Practica judiciara insolventa. Decizia 414/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 414
Ședința publică de la 02 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
La ordine fiind pronunțarea în recursul declarat de pîrîta ). împotriva sentinței civile nr. 33/COM din 18 ianuarie 2006 Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- dezbaterile în recurs au avut loc în ședința publică din 26 ianuarie 2009, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărîre;
- la solicitarea formulată de recurentă prin apărător de a se amîna pronunțarea pentru a depune la dosar note de concluzii scrise, Curtea a amînat pronunțarea pentru azi, 02 februarie 2009.
În termenul de pronunțare, recurenta a depus la dosar note de concluzii scrise.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 33/COM din 18 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul Iași judecător sindic s-au respins obiecțiunile Direcției Regionale Vamale
S-a conexat judecata propunerii privind închiderea procedurii cu judecata cererii privind stabilirea răspunderii personale.
S-a admis cererea formulată de creditorul - reclamant Administrația Finanțelor Publice a municipiului I cu sediul în I, strada -, nr. 26, privind stabilirea răspunderii personale a administratorilor - pârâți, domiciliat în Republica M, localitatea, strada -, nr. 14, sat și, domiciliată în I,-, bloc 515, scara A, etaj 4, apartament 17 pentru pasivul debitorului falit " International I în sensul că i-a obligat să plătească creditorilor următoarele sume:
- 3.197.643.591 lei, creditorului Administrația Finanțelor Publice a municipiului I;
- 1.031.220.127 lei, creditorului Direcția Regională Vamală I;
În temeiul dispozițiilor art. 130 din Legea nr. 64/1995 s-a închis procedura reorganizării judiciare și a falimentului declanșată împotriva debitorului Internațional cu sediul în I, șoseaua nr. 10, etaj. 3.
S-a dispus radierea debitorului falit din evidențele și
S-a constatat că din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 din Legea nr. 64/1995 s-a cheltuit în timpul procedurii suma de 12.143.000 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 152-COM-05.05.2005 pronunțată în dosarul nr. 259-2004-COM al Tribunalului Iașis -a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului față de debitorul Internațional I, la cererea creditorului Direcția Regională Vamală I, în vederea recuperării unei creanțe de 932.415.077 lei.
În cauză au fost admise următoarele creanțe: Administrația Finanțelor Publice a municipiului I cu suma de 3.197.643.591 lei și Direcția Regională Vamală cu suma de 1.031.220.127 lei.
În cadrul procedurii s-a constatat de către administratorul judiciar desemnat în cauză că debitoarea nu deține bunuri în proprietate care să poată fi supuse operațiunilor de lichidare pentru asigurarea plății creditorilor astfel că, prin raportul depus la data de 26.09.2005 a propus închiderea acestei proceduri în condițiile art. 130 din Legea nr. 64/1995, propunerea notificată creditorilor cunoscuți în conformitate cu prevederile art. 134 din lege.
Urmare notificării acestei propuneri, creditorul Administrația Finanțelor Publice a municipiului Ias olicitat stabilirea răspunderii personale a pârâților și, administratori ai debitorului pentru pasivul acestuia.
Creditorul Direcția Regională Vamală Iaf ormulat obiecțiuni la închiderea procedurii, obiecțiuni care urmează a fi respinse întrucât urmare neidentificării în fapt sau scriptic a unor bunuri urmăribile ale debitorului, procedura este lipsită de obiect.
Propunerea de închidere a procedurii și cererea de răspundere personală urmează a fi conexate conform art. 164 Cod procedură civilă conexare care, în prealabil a fost pusă în discuția părților, acestea neopunându-se.
Referitor la cererea de stabilire a răspunderii personale, aceasta este întemeiată și va fi admisă ca atare față de neîndeplinirea obligației legale în sensul depunerii la dosar a actelor prevăzute de art. 33, alin. 1 din Legea nr. 64/1995 precum și față de neînregistrarea la organele fiscale a vreunei informații sau raportate contabilă în ultimii 2 ani de către debitoare, prin administratorii săi, reținându-se că aceștia din urmă nu au ținut contabilitatea societății în conformitate cu legea, faptă prevăzută de art. 137, lit. d din lege.
Faptul că debitorul nu mai desfășoară activitate și nici nu mai are sediul la adresa menționată la registrul comerțului, că nu au putut fi contactați administratorii acesteia, arată că aceștia încearcă să ascundă activul și pasivul societății care, deși realizat venituri, nu a achitat obligația către buget.
S-a reținut și faptul că deși citați cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, pârâții administratori nu s-au prezentat, atitudine care, în conformitate cu dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă echivalează cu o deplină recunoaștere a faptelor lor.
Față de cele expuse s-a constatat necesitatea instituirii răspunderii personale a administratorului societății și s-a dispus ca pasivul debitorului să fie suportat în întregime de acești administratori, art. 137 din lege vizând toate obligațiile ce grevează averea debitorului.
Constatându-se că nu s-au putut identifica bunuri care să justifice continuarea procedurii în chip util, în vederea plății creanțelor invocate de creditori, iar aceștia din urmă nu s-au oferit să avanseze sumele necesare pentru cheltuielile de procedură, s-a admis și propunerea de închidere a procedurii în aplicarea dispozițiilor art. 130 din lege.
Nu se justifică suportarea cheltuielilor de procedură din partea creditorilor în vederea depistării unor bunuri ale debitorului, despre a căror eventuală existență nu există nici un indiciu, cu consecința tergiversării nemotivate procedurii care nu ar avea ca efect decât majorarea nejustificată a sumelor de bani utilizate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din lege, cuantum care în prezent se cifrează la 12.143.000 lei.
În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 2 din Legea nr. 64/1995 s- dispus radierea societății debitoare din registrul comerțului și evidențele fiscale.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs și cerere de repunere în termenul de recurs pârâta )., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu următoarea motivare:
1. În luna iunie 2002, recurenta împreună cu cele două surori ale sale au înființat INTERNAȚIONAL înregistrată sub nr. J-, acordat în data de 26 iunie 2002, societate cu răspundere limitată în care recurenta și sora sa mai mică dețineau fiecare câte o parte socială, iar sora mai mare, deținea 98 de părți sociale.
Prin Statutul INTERNATIONAL, recurenta fost numită în calitate de administrator al societății pe o perioadă de un an, începând cu data înregistrării actelor constitutive (art. 11.1 alin. 2 din Statut).
Prin urmare, societatea fiind înregistrată în 26 iunie 2002, mandatul său de administrator a încetat, de drept, în data de 26 iunie 2003.
2. Imediat după înființarea INTERNATIONAL prin Procura autentificată sub nr. 4426/18.07.2002 recurenta a împuternicit-o pe sora sa, să exercite mandatul de administrator cu puteri depline al acestei societăți, având în vedere, pe de o parte, propunerea acesteia, iar pe de altă parte faptul că sora sa deținea calitatea de asociat majoritar, așa încât, oricum, deciziile și votul ei erau decisive.
La aceste considerente se arată și împrejurarea că recurenta a avut unele probleme în familia sa, motiv pentru care a și plecat din țară.
De altfel, fiind asociat majoritar, sora recurentei, nu a exercitat efectiv și în fapt funcția de administrator cu puteri depline al societății chiar de la înființarea societății și înainte ca ea să fie împuternicită de recurentă.
Așa se explică și faptul că recurenta nu a întocmit și nu a semnat nici un act în numele societății, toate aceste operațiuni fiind efectuate de către asociatul majoritar, care exercita și funcția de administrator.
3. Pentru a întreține existenta sa și a fiicei sale, recurenta a fost nevoită să plece în străinătate, unde a muncit și a locuit o lungă perioadă de timp, revenind in țară în anul 2008, la sfârșitul lunii iunie. Insă menționează recurenta că și în perioada când a locuit în țară aceasta nu a locuit în mod permanent la adresa pe care o au și în prezent.
După ce a revenit în țară, arată recurenta că în data de 26 septembrie 2008, fost invitată la Administrația Publică I, unde i s-a adus la cunoștință faptul că a fost obligată prin hotărâre judecătorească să achite o sumă impresionantă de bani pentru îndeplinirea unor obligații bugetare.
Cu această ocazie i s-a adus la cunoștință sentința civilă nr. 33/COM din
18 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic în dosarul
nr. 259/2004, prin care s-a admis cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I având ca obiect stabilirea răspunderii personale a administratorilor și pentru pasivul debitorului falit C Internațional I în sensul că îi obligă, pe aceștia să plătească creditorilor următoarele sume:
- suma de 3.197.643.591 lei, creditorului Administrația Finanțelor Publice a municipiului I;
- suma de 1.031.220.127 lei creditorului Direcția Regională Vamală
În fața acestei situații dramatice pentru aceasta, recurenta arată că a contactat-o imediat pe sora sa - asociatul majoritar și administratorul societății anterior menționate - în care aceasta a avut deplină încredere - dat fiind relațiile de rudenie dintre ele, însă aceasta, nu i-a dat nici o explicație plauzibilă cu privire la motivul pentru care recurenta este obligată să răspundă personal, în calitate de administrator, în condițiile în care nu a comis nici un act sau fapt prin care să fi adus vreun prejudiciu în dauna societății sau a creditorilor acesteia.
4. În data de 7 octombrie 2008 recurenta a avut acces la dosarul înregistrat la judecătorul sindic, pe care l-a studiat împreună cu avocatul său, și a constatat, de asemenea, spre surprinderea sa, că sentința pronunțată în acest dosar este fundamental netemeinică și esențial nelegală.
Susține recurenta că sentința nr. 33/COM din 18. ianuarie 2006 Tribunalului Iași - judecător sindic s-a dat cu încălcarea drepturilor sale prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu nerespectarea garanțiilor procesuale prevăzute în aceeași Convenție și în dreptul intern.
Sub acest aspect, consideră recurenta că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, pe motivul că judecata s-a desfășurat cu nerespectarea procedurii de citare a acesteia și a garanțiilor procesuale, inclusiv principiul contradictorialității.
Astfel, pornind de la comunicarea cererii de chemare în judecată și continuând cu chemarea recurentei la singurul termen de judecată, termenul în care s-a judecat pricina, este lesne de observat că această procedură nu a fost legal îndeplinită, fiind viciată pe tot parcursul procesului.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că agentul procedural "A afișat actul pe ușa principală a locuinței destinatarului", acesta motivând că "nici o persoană de la pct. 1 nu a fost găsită", iar la rubrica semnătura primitorului se află mențiunea olografa "" (procesul-verbal din 14 dec. 2005 - 125).
Or, potrivit prevederilor legale în materie, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea dispune altfel (art. 85 pr. civ.).
Potrivit art. 86 pr. civ. "Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și [.], iar la alin. (3) se precizează: "In cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia".
Este lesne de observat că toate aceste dispoziții nu au fost respectate, deoarece la dosar nu se află nici o dovadă că cererea de chemare în judecată i-ar fi fost comunicată prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 89 alin. 1 pr. civ. citația, sub pedeapsa nulității, va fi înmânată (iarnu "afișată") părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată [.], iar în textul prevăzut de dispozițiile art. 90 alin. (1) se arată clar că "înmânareacitației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat" [.]. În continuare, în art. 92 pr. civ. se precizează: "înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia".
Potrivit art. 92 alin. (3) pr. civ. dacă cel citat nu se găsește la domiciliu, sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația unei persoane din familie sau, în lipsă, oricărei persoane care locuiește cu dânsul (deci, citația putea fi înmânată mamei sale, care, în fapt, nu a primit nici o cerere de chemare în judecată și nici o citație, fără să vorbim despre hotărâre).
Mai arată recurenta că în singurul proces-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea citației, agentul procedural s-a mulțumit să facă o simplă mențiune olografa "afișat", încălcându-se art. 100 pr. civ. care arată clar toate elementele ce trebuie să le cuprindă procesul-verbal de înmânare a actului de procedură. In procesul-verbal se arată că actul s-a afișat "pe ușa principală a locuinței destinatarului", fără arătarea numărului, etajului, apartamentului, dat fiind că, în speță, este vorba de o clădire cu mai multe etaje și apartamente.
Pe tot parcursul judecății nu s-a făcut nici un demers legal și concret pentru a-i fi înmânate actele de procedură emise în acest dosar.
Astfel, Tribunalul Iași - judecătorul sindic nu a pus în vedere creditorilor să facă toate demersurile necesare și posibile pentru indicarea persoanei care a exercitat în fapt funcția de administrator real.
5. Creditorii aveau cunoștință despre faptul că funcția de administrator a fost exercitată în fapt de către, asociatul majoritar.
Această susținere a sa recurenta arată este confirmată de toate actele și înscrisurile depuse la dosar de către cei doi creditori în susținerea și dovedirea creanței lor, din care rezultă fără nici un echivoc faptul că cea care a administrat societatea până la data cesiunii părților sociale a fost.
Pentru judecătorul sindic era foarte simplu să dispună, din oficiu, în virtutea obligației sale de a manifesta un rol activ, citarea tuturor asociaților, sau cel puțin a asociatului majoritar, ale cărui nume și semnătură sunt inserate în actele întocmite de creditori (cum sunt: procesele-verbale de contravenție, declarații vamale de import etc.).
De asemenea, judecătorul sindic nu a manifestat diligenta necesară pentru a asigura comunicarea (înmânarea) efectivă a actelor de procedură, manieră în care au fost comunicate cele două acte de procedură (singura citație și sentință civilă), fiind expresia elocventă a încălcării garanților procesuale ale recurentei.
În mod similar, respectiv cu nerespectarea normelor legale, s-a procedat și în ce privește comunicarea către recurentă a sentinței civile nr. 33/COM/18.01.2006.
"" cu care s-a judecat cererea formulată de creditori având ca obiect stabilirea răspunderii personale a recurentei nu este altceva decât o grabă suspectă manifestată de toți cei implicați în soluționarea "urgentă" a acestei cereri, încălcându-se în mod flagrant dreptul său la un proces echitabil.
O altă concluzie nu se poate desprinde în condițiile în care pentru soluționarea acestei cereri, pe care judecătorul sindic a primit-o la data de 16.11.2005 (a se vedea încheierea din aceeași dată, 188), s-a acordat un singur termen de judecată, respectiv termenul din 18.01.2006, când, fără administrarea nici unui probatoriu, a avut loc dezbaterea fondului cauzei și pronunțarea de către judecătorul sindic a sentinței civile nr. 33/COM/l8.01.2006.
Practic recurenta susține că a aflat despre falimentul societății după ce s-a întors în țară, abia în momentul în care a fost invitată la organele fiscale pentru a semna NOTA de constatare din data de 26.09.2008 și când a luat cunoștință despre faptul că datorează bugetului de stat o sumă de bani impresionantă.
II. Pe fondul cauzei recurenta critică sentința arătând că:
1. Tribunalul Iași, respectiv judecătorul sindic stabilește răspunderea personală a recurentei în calitate de fost administrator al debitorului falit INTERNAȚIONAL, alături de, administratorul în funcție la data relansării procedurii de lichidare judiciară, în condițiile în care, pe de o parte, aceasta nu a primit nici un act de procedură (cerere de stabilire a răspunderii personale, citații, comunicarea altor acte procedurale etc.), fiind plecată din țară o lungă perioadă de timp, iar pe de altă parte, prin actul adițional cu dată certă înregistrată sub nr. 20 din 03.11.2004 la Cabinetul Individual de Avocatură " " din I, înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, ). ), prin mandatar (asociată care deținea 98 % din capitalul social) a cesionat singura parte socială deținută de recurentă în respectiva societate, nemaifiind asociat, renunțând, totodată, și la calitatea de administrator al acestei societăți. Conform aceluiași act adițional, calitatea de unic administrator al INTERNAȚIONAL I este deținută de către, care este și asociat unic al acestei societăți.
Recurenta arată că ea a avut calitatea de administrator statutar numai pentru un an de zile, dar și în acest interval de timp funcția de administrator a fost exercitată de asociatul majoritar.
2. Mai mult, susține recurenta, pe lângă faptul ca nu a respectat întocmai condițiile procedurale privind chemarea (citarea) recurentei la judecarea pricinii, încălcându-se prin aceasta dreptul la apărare și principiul contradictorialității, judecătorul sindic nu a reușit să observe faptul că în toate actele ce se află la dosarul cauzei, acte emise de societate, de terții care au fost în diverse raporturi juridice cu societatea falită, sau de organele fiscale, nu este menționat sub nici un chip numele recurentei, ci numai al fostei sale asociate, care exercita efectiv mandatul de administrator cu puteri depline al societății.
În acest sens, fac referire următoarele înscrisuri aflate la dosarul
cauzei, și anume: procesul-verbal de control din 32.03.2004 încheiat de Direcția Regională Vamală ( 10-12); procesele-verbale de contravenție nr. 78 și 79 din 23.03.2004 încheiate în data de 23.03.2004 ( 13-16) ambele fiind semnate la poziția "contravenient" de care exercita, în fapt, funcția de administrator, împrejurare bine cunoscută de către organele fiscale și vamale.
În condițiile în care instanța nu ar fi analizat cu superficialitate actele și lucrările dosarului, ar fi constatat fără nici o dificultate că cea care a administrat efectiv societatea a fost, iar nu recurenta, și ca atare ea avea obligația să îndeplinească actele și faptele la care se referă instanța.
Într-adevăr, este admis în literatura de specialitate și practica judiciară că textul invocat nu distinge între conducătorii în funcție la data deschiderii procedurii și conducătorii anteriori, lăsând la suverana rațiune a judecătorului -sindic să stabilească dacă atât unii, cât și alții au contribuit la ajungerea societății la faliment, în calitate de autori ai unora dintre faptele enumerate.
De asemenea, potrivit opiniei unanime, pentru aplicarea art. 137 nu este necesar ca investirea în funcția de conducere să fi fost efectuată cu respectarea tuturor formelor prescrise de lege, dacă în fapt s-au exercitat atribuțiile acelei funcții. S-a afirmat că nu va fi înlăturată aplicarea acestor norme legale chiar dacă investirea administratorului sau a cenzorului nu a fost publicată în Monitorul Oficial și nu a fost înscrisă în registrul comerțului (, Procedura insolvenței comercianților. Tratat, Editura Bex, B, 2002, p. 397).
Din formularea textului alin. 1, rezultă fără echivoc faptul că sunt răspunzători pecuniar, în temeiul dispozițiilor art. 137, membrii organelor de conducere "care au contribuit" la ajungerea societății în încetare de plăți prin una din faptele enumerate în continuare.
sugerează, în primul rând, existența raportului de cauzalitate între fapta personală și prejudiciul suferit de averea debitorului și consecutiv de creditori, dat totodată și aplicarea textului chiar și în situația în care fapta a constituit numai o condiție favorabilă pentru realizarea efectului (cazul faptelor omisive ale cenzorilor, care au descoperit, nu au sesizat și nu au acționat pentru remedierea consecințelor faptelor comisive de administratori sau de directori).
Astfel, reiterează recurenta precizarea că aceasta am fost administrator statutar pe o perioadă de un an, iar după înregistrarea societății la. I (26.06.2002), imediat, în data de 18 iulie 2002, recurenta a predat asociatei majoritare, mandatul de administrator cu puteri depline al societății.
Puterea deplină a asociatei (care deținea 98 % din capitalul social al societății), în calitate ei de administrator unic al societății a fost instituită de recurentă prin Procura autentificată sub nr. 4426 din data de 18 iulie 2002 la Biroului Notarului Public " " din I, mandatara sa fiind răspunzătoare conform prevederilor legii speciale și ale art. 1539 cod civil care la alin. 1 dispun:,Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atâta timp cât este însărcinat și este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui". Sub acest aspect, se impune să sublinieze că, chiar de la începutul înființării societății, asociata sa, a exercitat, în fapt, atribuțiile de administrator unic și cu puteri depline, ea fiind obligată să depună toate bilanțurile, conform legii, la autoritățile competente, să țină contabilitatea societății în conformitate cu legea, să vizeze evidența contabilă a societății etc. fiind direct răspunzătoare pentru toate actele și faptele sale îndeplinite în exercitarea mandatului de administrator unic și cu puteri depline.
Precizează recurenta că Procura autentificată la care a făcut referire anterior se află la Oficiul Registrului Comerțului, la Administrația Finanțelor Publice a municipiului I și la Direcția Regională Vamală.
Prin urmare, pe fondul cauzei, solicită recurenta să se observe faptul că mandatul meu de administrator a încetat de drept la data de 22 iunie 2003.
4. In sentința atacată nu se evidențiază nici un mod de calcul al respectivului pasiv despre care recurenta susține că este calculat în mod eronat.
În plus, prin sentința atacată, instanța - judecătorul sindic - a stabilit răspunderea personală pentru întregul pasiv al societății, iar nu pentru o parte din pasiv, fapt ce contravine în mod flagrant prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului (cu modificările și completările ulterioare) în vigoare la data desfășurării procedurii falimentului și a judecării cererii de stabilire a răspunderii personale a administratorilor.
Potrivit normelor și principiilor dreptului comun și ale legii speciale, este de la sine înțeles că, independent de cuantumul pasivului, răspunderea fiecăruia dintre conducători se va limita la prejudiciul cauzat prin fapta proprie sau fapta comună. Or, în speță, prin sentința atacată s-a procedat contrar legii, în sensul că nu s-a precizat exact care sunt faptele săvârșite de recurentă "care au contribuit" la ajungerea societății în încetare de plăți.
De altfel, simplul fapt că o persoană avea calitatea de administrator la momentul în care s-a creat debitul față de creditori, fără să exercite această funcție, pe motiv că a mandatat altă persoană, nu poate antrena răspunderea personală a acelei persoane, dacă prejudiciul nu a fost creat prin fapta proprie.
Prin întâmpinare, creditoarea intimată - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ias olicitat respingerea recursului și a invocat excepția tardivității introducerii recursului pentru următoarele motive:
La data pronunțării soluției procedura de citare a fost realizată prin agent procedural cît și la ușa instanței.
Instanța a dispus citarea părților potrivit informațiilor pe care creditorul-reclamant le deținea la data introducerii acțiunii, respectiv adresele care erau înregistrate la ORC, întrucît acest4e date erau opozabile părților, conform disp.art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.
Pe cale de consecință, culpa aparține recurentei dacă, la data încetării/ transmiterii mandatului său, în cadrul societății, nu a efectuat schimbările cu privire la acest aspect, precum și adresa de domiciliu (așa cum rezultă din extrasul cu datele din evidenta ORC, depuse la dosar). Susținerea recurentei, potrivit căreia, în cadrul procedurii, nu a fost citată corect la adresa de domiciliu, sau că ar fi părăsit teritoriul țării în perioada în care pe rolul instanței se derula acest proces, nu reprezintă decât propria culpă de a nu fi adus la cunoștința instanței, un sediu procesual la care să fi primit corespondența sau actele și comunicările din prezenta cauză
În cererea de recurs se fac mențiuni despre împrejurarea că adresa de domiciliu era aceeași cu adresa la care a fost citată, doar că nu ar fi locuit în mod permanent la adresa respectivă.
Pe fond, în cererea de recursse fac mențiuni cu privire la mandatareaunei alte persoane - în relație de rudenie cu recurenta - care să reprezinte societatea și să efectueze acte de administrare și reprezentare necesare în fața organelor și autorităților statului, însă în procură se precizează expres că semnătura îi va fi opozabilă dacă este exercitată cu condiția respectării calității sale de asociat și administrator al societății.
Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată următoarele:
Cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta ). și excepția tardivității recursului formulat de creditoarea - intimată - Administrația Finanțelor Publice Municipiului I, instanța reține că:
Așa cum susține recurenta, potrivit înscrisurilor de la fila 138 dosar Tribunalul Iași, comunicarea sentinței nr. 33/COM /18 ianuarie 2006 Tribunalului Iașis -a făcut numitei la adresa din I,-, bloc 515, scara A, etaj 4, apartament 17.
Curtea consideră că citarea recurentei - pârâte ). în cursul judecării cauzei și comunicarea către aceasta a sentinței pronunțate la adresa de domiciliu mai sus-indicată nu a asigurat îndeplinirea cerințelor legale referitoare la citare, instituție juridică ce are drept scop încunoștințarea părții despre existența procesului, pentru ca partea să se poată prezenta în instanță și să-și facă apărările pe care le consideră necesare.
Așa fiind, sentința recurată a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 85 - 94 Cod procedură civilă, ceea ce avut drept consecință, în ceea ce o privește pe recurentă, nerespectarea principiilor fundamentale ale procedurii judiciare care vizează contradictorialitatea și dreptul la apărare, consfințite de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, Curtea are în vedere următoarele înscrisuri depuse în recurs: - adeverința nr. 138 din 22 ianuarie 2009 emisă de Asociația de proprietari 1 Canta din care rezultă că recurenta nu locuit la adresa din I,-, bloc 515, scara A, etaj 4, apartament 17 în perioada 2004 - până în iulie 2008 și declarațiile autentificate sub nr. 106 ale numitului și sub nr. 109 ale recurentei, din care rezultă că recurenta a locuit în mod stabil la adresa din I,-, în perioada cuprinsă între primăvara anului 2004, până în septembrie 2006, când a plecat în Belgia cu precizarea că în perioada ianuarie 2005 aprilie 2005 recurenta a fost plecată în Italia.
Prin urmare, recurenta a dovedit că aceasta a locuit efectiv o perioadă suficient de mare și cu un caracter de continuitate la o altă adresă decât cea a domiciliului său legal, neavând astfel cunoștință despre existența procesului în care s-a pronunțat sentința recurată.
Așa fiind, cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a recursului, formulată în temeiul dispozițiilor art. 103 Cod procedură civilă, apare ca fondată, urmând a fi admisă.
În consecință, excepția tardivității recursului, urmează a fi respinsă, avându-se în vedere că la termenul de judecată a pricinii recurenta nu a fost legal citată și că hotărârea nu i-a fost comunicată, conform art. 90 Cod procedură civilă.
În consecință, Curtea constată că procedura de comunicare a hotărârii, cât și judecata pricinii sunt lovite de nulitate absolută, în condițiile în care domiciliul în fapt al recurentei, începând cu primăvara anului 2004 și continuând până în cursul judecării procesului și comunicării hotărârii, era la o altă adresă decât cea la care a fost citată.
Pe de altă parte, nu pot fi aplicate în cauză dispozițiile art. 22 din Legea nr. 26/1990, în sensul că există obligativitatea pentru administratorul unei societăți comerciale de a înregistra la domiciliul său și, pe cale de consecință, nici obligația de a menționa eventualele modificări în acest sens.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 raportat la dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenta )..
Constată că prezentul recurs este formulat în termen.
Respinge excepția tardivității recursului invocată de intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Admite recursul formulat de ). împotriva sentinței civile nr. 33/COM din 18 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul Iași judecător sindic, sentință pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
12.03.2009
Tribunalul Iași
Jud. sindic
B G
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Traian Șfabu, Camelia Gheorghiu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 2016/2009. Curtea de... | Alte cereri. Decizia 144/2008. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
