Practica judiciara insolventa. Decizia 453/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 453/
Ședința publică din 20 Mai 2008
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea M, cu sediul în Târgu M,--3 jud. M, împotriva sentinței nr. 1625/28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș - Biroul judecătorului sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din legea nr. 146/1997. De asemenea se constată că s-a comunicat instanței, la data de 29 aprilie 20008 copia certificată a încheierii de îndreptare a erorii materiale a sentinței atacate, conform solicitărilor instanței, cu mențiunea că aceasta este definitivă prin nerecurare.
Față de actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța reține cauza pentru pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1625/28 noiembrie 2007, pronunțată de judecătorul sindic în dos. nr- al Trib. Comercial Mureș, a fost confirmat planul de reorganizare propus la data de 16.09.2007 și completat la data de 05.11.2007 de debitoarea " ", aflată sub observația administratorului judiciar M Insolvency Specialists SPPI.
A stabilit în sarcina debitoarei obligația de a-și reorganiza activitatea potrivit planului de reorganizare confirmat.
A menținut calitatea de administrator judiciar în beneficiul debitoarei pe seama Specialists, stabilind remunerația provizorie egală cu cea din prezent, respectiv 3 salarii medii pe economie, plus TVA/lunar, dar care urmează a fi negociată direct cu debitoarea ori cu adunarea generală a creditorilor acesteia.
A stabilit în sarcina debitoarei obligația de a prezenta trimestrial rapoarte comitetului creditorilor asupra situației financiare a averii sale, iar ulterior aprobării acestora de către comitet, obligația de a le înregistra la grefa tribunalului și de a le notifica tuturor creditorilor în vederea consultării.
În final, a stabilit termen de verificare a activității debitoarei și a administratorului judiciar - 30 ianuarie 2008.
Pentru a pronunța în acest sens, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Debitoarea, în urma deschiderii procedurii generale, și-a manifestat intenția de reorganizare, propunând în termenul de 30 de zile un plan de reorganizare, față de care administratorul judiciar a apreciat că ar fi viabil, recomandând admiterea lui în principiu.
Creditoarea M, se arată în continuare în considerentele hotărârii atacate, și-a exprimat poziția în sensul că ar fi necesară revizuirea acestui plan.
Întrucât nu a identificat niciun viciu de fond sau de formă a planului propus, judecătorul sindic a dispus admiterea acestuia în acord cu dispozițiile art. 98 din Legea nr. 85/2006. În continuare, judecătorul sindic arată în considerente că va dispune convocarea adunării creditorilor într-un termen cuprins între 20 și 25 de zile, va stabili în sarcina administratorului judiciar ca în termen de 5 zile să publice un anunț referitor la propunerea planului în Buletinul procedurilor insolvenței cu indicarea autorului lui, a datei stabilite pentru votarea planului și a faptului că este admisibilă și votarea prin corespondență, precum și a datei de confirmare a planului.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs creditoarea M solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună menținerea remunerației administratorului judiciar așa cum a fost stabilită prin procesul - verbal al ședinței adunării creditorilor nr. 1639/28.06.2007. În motivele de recurs se arată că în mod greșit se arată în dispozitiv că se confirmă planul de reorganizare, considerentele sunt cele pentru admiterea în principiu a planului de reorganizare. În ce privește onorariul administratorului judiciar, creditoarea arată că a fost votat un cuantum al acestuia în ședința comitetului creditorilor din 28.06.2007.
Ulterior, la dosar s-a depus încheierea dată în camera de consiliu din 18.01.2008 prin care s-a dispus îndreptarea din oficiu a sentinței comerciale nr. 1625/28.11.2007 ( 26 - 27).
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
În cauză, prin încheierea dată în camera de consiliu au fost schimbate în întregime considerentele sentinței atacate, prin considerente fiind, astfel, confirmat planul de reorganizare. De altfel, instanța constată că recurenta nu a criticat faptul că a fost confirmat acest plan, ci critica sa principală privește modul de stabilire a remunerației administratorului judiciar.
Astfel, conform dispozitivului hotărârii atacate, onorariul stabilit este de 3 salarii medii pe economie, plus TVA/lunar, care urmează a fi negociat cu debitoarea ori cu adunarea generală a creditorilor.
Cercetând considerentele atât a hotărârii atacate, cât și a încheierii de îndreptare a erorii materiale, instanța constată că judecătorul sindic nu a cercetat, cu argumente și contraargumente, mai ales că în ședința adunării creditorilor, așa cum rezultă din procesul verbal nr. 1639/28.06.2007 creditoarea Mav otat un alt mod de calcul al remunerației administratorului judiciar ( 22 și 64 vol. III al Trib. Comercial Mureș ), modul de remunerație al acestuia.
Mai mult, din dispozitivul hotărârii se înțelege că remunerația este una provizorie, ce urmează să fie negociată direct cu debitoarea ori cu adunarea generală a creditorilor.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, adunarea creditorilor a votat remunerația administratorului judiciar (sau, cel puțin unul din creditori, așa cum rezultă din procesul verbal din 28.06.2007).
Din cele de mai sus rezultă că judecătorul sindic nu a cercetat fondul, cel puțin sub aspectul stabilirii remunerației administratorului judiciar, motiv de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, instanța va admite recursul formulat, va casa hotărârea atacată doar în ce privește stabilirea remunerației administratorului judiciar, limite în care va trimite spre rejudecare cauza judecătorului sindic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, formulat împotriva sentinței comerciale nr. 1625 din 28 noiembrie 2007 și îndreptată de încheierea dată în camera de consiliu din 1 ianuarie 2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- a tribunalului Comercial Mureș și în consecință:
Casează hotărârea de mai sus în ce privește stabilirea remunerației administratorului judiciar și trimite cauza spre rejudecare doar sub acest aspect.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
pentru fiind în
concediu de odihnă, semnează
președintele instanței
GREFIER
pentru fiind în
concediu de odihnă, semnează prim grefier
Red.
Tehnored: /2.ex.
jud. fond:
- 2 iulie 2008 -
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Practica judiciara insolventa. Decizia 182/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 575/2008. Curtea de Apel... → |
---|