Practica judiciara insolventa. Decizia 581/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 581
Ședința publică de la 12 Iunie 2008
PREȘEDINTE: Mariana Moț
JUDECĂTOR 2: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 3: Maria Necșulescu
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr. 324/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj -Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SA J/- CF - prin lichidator TG
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns lichidatorul judiciar prin împuternicit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că a fost atașată la dosar întâmpinarea formulată de lichidatorul judiciar, la care se află atașat un set de aceste în susținerea acesteia.
Interpelat fiind de instanță, reprezentantul lichidatorul precizează că la instanța de fond AVAS Baa vut calitatea de creditoare fiind înscrisă la poziția 5 a raportului final, suma ce i-a fost distribuită reprezentând peste 78 % din creanța deținută împotriva debitoarei.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul lichidatorului, având în vedere că cererea de închidere a procedurii nu a fost pronunțată în contradictoriu cu creditoarea AVAS B, solicită admiterea recursului numai sub acest aspect și trimiterea cauzei judecătorului sindic.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 324/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj -Secția Comercială în dosarul nr-, a fost admisă cererea lichidatorului judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SA Bălești, în contradictoriu cu creditorul Agenția Domeniilor Statului, SC SA
În temeiul art.132 alin.2 din Legea privind procedura falimentului s-a ispus închiderea procedurii falimentului debitorului, s-a ispus radierea debitorului din registrul comerțului, din cadrul ORC de pe lângă Tribunalul Gorj.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost escărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus publicarea sentinței în Buletinul procedurilor de insolvență și afișarea dispozitivului sentinței la ușa Tribunalului Gorj.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 08 februarie 2008, lichidatorul judiciar, CUI - a solicitat închiderea procedurii simplificate, deschisă împotriva debitorului SC SA Bălești, ca urmare aprobării raportului final și bilanțului general.
Tribunalul, apreciind că în speță sunt îndeplinite prevederile art.132 alin.2 din Legea nr. 85/2006 text care prevede că: " procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic aprobat raportul final. a constatat că în speță, raportul final fost depus la dosar la 4 iunie 2007 și s- fixat termen de judecată pentru aprobare la 25 iunie 2007 iar din evidențele arhivei comerciale și din relațiile obținute telefonic de la CA C a rezultat că nu s- declarat recurs împotriva acestei încheieri.
De asemenea prin încheierea din 31 octombrie 2007 fost respinsă cererea de opoziție formulată de creditorul Agenția Domeniilor Statului, la raportul final, încheiere rămasă irevocabilă, nefiind declarat recurs.
În temeiul art. 132 alin.2 din legea privind procedura falimentului s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului de la ORC de pe lângă Tribunalul Gorj.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta creditoare că în baza OUG 37/2004 aprobată prin Legea 357/2004 a preluat creanțele comerciale restante ale SC SA încheindu-se totodată Protocolul nr. 1/28.06.2004 prin care a fost preluată creanța aferentă SC SA Bălești în cuantum de 9840 RON.
Cu toate acestea, atât cererea de închiderea procedurii cât și cererea prin care s-a aprobat raportul final nu au fost publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență și nici nu a fost convocată Adunarea Creditorilor în vederea discutării raportului final.
Mai susține recurenta creditoare că raportul final este incomplet necuprinzând aspectele majore care au caracterizat desfășurarea procedurii și nici cauzele și persoanele care sunt răspunzătoare de apariția stării de insolvență a debitoarei.
De asemenea, judecătorul sindic nu a avut rol activ întrucât nu a dispus efectuarea unei expertize contabile care să lămurească aspectele legate de împrejurările ce au determinat incapacitatea de plată și eventual persoanele vinovate.
Pe de altă parte, nu s-a solicitat asistența Comitetului Creditorilor pe parcursul derulării procedurii.
Curtea, analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 și 3041pr.civ. constată că acesta este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Din analiza actelor aflate la dosarul de fond, rezultă că raportul final a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 1561/2007, în care recurenta AVAS B figurează în creanțelor la poziția 5 cu o creanță admisă în sumă de 61918 lei.
Mai mult, în același raport final, recurenta creditoare apare cu o sumă distribuită respectiv 48530 lei și cu toate acestea, cererea de închidere a procedurii a fost soluționată de judecătorul sindic fără ca această creditoare să fie conceptată și citată.
De altfel, judecătorul sindic nu a respectat dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006 care prevăd că după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final și situațiile financiare finale, iar copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor, debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului.
Judecătorul sindic va convoca Adunarea Creditorilor în maxim 30 de zile de la afișarea raportului final iar creditorii pot formula obiecții cu cel puțin 5 zile de data convocării.
Din dosarul cauzei rezultă că lichidatorul a depus, și publicat raportul final și a notificat creditorii cu privire la cererea de închidere a procedurii.
Nu rezultă însă că judecătorul sindic a convocat Adunarea Creditorilor în termenul prevăzut de lege și a desfășurat procedura aprobării raportului final în conformitate cu dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006.
De asemenea judecarea cererii de închidere a procedurii nu s-a făcut în contradictoriu cu toți participanții la procedură, fapt ce atrage admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea AVAS B cu sediul în B,--11 sector 1, împotriva sentinței nr. 324/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj -Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SA J/- CF - prin lichidator TG J cu sediul în Tg. J, str. - nr. 3,. G.
Casează sentința nr. 324/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj -Secția Comercială și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
16 Iunie 2008
Jud. red. MM/
Tehnored. NB/5 ex /24 iunie 2008
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Tudora Drăcea, Maria Necșulescu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 518/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 624/2008. Curtea de Apel... → |
---|