Practica judiciara insolventa. Decizia 44/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 44/
Ședința publică din 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul, cu domiciliul în M C,-, -.13, jud. H, împotriva sentinței nr. 1348/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de av., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termen, și este legal timbrat fiind achitată taxa de timbru de 20,00 lei conform chitanței CEC depusă la fila 11 dosar și s-a anulat timbru judiciar de 1,50 lei.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Reprezentantul recurentului pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost declarat și motivat în scris, schimbarea în parte a hotărârii atacate prin admiterea în parte a cererii de stabilire a răspunderii materiale a recurentului, doar pentru suma de 11.300 lei; fără cheltuieli de judecată.
Se acordă cuvântul asupra recursului și recurentului, care învederează instanței că a lucrat cu Grupul de Pompieri M C, căruia i-a furnizat produse alimentare, de la carmangeria sa, iar MIRA nu i-a achitat contravaloarea facturilor, acesta fiind motivul pentru care societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți.
Față de actele dosarului, instanța reține cauza pentru pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1348 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, s-a admis cererea formulată de M C, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SRL privind stabilirea răspunderii materiale a administratorului debitoarei, obligând administratorul să plătească în contul de faliment al debitoarei suma de 240.751,25 lei, reprezentând pasivul debitoarei.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a constatat că administratorul debitoarei se află în culpă pentru ajungerea societății în stare de insolvență, ca urmare a pasivității și neîndeplinirii obligațiilor care-i reveneau în calitate de administrator de drept al debitoarei, în baza dispozițiilor art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990 republicată. De asemenea, s-a apreciat că administratorului se află în culpă și pentru micșorarea patrimoniului debitoarei, ca urmare a unei administrări necorespunzătoare a societății debitoare, care a determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Prin nejustificarea prejudiciului creat societății debitoare în sumă totală de 386.887,73 lei, se prezumă că administratorul a folosit bunurile și lichiditățile bănești ale debitoarei în interes personal, iar prin nerecuperarea creanțelor, se prezumă că administratorul a folosit bunurile debitoarei în folosul unor terțe persoane, fapte ce atrag răspunderea sa patrimonială în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
În cauza dedusă judecății, judecătorul sindic a apreciat că sunt incidente și dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, administratorul aflându-se în culpă și pentru nepredarea evidenței contabile a societății, astfel prezumându-se că acesta a ținut o contabilitate fictivă sau a făcut să dispară documentele contabile, ceea ce atrage răspunderea sa materială. Astfel, judecătorul sindic a considerat că angajarea răspunderii materiale a administratorului debitoarei poate fi stabilită la nivelul întregului pasiv al debitoarei, adică la prejudiciul cert și real în sumă de 240.751,25 lei, sumă la plata căreia a fost obligat administratorul debitoarei.
Prin cererea de recurs înregistrată la 13 octombrie 2009, pârâtul solicită modificarea în parte a hotărârii judecătorului sindic în sensul stabilirii răspunderii materiale în sarcina lui doar pentru suma de 11.300 lei.
În motivarea cererii de recurs se arată că a fost administratorul societății debitoare SRL, că din anul 2005 lucrat în străinătate și nu a avut cunoștință de deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății falite. Imobilul în care s-a stabilit sediul societății a fost vândut prin licitație la 15 martie 2005 de către executorul bancar către SRL, iar la întoarcerea lui din străinătate a încercat să recupereze actele și bunurile mobile ale societății, însă i s-a comunicat că toate aceste acte și bunuri au fost predate la Centrul de valorificare de deșeuri. În condițiile în care a fost plecat din țară, iar imobilul în care erau păstrate actele contabile, a fost înstrăinat în lipsa lui, consideră că nu se poate face vinovat de lipsa actelor contabile.
Mai arată că nu a avut cunoștință de conținutul raportului privind cauzele care au condus la starea de insolvență și apreciază că efectuarea unei expertize contabile ar lămuri condițiile în care societatea a ajuns în stare de faliment. Se consideră vinovat doar pentru lipsa bunurilor în valoare de 11.300 lei, bunuri care s-au degradat și pentru care nu a întocmit procese verbale de casare și de scoatere din evidența contabilă. În ceea ce privește creanțele nerecuperate, arată că a avut promisiuni ferme din partea debitorilor în sensul achitării datoriilor, însă aceste promisiuni nu au fost materializate.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea recurată s-a dispus angajarea răspunderii materiale a pârâtului, în calitate de administrator al debitoarei SRL pentru faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, constând în folosirea bunurilor în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, precum și neținerea contabilității în conformitate cu legea sau dispariția documentelor contabile.
La pronunțarea acestei hotărâri judecătorul sindic a avut în vedere raportul privind cauzele și împrejurările care au generat starea de insolvență a debitoarei, din cuprinsul acestui raport rezultând că administratorul societății a manifestat lipsă de interes în gestionarea patrimoniului, lipsă de preocupare în recuperarea creanțelor care în prezent sunt prescrise și lipsa de preocupare în întocmirea evidențelor contabile în conformitate cu legea.
Despre lipsa de interes în gestionarea patrimoniului sau de preocupare în recuperarea creanțelor, recurentul recunoaște că
o parte din bunurile societății s-au degradat că a ignorat întocmirea proceselor verbale de casare și de scoatere din evidența contabilă a societății, motivându-și această atitudine prin acea că a fost plecat mai mult timp în străinătate și nu s-a mai preocupat de bunul mers a societății.
În ceea ce privește nerecuperarea creanțelor care în prezent sunt prescrise, susține că s-a bazat pe promisiunile ferme făcute de către debitori, promisiuni care nu s-au materializat în plata datoriilor.
În legătură cu lipsa documentelor contabile, susține că acestea au dispărut odată cu înstrăinarea imobilului prin procedura executării silite.
Toate aceste susțineri ale recurentului nu-l pot absolvi de răspunderea materială angajată de către judecătorul sindic în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 144 din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt răspunzători pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute de art. 72 și 73 din lege, ei fiind obligați să-și îndeplinească cu strictețe îndatoririle pe care legea și actul constitutiv le impun, trebuind să dea dovadă de loialitate, prudență și diligență în interesul societății, să-și exercite mandatul de administrator pe baza unor informații adecvate, să păstreze confidențialitatea informațiilor societății, să conserve lucrurile ce i-au fost date spre păstrare.
Pârâtul prin atitudine pe care a manifestat-o față de societate pe durata mandatului, a dat dovadă de lipsă de interes în gestionarea bunurilor, nu a apelat la procedurile legale prevăzute pentru recuperarea creanțelor, bazându-se pe simple promisiuni, lăsând toate acele bunuri să fie folosite de către terțe persoane în detrimentul societății pe care o administrează. A manifestat, de asemenea dezinteres față de evidența contabilă a societății, iar apărarea lui în sensul că documentele au fost distruse odată cu vânzarea imobilului, sunt fără suport legal, în condițiile în care multe din documentele contabile se impunea a fi predate fie la instituția financiară teritorială (bilanțurile contabile) sau puteau fi predate la un serviciu de arhivare de unde exista posibilitatea recuperării lor. De altfel, pârâtul nu a făcut dovada că ar fi întreprins vre-un demers în recuperarea actelor contabile.
Față de cele prezentate mai sus, Curtea apreciază recursul pârâtului ca fiind nefondat și în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 316 din același cod, îl va respinge și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, domiciliat în M C,-, B,.13, județul H, împotriva sentinței civile nr. 1348 din 22 iunie 2009, pronunțată de judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Harghita nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/7ex
jud.fond:
-3.02.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 907/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 219/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
