Practica judiciara insolventa. Decizia 464/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 464

Ședința publică din data de 20 martie 2009

PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu

JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu

-

Grefier - Nora

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de debitoarea, domiciliată în B, II, -. 1, județul B, împotriva sentinței nr. 167 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B,. 10, județul B, intimat lichidator, domiciliată în B,. 16 K,. 2, județul B, intimata debitoareSC COM SRL,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B, cartier, -. 1, județul B și intimatele creditoareADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul B șiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul

Recursul a fost timbrat cu taxă de timbru în valoare de 20 lei, cu chitanța nr. - din 11 martie 2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezilor atașate la dosarul cauzei și anulate de instanță.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta debitoare, lipsă fiind intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, intimat lichidator, intimata debitoare SC Com SRL și intimatele creditoare Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că prin Serviciul Registratură al acestei instanțe s-a depus la dosarul cauzei de către intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău întâmpinare (înregistrată sub nr. 6474 din 5 martie 2009), prin care a solicitat admiterea recursului, întrucât debitoarea a achitat creanța pentru care a fost chemată în judecată, după care,

Recurenta debitoare, personal, depune la dosarul cauzei taxă de timbru în valoare de 20 lei, cu chitanța nr. - din 11 martie 2009, urmând ca timbrul judiciar să-l depună până la sfârșitul ședinței de judecată.

Arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului.

Curtea, luând act de împrejurarea că recurenta debitoare nu mai are alte cereri de formulat și ținând seama și de poziția intimatului Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău precizată pe cale de întâmpinare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentei debitoare în susținerea recursului.

Recurenta debitoare, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței nr. 167 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ așa cum a fost formulat, având în vedere că a achitat creanța către intimat.

Depune timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr- la data de 06.06.2008, lichidatorul a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței privind pe debitorul SC COM SRL.

În motivarea cererii, lichidatorul a învederat că în conformitate cu prevederile art.31 alin. 4 din Legea nr.359/2004, modificată și completată, a fost desemnat de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, lichidator al debitorului SC COM SRL, societate dizolvată pentru nedepunerea bilanțului contabil pe anii 2004, 2005, 2006, constatându-se că debitorul are o creanță datorată creditorului Administrația Finanțelor Publice B pe care nu a achitat-

Constatând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1 alin. 2 pct. 1 lit. e din Legea 85/2006 coroborat cu art.270 pct. 2 din Legea nr.31/1990 modificată prin Legea nr.516/2006 a fost admisă cererea lichidatorului și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului SC COM SRL cu sediul în B, cartier, - 1, 1, prin sentința nr. 476/26.06.2008 fiind menținut în calitate de lichidator cu un onorariu de 600 lei lunar.

De asemenea, s-a mai constatat că, potrivit tabelului definitiv consolidat al creanțelor, creditoarea B are de recuperat o creanță bugetară în cuantum de 360 lei.

La termenul de judecată din 16.12.2008, lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei Raportul final prin care a arătat instanței de fond că societatea falită nu are bunuri în patrimoniu pentru a fi valorificate în vederea acoperirii creanțelor datorate, rămânând neachitată creanța B în cuantum de 360 lei, că fostul administrator nu a predat toate documentele contabile deoarece nu a ținut contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale în scopul vădit de a se sustrage de la plata creanțelor bugetare, motiv pentru care a solicitat antrenarea răspunderii acestuia. Prin același raport, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței debitorului și radierea din registrul comerțului.

Prin sentința nr.167/29 ianuarie 2009, Tribunalul Buzău, în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii de insolvență a debitorului SC COM SRL și radierea din registrul comerțului

În temeiul art. 136 din Legea 85/2006 a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 138 lit. d din Legea 85/2006 a obligat pe fostul administrator să suporte pasivul debitorului în sumă de 360 lei către creditoarea

În temeiul art. 142 din Legea 85/2006 s-a dispus ca executarea silită împotriva fostului administrator să se efectueze de executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă.

S-a dispus plata din fondul de lichidare a sumei de 3600 lei către lichidatorul judiciar.

În temeiul art.135 din Legea 85/2006 s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorului, DGFP B, ORC B pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC COM SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii precum și că fostul administrator, exercitându-și mandatul cu încălcarea îndatoririlor legale referitoare la organizarea contabilității a condus persoana juridică la încetarea plăților.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs debitoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta-debitoare a arătat că a fost administratorul SC Com SRL, până la data numirii lichidatorului, iar cu privire la creanța în cuantum de 360 lei, a menționat că nu există, întrucât a fost achitată de recurentă înainte de deschiderea procedurii de insolvență.

Totodată, se susține de către recurentă că societatea nu se află în încetare de plăți precum și faptul că nu se poate dovedi vinovăția recurentei, așa cum a motivat lichidatorul.

În susținerea recursului, au fost depuse la dosar înscrisuri.

La data de 05.03.2009 a formulat întâmpinare lichidatorul, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte sentinței recurate, în sensul înlăturării antrenării răspunderii recurentei pentru suma de 360 lei, arătând că susținerile recurentei sunt reale, întrucât creanța a fost stinsă integral, debitoarea achitând la Trezoreria Municipiului B suma de 360 lei, conform foii de vărsământ nr. - din 13.10.2008.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a înscrisurilor depuse la dosar și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În baza art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, prin sentința atacată judecătorul sindic a dispus obligarea recurentei în calitate de fost administrator al debitoarei SC COM SRL B la suportarea pasivului debitoarei în sumă de 360 lei către creditoarea

Recurenta a făcut dovada achitării acestei sume conform chitanței seria - nr.-/13.10.2008 emisă de Trezoreria Municipiului B (fila 5 dosar recurs).

Plata acestei sume este recunoscută și de către creditoarea B prin întâmpinarea depusă (fila 10 dosar recurs), cu mențiunea că recurenta a stins prin plată integral creanța datorată.

Față de cele reținute, în baza art.312 alin.3 raportat la art.3041Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va înlătura obligarea fostului administrator la suportarea pasivului în cuantum de 360 lei.

Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea, domiciliată în B, II, -. 1, județul B, împotriva sentinței nr. 167 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B,. 10, județul B, intimat lichidator, domiciliată în B,. 16 K,. 2, județul B, intimata debitoareSC COM SRL,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B, cartier, -. 1, județul B și intimatele creditoareADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul B șiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B,-, județul

Modifică în parte sentința, în sensul că înlătură obligarea fostului administrator la suportarea pasivului în cuantum de 360 lei.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 martie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu

- - - - - -

Grefier,

Nora

Red.

2 ex/16.04.2009

f- Tribunal

fond.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Președinte:Adriana Florina Secrețeanu
Judecători:Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 464/2009. Curtea de Apel Ploiesti