Practica judiciara insolventa. Decizia 447/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV

ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 447

Ședința publică din 12 martie 2009

PREȘEDINTE: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditorul Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în mun. S,-, județul S împotriva sentinței nr. 68 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit recurentul, debitorul intimat SC SRL prin lichidator S și intimatul parte în proces Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că debitoarea intimată a depus note scrise.

Instanța, constatând recursul în stare de judecată, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința nr. 68 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Suceavas -a aprobat raportul lichidatorului judiciar S, s-a dispus - în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței - închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL, radierea debitoarei din registrul comerțului; în temeiul art. 136 din Legea insolvenței a fost descărcat administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, în temeiul art. 135 din Legea insolvenței s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției teritoriale a finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență. În temeiul art. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006 a fost aprobat onorariul și cheltuielile de lichidare efectuate de lichidatorul judiciar, în cuantum de 1.366 lei, din fondul de lichidare prevăzut la art. 4 alin. 4 din lege.

În motivarea hotărârii s-a arătat că la data de 25 noiembrie 2008, lichidatorul judiciar a depus la dosar tabelul preliminar și tabelul definitiv al creditorilor, însoțite de procesele verbale de afișare, procesul verbal al adunării creditorilor nr. 489/20 noiembrie 2008 și raport nr. 491/20.11.2008 privind activitatea de lichidare.

La data de 8 ianuarie 2009, lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul final, prin care se propune închiderea procedurii față de debitoare, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei, pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.

Cum împotriva raportului final nu au fost formulate obiecțiuni, judecătorul sindic, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii față de debitoare, cu consecința radierii acesteia din registrul comerțului și descărcării lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditorul Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, dosarul fiind înregistrat la Curtea de APEL SUCEAVA sub nr- din 27 ianuarie 2009.

În motivarea recursului s-au invocat aspecte generice, raportate la faptul că lichidatorul judiciar nu a depus diligențele pentru promovarea unei cereri în atragerea răspunderii personale a administratorului debitoarei.

Lichidatorul SC S prin adresa către instanță a solicitat respingerea recursului motivat de faptul că nu există datorii fiscale ale debitoarei către DGFP, iar creanța acesteia este formată dintr-o amendă, precizând că nu formulează cerere de atragere a răspunderii personale.

Examinând recursul sub raport de motivele invocate, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.

Astfel față de conținutul raportului lichidatorului judiciar, nu există argumentele prevăzute de Legea 85/2006 privind atragerea răspunderii personale administratorului.

De altfel în recursul său creditoarea nu contestă de fapt ci afirmă că aceasta s-ar datora neverificării tuturor aspectelor de către lichidator, deși sarcina probei îi revenea, nu precizează concret aspectele ce ar fi trebuit urmărite.

În aceste condiții Curtea apreciază că, față de motivele de recurs expuse hotărârea judecătorului sindic este temeinică și legală și cum în cauză nu există motive de nulitate absolută care să poată fi invocate din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 312 al 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în mun. S,-, județul S împotriva sentinței nr. 68 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

2ex/16.03.2009

jud.sindic.

Președinte:Hîncu Cezar
Judecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Grapini Carmen

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 447/2009. Curtea de Apel Suceava