Practica judiciara insolventa. Decizia 434/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 434

Ședința publică de la 15 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Marius Irimie

JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea AVAS B împotriva Sentinței comerciale nr. 1053/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2.pr.civ. lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față,

Constată că prin Sentința nr. 1053/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- a fost disjunsă cererea privind antrenarea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai societății debitoare, în temeiul art.131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL H și radierea acesteia din registrul comerțului, a fost descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități în cadrul procedurii cu excepția celor care decurg din cererea de antrenare a răspunderii foștilor administratori ai societății și s-a dispus plata din fondul unic de lichidare către lichidatorul judiciar a sumei de 1508,52 lei cu titlu de remunerație și cheltuieli de lichidare.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:

Prin Sentința nr. 776/CA/2005 pronunțată de judecătorul sindic desemnat de președintele Tribunalului Hunedoaras -a dispus deschiderea procedurii generale prevăzută de legea insolvenței față de debitoarea SC SRL

Cu aceeași hotărâre a fost desemnat administrator judiciar al societății debitoare SC SRL A - Filiala D, au fost stabilite atribuțiile acestuia și o remunerație de 1.000 lei.

Intrarea în faliment a debitoarei și dizolvarea societății s-a dispus prin Încheierea nr. 124/F/2006, iar SC SRL A - Filiala Daf ost numit ca lichidator judiciar cu o retribuție de 1.000 lei, aceasta fiind ulterior înlocuită cu SC A & B Insolvență SRL

În urma reorganizării activității în temeiul OG nr. 85/2006, denumirea actuală a lichidatorului judiciar este Insolvență

Din verificările efectuate s-a constatat că toate fondurile din patrimoniul debitoarei au fost distribuite și că nu mai existau bunuri în averea acesteia, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii.

Având în vedere dispozițiile art. 4 alin. 4 și 5 din Legea susmenționată și lipsa disponibilităților bănești din contul debitoarei, pe baza sentinței de deschidere a procedurii, a încheierii de intrare în faliment și a decontului de cheltuieli depus la dosar, s-a dispus plata sumei de 1508,52 lei către lichidatorul judiciar din fondul unic de lichidare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea AVAS care solicită modificarea sentinței atacate în sensul continuării procedurii falimentului.

În motivele de recurs se arată, în esență, că, înainte de închiderea procedurii, judecătorul sindic trebuie să desemneze un executor judecătoresc căruia lichidatorul judiciar să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor și, în baza acestuia, să procedeze la distribuirea,către toți creditorii, a sumelor rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei.

Se arată că măsura închiderii procedurii nu poate fi dispusă decât numai după soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei.

În drept își întemeiază recursul pe prevederile art.304 pct.9 ale art.304 indice 1 din codul d e procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, curtea de apel constată că recursul este întemeiat.

Potrivit prevederilor Legii nr.64/1995 ca și ale prevederilor Legii nr.85/2006 închiderea procedurii este reglementată în secțiunea a 8-a a Capitolului III-Procedura iar Răspunderea membrilor organelor de conducere este reglementată în capitolul IV Răspunderea membrilor organelor de conducere.

Într-adevăr, în mod corect, a reținut judecătorul sindic că atragerea răspunderii persoanelor vinovate de ajungerea societății în insolvență nu se poate face decât după închiderea procedurii, moment la care se cunoaște cuantumul pasivului rămas neacoperit pentru a se putea dispune asupra atragerii răspunderii.

Acest raționament nu justifică însă soluția de disjungere a cererii, respectiv, judecarea separată într-un alt dosar a cererii de atragere a răspunderii, soluție ilegală, deoarece cererea este făcută în cadrul procedurii insolvenței, trebuie judecată în dosarul de insolvență și nu separat, cu atât mai mult cu cât la judecarea cererii trebuie avute în vedere toate probele administrate cu ocazia derulării procedurii, rapoartele administratorului judiciar și ale lichidatorului, poziția administratorilor și asociaților, a cenzorilor sau a altor persoane implicate în procedură.

De altfel, art. 136 din Legea nr.85/2006 nu prevede posibilitatea descărcării lichidatorului judiciar doar cu privire la unele sarcini ale acestuia, descărcarea operând cu privire la întreaga activitate a acestuia. Și judecătorul sindic este descărcat de orice atribuții ca urmare a închiderii procedurii.

Prin închiderea procedurii încetează și atribuțiile judecătorului desemnat în procedura insolvenței, inclusiv aceea de a soluționa cererea de suportare a pasivului neacoperit al debitoarei de către persoanele care se fac vinovate de ajungerea acesteia în starea de insolvență.

Față de acestea se constată că hotărârea atacată este nelegală motiv pentru care în temeiul art.312 punctele 3 și 5 cod procedură civilă va fi admis recursul creditoarei AVAS, va fi casată hotărârea atacată pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 cod procedură civilă și va fi trimisă cauza spre rejudecare judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea AVAS împotriva Sentinței nr. 1053/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara, casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15.05.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Th.

Ex.2/11.06.2009

Jud. fond:

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 434/2009. Curtea de Apel Alba Iulia