Practica judiciara insolventa. Decizia 460/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 460/2009
Ședința publică de la 22 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A împotriva Sentinței comerciale nr. 68/F din 24 februarie 2009 pronunțată de judecătorul sindic în Dosar nr- al Tribunalului Alba.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic pentru creditoarea recurentă, fiind lipsă debitoarea intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentanta creditoarei recurente depune la dosar delegație și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta creditoarei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea Sentinței nr. 68/F/2009 și admiterea cererii formulate de A privind deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea 85/2006 privind pe SC.
Învederează că au depus la dosarul cauzei titlurile de creanță, acestea constând în declarațiile depuse la sediul organului fiscal de către debitoare în baza art. 81 Cod procedură fiscală și deciziile referitoare la plata obligațiilor accesorii împreună cu confirmarea de primire, dosarul de executare silită întocmit în cauză, astfel că s-a făcut dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.
Mai arată că nici una din măsurile de executare silită nu au fost contestate de către debitoare iar prin înscrisul pe care aceasta l-a depus la dosarul cauzei recunoaște starea de insolvență.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința nr. 68/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Albas -a respins cererea creditoarei A pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că creditoarea nu deține împotriva debitoarei un titlu executoriu în sensul art. 379 alin. 3.pr.civ. raportat la art. 140 alin. 1 din OG nr. 92/2003 potrivit cu care executarea silită a creanțelor bugetare va fi însoțită de un exemplar al titlului executoriu, comunicat debitoarei în condițiile legii.
Prin aceeași hotărâre s-a reținut că reclamanta nu deține niciun titlu de creanță dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 107 pct. 107.1 din HG nr. 1050/1.07.2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, enumerate expres sub lit. a-g din acest act normativ.
Cât privește poziția debitoarei care recunoaște starea sa de insolvență s-a apreciat a fi nerelevantă în condițiile în care creanța reclamantei nu îndeplinește cerințele legale menționate.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta creditoare DGFP A solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se susține, în primul rând, că la pagina 4 alin. 2 din hotărâre judecătorul sindic a admis o contestație formulată de debitoare împotriva cererii reclamantei de deschidere a procedurii în condițiile în care aceasta nu a formulat o atare contestație.
În al doilea rând, pe fondul cauzei se susține că în mod nelegal prima instanță a apreciat că nu deține un titlu de creanță împotriva debitoarei, în condițiile în care a depus la dosar titluri de creanță reprezentând creanțe ale debitoarei formate atât din declarații fiscale ale debitoarei cât și din decizii referitoare la plata obligațiilor accesorii, documente ce constituie în același timp titluri executorii, comunicate debitoarei în condițiile legii.
În al treilea rând, se susține că în mod neîntemeiat judecătorul sindic a ignorat poziția debitoarei care nu a contestat starea de insolvență în care se află în temeiul art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 și, mai mult, a declarat în mod expres că nu se opune admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva sa.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele.
Potrivit art. 85-89 din OG 92/2003 republicată privind Codul d e procedură fiscală, stabilirea obligațiilor fiscale, ce constituie titlu de creanță potrivit art. 110 din același act normativ și totodată titlu executoriu potrivit art. 141 din ordonanță, se face atât prin propria declarație a contribuabilului, cât și pe baza unor decizii de imputare ori alte astfel de decizii, asimilate deciziilor de imputare, emise de organul fiscal. Numai în ce privește aceste din urmă obligații fiscale există obligația comunicării lor în conformitate cu dispozițiile art. 44.pr.fiscală, într-adevăr sub sancțiunea nulității în conformitate cu art. 46 din același act normativ, declarațiile fiscale ale contribuabilului fiind prezumate în cunoștință prin însuși faptul declarării lor.
La dosar există atât dovada declarațiilor fiscale depuse de debitoare, cât și a deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii (decizii pentru plata obligațiilor accesorii), comunicate debitoarei, așa cum rezultă din dovezile anexate. În condițiile în care debitoarea, luând la cunoștință despre prezentul proces, nu a contestat că nu i-ar fi fost comunicate actele menționate, instanța nu putea invoca din oficiu, neregularități legate de aceste comunicări și să constate că această procedură este neîndeplinită. Dispozițiile privitoare la comunicarea actelor menționate debitorului sunt instituite în favoarea acestuia așa încât, devine singurul are le poate invoca.
Pe de altă parte, rezultă din declarația debitoarei că aceasta nu contestă starea de incapacitate de plată în care se află așa încât, în condițiile în care, condiția limitei de creanță impusă de textul legii, de 10.000 lei, este îndeplinită, devine o obligație deschiderea procedurii insolvenței, dispozițiile privitoare la înlăturarea din circuitul economic a acelor societăți care nu mai pot face față plăților cu sumele de bani disponibile fiind de ordine publică.
În aceste condiții, în care obligațiile fiscale ale debitoarei sunt dovedite, în condițiile legii, inclusiv din perspectiva comunicării lor cu debitoarea, dobândind astfel calitatea de a fi certe, lichide și exigibile în contextul art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic era obligat să procedeze la deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Așa fiind, se va admite recursul de față, cu consecința modificării sentinței în sensul deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Urmare a acestei soluții, judecătorul sindic va proceda la îndeplinirea tuturor actelor și măsurilor imediat ulterioare deschiderii procedurii insolvenței prevăzute în sarcina sa de Legea nr. 85/2006, cum ar fi cele de numire a administratorului judiciar în condițiile art. 34 sau de luare a primelor măsuri în condițiile art. 32 alin. 2 raportat la art. 61 și următoarele din lege.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea DGFP A împotriva sentinței nr. 68/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosar nr-.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că
Admite cererea formulată de creditoarea DGFP și în consecință:
Constată că debitoarea SC " " se află în încetare de plăți.
Dispune deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei SC " ".
Dispune judecătorului sindic să procedeze la îndeplinirea actelor, măsurilor, procedurilor și a notificărilor ulterioare momentului deschiderii procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.05.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Th.
Ex.2/10.06.2009
Jud fond
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
← Practica judiciara insolventa. Decizia 436/2009. Curtea de Apel... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 537/2009.... → |
---|