Practica judiciara insolventa. Decizia 907/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 907/
Ședința publică din 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS, cu sediul în B, str. - nr. 21, sector 1, împotriva sentinței nr. 569/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din legea nr. 146/1997.
De asemenea se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței la data de 29 septembrie 2009 întâmpinare din partea lichidatorului judiciar.
Față de actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța reține cauza pentru pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 569 din 23 martie 2009, Tribunalul Harghitaa respins ca tardive obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar, aprobând acest raport final și în consecință:
În baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 a dispus următoarele: închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei SRL; radierea societății din Registrul Comerțului; efectuarea notificărilor prevăzute de art. 135 din Legea nr. 85/2006; descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură; a respins cererea creditoarei AVAS de autorizare în vederea introducerii acțiunii având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei; avansarea cheltuielilor de lichidare judiciare în favoarea lichidatorului judiciar M
Pentru a pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
În speță raportul final a fost afișat la data de 9 februarie 2009, iar convocarea adunării creditorilor s-a dispus prin încheierea din 9 februarie 2009 pentru data de 2 martie 2009. Obiecțiunile creditoarei AVAS au fost înregistrate la data de 2 martie 2009, deci peste termenul stabilit de art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, astfel că ele au fost respinse ca tardiv introduse. Consecința acestei soluții a fost de respingere și a cererii de autorizare în vederea introducerii acțiunii având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei.
Lichidatorul societății SRL, în numele societății, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, astfel prin încheierea civilă nr. 2711 din 24 noiembrie 2008, s-a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată prevăzută de Legea nr. 85/2006, a debitoarei SRL, desemnând lichidator în cauză M Din analiza efectuată asupra actelor care au stat la baza raportului final, a rezultat că administratorul este răspunzător pentru suma de 40.09 lei, pe care acesta a achitat-o de bună voie. Din tabelul definitiv a rezultat că valoarea tuturor datoriilor este de 6.921 lei, iar situațiile financiare relevă faptul că în patrimoniul societății nu existau creanțe sau bunuri din valorificarea cărora să rezulte lichidități bănești necesare acoperirii pasivului. În aceste condiții, lichidatorul a întocmit raportul final prin care a propus închiderea procedurii, raport împotriva căruia AVAS a formulat obiecțiuni, care au fost soluționat în modul deja arătat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii cererii de autorizare formulată pentru depunerea și soluționarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de starea de insolvență a societății debitoare.
În motivarea cererii de recurs se arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu nerespectarea unuia dintre principiile de bază ale procedurii civile și anume principiul rolului activ a instanței de judecată prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă, potrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Cauza dedusă judecății a fost soluționată prin încălcarea dispozițiilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 prin care se recunoaște comitetului creditorilor dreptul de a solicita angajarea răspunderii materiale a administratorului debitoarei. În speță nefiind înscriși în tabelul creditorilor, cel puțin trei creditori pentru a se putea constitui comitetul creditorilor, dreptul de a solicita angajarea răspunderii materiale a administratorilor revine creditorilor.
Respingerea cererii pe motiv că obiecțiunile la raportul final au fost depuse tardiv, este netemeinică și nelegală, întrucât legea nu condiționează formularea unei cereri de angajarea răspunderii de depunerea obiecțiunilor la raportul final.
Prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanței ca fiind temeinică și legală, arătând că prin dispozițiile cuprinse în art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, este recunoscut comitetului creditorilor dreptul de a solicita autorizarea formulării unei cereri de angajarea răspunderii materiale a administratorului societății debitoare, dar numai în situația în care administratorul judiciar nu a arătat în raportul întocmit cauzele și împrejurările care au dus la insolvență și a omis să indice persoanele cărora li se poate imputa această stare. În speță raportul întocmit de administratorul judiciar și depus la data de 9 febr. 2009, arată cauzele și împrejurările care au dus la insolvența societății debitoare, este indicată persoana responsabilă de ajungerea societății în această stare și anume în calitate de administrator, care se face răspunzător pentru suma de 40,09 lei, sumă pe care a și achitat-o de bună voie.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Dispozițiile cuprinse în art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 recunosc legitimitatea procesuală activă a comitetului creditorilor de promovarea unei acțiuni în răspunderea materială a administratorilor societății debitoare dar numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, respectiv atunci când administratorul judiciar sau lichidatorul au omis să indice în raportul pe care îl întocmește în conformitate cu prevederile art. 59 din lege, persoanele vinovate de provocarea stării de insolvență a debitorului sau dacă aceștia au omis să formuleze acțiunea în răspundere, iar termenul de prescripție al acesteia se apropie de împlinire.
Verificând dacă în speță este justificată cererea creditoarei și poate fi încadrată în condițiile prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că în raportul întocmit de administratorul judiciar și depus la dosar - fila 39-40 - sunt indicate cauzele care au determinat starea de insolvență a debitoarei SRL, dar și persoanele răspunzătoare de această stare și anume administratorul, căruia i s-a imputat lipsa din inventar a bunurilor și lichidităților bănești în valoare totală de 40,09 lei, sumă pe care acesta a înțeles să o achite de bună voie.
În atare situație, calitatea procesuală activă a creditorului AVAS de a formula o cerere de angajare a răspunderii materiale a persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, nu se mai justifică.
Nu în ultimul rând trebuie arătat și faptul că recurenta în calitate de creditoare nu a înțeles să formuleze obiecțiuni la raportul final prin care s-a propus închiderea procedurii și în această situație raportul final a fost aprobat de judecătorul sindic, dispunându-se închiderea procedurii, astfel că o cerere de angajare a răspunderii materiale a membrilor organelor de conducere, apare ca fiind inadmisibilă, întrucât această cerere trebuie formulată și soluționată numai în cadrul procedurii insolvenței, deoarece efectul admiterii acestuia constă în aceea că sumele de bani la care au fost obligați cei responsabili intră în averea debitorului, așa cum prevede art. 140 din lege, ele fiind destinate acoperirii datoriilor ori odată închisă procedura, nu mai putem vorbi despre averea debitorului și nici despre o distribuire a sumelor în ordinea prevăzută de lege.
Față de cele prezentate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, str. - nr. 21, sector 1, împotriva sentinței nr. 569 din 23 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2145/2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/7ex
jud.fond:
-13.10.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 590/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 44/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
