Practica judiciara insolventa. Decizia 397/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - procedura insolvenței -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 397
Ședința publică din 05 martie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
JUDECĂTOR 2: Mitrea Munteanu Dana
JUDECĂTOR 3: Artene
Grefier
Pe rol, soluționarea recursului declarat de creditoarea MINISTERUL ECONOMISIEI ȘI FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, cu sediul în S,-, împotriva sentinței nr.29 din 06 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu debitorul SC SRL cu sediul social în comuna, nr. 995, sat Podu, jud. S, cod de identificare fiscală -, nr. de ordine în registrul comerțului J- prin lichidator judiciar cu sediul în S,-, - 1,. A,. 1, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică au lipsit creditorul recurent Direcția Generală a Finanțelor Publice S, debitoarea, lichidatorul
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, grefierul de ședință învederează instanței că s-a depus de lichidator prin corespondență întâmpinare la motivele de recurs, după care, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 8 iulie 2008 sub nr-, Sas olicitat deschiderea procedurii falimentului prin procedura simplificată a debitoarei SC SRL, societate aflată în dizolvare de drept, dispusă prin încheierea Judecătorului delegat la Oficiu Registrului Comerțului de pe lână Tribunalul Suceava nr. 2920/13.06.2007.
Prin sentința nr.583 din 23 septembrie 2008 judecătorul sindic a admis cererea, cu consecința deschiderii procedurii simplificate de insolvență față de debitoare și a desemnării în calitate de lichidator judiciar, a practicianului în insolvență
Prin sentința nr. 29 din 6 ianuarie 2009, judecătorul sindic a admis raportul lichidatorului judiciar și în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvență debitoarei SC, s-a dispus radierea acesteia din registrul comerțului, în temeiul art. 136 din Legea nr.85/2006 s-a descărcat administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități iar în temeiul art. 4 alin. 4 și 5 din Legea nr.85/2006 a aprobat onorariul și cheltuielile de lichidare efectuate în cuantum de 1.415 lei (1.115 lei - cheltuieli de lichidare și 300 lei - onorariu) din fondul de lichidare.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice S și a arătat că, lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit în mod responsabil obligația prevăzută de lege, în sensul că deși era în cunoștință de cauză cu privire la nedepunerea de către reprezentantul legal al falitei a documentelor prev. de art. 28 din Legea nr.85/2006, nu a formulat cerere în conformitate cu art. 138 (1) din Legea nr.85/2006 și nici nu a formulat sesizare penală în temeiul art.38 și 28 din Legea nr.85/2006, drepturile recurentei fiind grav prejudiciate.
Criticile recurentei sunt nefondate.
Raportul final întocmit la dosar de lichidatorul judiciar relevă faptul că, deși au fost luate toate măsurile legale, reprezentantul legal al societății falite nu a depus la dosar documentele financiar contabile ce urmau a fi verificate așa încât nu au putut fi analizate cauzele ajungerii societății debitoare în încetare de plăți și nici a determinării elementelor necesare în vederea formulării cererii în baza art. 138 din Legea nr.85/2006 (întreaga corespondență cu societatea falită fiind returnată la dosar).
În atare situație, față de atitudinea lichidatorului judiciar, recurenta, ca unică creditoare (a se vedea tabelul creanțelor - fila 30 dosar) avea posibilitatea legală să formuleze și să investească judecătorul sindic cu o astfel de cerere (exercitând astfel atribuțiile și rolul comitetului creditorilor - art. 138 alin. 3 din Legea nr.85/2006) lucru pe care aceasta nu l-a făcut.
de aceasta, simplul fapt al nedepunerii documentelor financiar - contabile de către reprezentantul societății falite nu formează convingerea asupra culpei acesteia în săvârșirea vreuneia dintre faptele enumerate la art. 138 din Legea nr.85/2006 ci, este necesar a se face dovada fătă echivoc, că aceasta situație a generat starea de încetare de plăți a societății debitoare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în S,-, împotriva sentinței nr. 29 din 06 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu debitorul cu sediul social în comuna, prin lichidator judiciar, cu sediul în S,-, -.1,. A,.1, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. -
Jud.fond:
Tehnodact.
2 ex./03.04.2009
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Mitrea Munteanu Dana, Artene
← Practica judiciara insolventa. | Practica judiciara insolventa. Decizia 513/2009. Curtea de Apel... → |
---|