debitoarea SC SRL S, prin lichidator S, a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență, motivat de faptul că este dizolvată de drept, prin sentința nr. 2400/21.09.2006 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Prin sentința nr.614 din 30 septembrie 2008 judecătorul sindic a admis cererea, cu consecința deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare și a desemnării în calitate de lichidator judiciar, a practicianului în insolvență

Prin sentința nr. 66 din 13 ianuarie 2009, judecătorul sindic a admis raportul lichidatorului judiciar și în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvență debitoarei SC; s-a dispus radierea acesteia din registrul comerțului, în temeiul art. 136 din Legea nr.85/2006 s-a descărcat administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități iar în temeiul art. 4 alin. 4 și 5 din Legea nr.85/2006 a aprobat onorariul și cheltuielile de lichidare efectuate în cuantum, de 1.366 lei (1.066 lei - cheltuieli de lichidare și 300 lei - onorariu) din fondul de lichidare.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Saa rătat că, lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege, în sensul că nu a insistat în vederea depunerii de către fostul administrator al debitoarei a tuturor documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006 și nici nu a procedat, în măsura posibilului, la reconstituirea documentelor contabile neprezentate de către debitor, conform art. 35 din aceeași lege.

Pe de altă parte, mai arată recurenta că lichidatorul nu a depus diligențe pentru promovarea unei cereri de antrenare a răspunderii fostului administrator, deși nedepunerea documentelor contabile pentru a se putea verifica modul în care s-a desfășurat activitatea și s-au efectuat înregistrările contabile, conduce la prezumția că operațiunile contabile nu au fost corect întocmite și nu s-au întocmit pentru a se evita verificarea lor, împrejurare care realizează conținutul dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. "d" din Legea nr.85/2006 și în care culpa revine exclusiv fostului administrator.

Prin întâmpinare lichidatorul judiciar a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Arată că, creanța pe care recurenta o are împotriva debitoarei este în sumă de numai 270 lei, neputându-se concluziona că neplata acesteia a atras starea de insolvență, iar pe de altă parte nu a existat un refuz explicit al reprezentantului debitoarei de a depune documentele contabile, acest fapt datorându-se lipsei îndelungate de la domiciliu a fostului administrator.

Deosebit de aceasta, mai arată lichidatorul că, în anul 2004 când societatea și-a încetat activitatea nu avea datorii, astfel încât nu se impunea formularea unei cereri de antrenare a răspunderii fostului administrator.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată neîntemeiat recursul creditoarei.

La fila 47 dosar fond lichidatorul judiciar provizoriu numit la debitoarea " " Sad epus raportul final de activitate, din care rezultă că, unicul creditor al debitoarei este numita Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu o creanță în sumă de 270 lei reprezentând o amendă neplătită, că societate nu are înscrise imobilizări corporale iar din anul 2004 până în prezent nu a desfășurat nici o activitate, precum și că nu sunt elemente care să justifice promovarea unei cereri de antrenare a răspunderii fostului administrator.

Deși acest raport a fost comunicat creditoarei, aceasta nu formulat obiecțiuni.

Ori în aceste condiții, față de faptul existenței unui singur creditor cu o creanță modică, de numai 270 lei și față de inexistența bunurilor în averea debitoarei, în mod just judecătorul sindic a aprobat raportul final și a dispus în termenul art. 131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii insolvenței debitoarei " "

Pe cale de consecință, criticile din recurs, în sensul nerespectarea de către lichidator a dispozițiilor a dispozițiilor art. 28 și 55 din Legea nr.85/2006 și neformulării cererii de antrenare a răspunderii materiale, nu sunt întemeiate și nu pot fi primite.

În altă ordine de idei, trebuie de observat că, judecătorul sindic a pus în vedere lichidatorului judiciar și unicului creditor, Direcția Generală a Finanțelor Publice S, să analizeze oportunitatea promovării unei cereri în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, aspect care nu a fost urmat de vreun demers în acest sens din partea creditoarei.

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, important apare de subliniat caracterul procedurii insolvenței de procedură colectivă, ce nu se regăsește în speță, precum și cuantumul mult superior al cheltuielilor angajate pentru derularea procedurii, față de suma ce reprezintă pasivul debitoarei și care se impune a fi recuperat pe această pe această cale.

Pentru toate aceste considerente, constatând legală și temeinică hotărârea judecătorului în temeiul art. 312 Cod procedură civilă,Curteava respinge ca nefondat recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea MINISTERUL ECONOMISIEI ȘI FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în S,-, împotriva sentinței nr. 66 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava (dosar nr-), în contradictoriu cu debitoarea SC SRL S, cu sediul în-,. 25,. B, etaj 1,. 3, jud. S, număr de ordine în registrul comerțului J-, cod de identificare fiscală -, prin lichidator S, cu sediul în-, -. A,. 1, jud. S, 0102/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. - -

Jud.fond:

Tehnodact.

2 ex./19.03.2009

Președinte:Galan Marius
Judecători:Galan Marius, Mitrea Munteanu Dana, Artene

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 396/2009. Curtea de Apel Suceava