Practica judiciara insolventa. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.511/COM

Ședința publică de la 27 aprilie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Monica Costea

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursurilor comerciale formulate de creditorii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - S, cu sediul ales în B,--11, sector 1, și Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu sediul în str. - nr.18, împotriva sentinței civile nr. 1116/com/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC FARM SRL - cu sediul în localitatea M, Ferma 10, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin lichidator judiciar, cu sediul în C, str. -. - nr. 9A, intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect procedura insolvenței art.131 din Lg.85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile sunt motivate,scutite de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, văzând că nu mai sunt cereri sau alte motive de amânare, constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin sentința civilă nr. 1116/com/16.02.2009 a Tribunalului Constanțas -au dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC Farm SRL M și radierea acesteia din Registrul Comerțului

Pentru a pronunța această soluție a reținut judecătorul sindic că, prin sentința civilă nr. 5285/16.10.2007, la cererea creditoarei AVAS B, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței față de debitoarea FARM, fiind numit în calitate de lichidator judiciar

Tabelul preliminar a fost depus la data de 14.01.2008 iar tabelul definitiv la data de 14.01.2008, fiind trecute în acestea creditoarele și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ

Tabelul definitiv actualizat cuprinzând și creanța creditoarei a fost depus la dosar la data de 17.03.2008.

Prin raportul lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii depus la dosar la data de 26.05.2008 s-a arătat că administratorul social al debitoarei nu a predat documentele financiar contabile astfel încât nu a putut identifica furnizorii și debitorii, nu poate stabili cauzele care au dus la incapacitatea de plată a debitoarei și nici dacă aceste documente contabile au fost întocmite în conformitate cu legea. Neexistând date certe ce pot dovedi incidența art. 138 asupra activității foștilor reprezentanți ai debitoarei nu s-a putut concluziona asupra activității lor, invocarea art. 138 din Legea nr. 85/2006 urmând a fi făcută numai în cazul în care practicianul a identificat săvârșirea uneia dintre faptele enumerate limitativ de lege, având dovezi în acest sens. Prin urmare, față de lipsa bunurilor mobile sau imobile în patrimoniul societății s-a solicitat închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

La data de 17.06.2008, creditoarea a depus obiecțiuni la raportul privind închiderea procedurii insolvenței, obiecțiuni soluționate prin încheierea nr. 3253/com/20.10.2008 în sensul respingerii lor ca inadmisibile.

Împotriva Încheierii nr. 3253/com/20.10.2008, creditoarea AVAS a formulat recurs, recurs soluționat prin decizia nr. 2/com/05.01.2009 a Curții de APEL CONSTANȚA în sensul respingerii ca nefondat.

Judecătorul sindic desemnat în cauză a reținut că în contul debitoarei nu există disponibilități, conform pct. 5 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 4 din Legea nr. 85/2006, fapt dovedit prin extrasul de cont emis la 13.02.2009 de Bank România SA.

Prin adresa nr. 23116/28.01.2008, Primăria Mac omunicat faptul că societatea nu figura înregistrată și impusă în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile.

De asemenea, lichidatorul judiciar a arătat în rapoartele sale și la termenul de judecată din data de 26.05.2008 că nu a înțeles să formuleze cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social din lipsa probelor necesare formulării și susținerii unei astfel de acțiuni.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii.

Întrucât în patrimoniul falitei nu s-au regăsit nici bunuri imobile și nici mobile iar creditorii nu au înțeles să avanseze sume de bani, în scopul continuării procedurii falimentului, în temeiul art. 131 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comerțului, cu consecințele prevăzute de art. 136 și următoarele din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs creditoarele AVAS B și DGFP C, solicitând modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de închidere a procedurii, cu consecința continuării demersurilor pentru recuperarea creanțelor lor.

În criticile sale, creditoarea AVAS Baa rătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât judecătorul sindic nu și-a exercitat rolul său activ, în conformitate cu prevederile art. 129 proc. civ. deși se impunea a fi solicitate documentele contabile ale debitoarei, pentru a se putea identifica ce cauze au fost determinante pentru starea de insolvență a SC Farm SRL

În drept, au fost invocate prevederile art. 299-316 proc. civ. Legea nr. 85/2006 și prevederile OUG nr. 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003.

În recursul său, creditoarea DGFP Cac riticat sentința atacată pentru faptul că judecătorul sindic nu a solicitat lichidatorului judiciar să facă dovada convocării creditorilor pentru a-i informa corespunzător despre situația concretă a dosarului și dacă aceștia înțeleg să formuleze cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006 modificată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8, alin.2 din Legea nr. 85/2006 și art. 299 și urm. proc. civ.

Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor invocate și în conformitate cu prevederile art. 3041proc. civ. Curtea reține caracterul lor nefondat pentru următoarele considerente:

La termenul de judecată din 26.05.2008 a fost depus la dosar raportul de activitate a lichidatorului judiciar desemnat în cauză, în cuprinsul căruia a fost formulată propunerea de închidere a procedurii, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Creditoarea AVAS Baf ormulat obiecțiuni asupra acestui raport, invocând dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006, obiecțiuni respinse ca inadmisibile prin încheierea de ședință din 20.10.2008, soluție menținută ca legală și temeinică prin decizia nr.2/com/05.01.2009 a Curții de APEL CONSTANȚA.

Criticile aduse de recurenta creditoare hotărârii pronunțate de judecătorul sindic, privind închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL M, sunt neîntemeiate, raportat la temeiul de drept în virtutea căruia s-a dispus măsura contestată.

Astfel, deși recurenta a susținut că era necesar să fie identificate cauzele apariției stării de insolvență la debitoarea în cauză, pentru a se putea aprecia asupra oportunității formulării unei cereri de atragere a răspunderii materiale a fostelor organe de conducere ale falitei, Curtea reține că, pentru a dispune închiderea procedurii insolvenței în conformitate cu prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, trebuia a fi verificate doar condițiile privind inexistența bunurilor în patrimoniul debitoarei ori insuficiența lor și neavansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor administrative de către niciunul dintre creditori.

În măsura în care aceste condiții erau cumulativ întrunite, prevederile legale statuate în cuprinsul art. 131 dădeau judecătorului sindic posibilitatea de a închide procedura insolvenței, fără nicio altă măsură prealabilă pentru recuperarea creanțelor înscrise în tabelul obligațiilor debitoarei.

Prin urmare, criticile referitoare la lipsa rolului activ al judecătorului sindic în ordonarea probelor necesare pentru aflarea documentelor contabile ale debitoarei, precum și în lipsa solicitării asistenței comitetului creditorilor pentru bunul mers al procedurilor de insolvență au un evident caracter neîntemeiat, cât timp, lipsa de implicare financiară a creditorilor a condus la imposibilitatea continuării procedurii, nefiind identificate fonduri apte să susțină luarea de către lichidatorul judiciar măsurilor pe care le reclamă recurenta creditoare.

În raport de aceste considerente, recursul declarat de AVAS B urmează a fi respins ca neîntemeiat, în conformitate cu dispozițiile art. 312 proc. civ.

Creditoarea DGFP Cai nvocat, ca și critică a hotărârii atacate, lipsa convocării adunării creditorilor pentru a fi pusă în discuție incidența prevederilor art. 138 din Legea 85/2006, critică evident nefondată, în raport de premisele pe care le reglementează dispozițiile art. 131 din aceeași lege.

Astfel, plecând de la scopul procedurii, acela de a se încerca acoperirea pasivului debitoarei, măsurile puse la dispoziția practicianului în insolvență reclamă existența unor mijloace materiale care să-i permită efectiv exercitarea acestor măsuri, iar lipsa unor fonduri adecvate ori inexistența bunurilor în patrimoniul debitoarei, apte de a fi valorificate, determină tocmai închiderea procedurii, pentru a preîntâmpina acumularea unor cheltuieli nesusceptibile de recuperare din averea falitei în cauză.

Fiind dovedită în cauză îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de art. 131 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a făcut aplicarea corectă a acestui text de lege, dispunând, în mod legal și temeinic închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL M, sentința civilă nr. 1116/16.02.2009 urmând a fi menținută astfel cum a fost pronunțată, prin respingerea recursurilor declarate în cauză ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile comerciale formulate de creditorii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - S, cu sediul ales în B,--11, sector 1, și Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu sediul în str. - nr.18, împotriva sentinței civile nr. 1116/com/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC FARM SRL - cu sediul în localitatea M, Ferma 10, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin lichidator judiciar, cu sediul în C, str. -. - nr. 9A, intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect procedura insolvenței art.131 din Lg.85/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

04 mai 2009

Jud.fond. - jud.sindic

red.dec.jud.

2ex/08.05.2009

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Constanta