Practica judiciara insolventa. Decizia 581/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr.581/COM

Ședința publică din 18 mai 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu

Grefier ---

Pe rol, judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta-creditoareP- cu sediul în C, str.-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC ACTIV SRL - J- -, cu sediul în M-,-, jud.C și intimata - lichidator judiciar al debitoarei SC ACTIV SRL - Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în C,-, -.4,.D, Parter,.64, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1312/23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța -judecătorul sindic în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul-lichidator judiciar, fără delegație la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Intimatul lichidator judiciar depune întâmpinare. Solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele precizate și dezvoltate în întâmpinare.

In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Cabinet Individual de Insolvență -- a solicitat, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC Activ SRL, judecătorului sindic încuviințarea plății sumei de 4000 lei, reprezentând onorariul de administrator și lichidator judiciar și a sumei de 302,61 lei, reprezentând cheltuieli de procedură din contul fondului de lichidare constituit conform art.4 alin.6 din Legea nr.85/2006.

Cererea a fost motivată de lipsa disponibilităților din contul averii debitoarei și de necesitatea acoperirii cheltuielilor aferente procedurii falimentului și a plății onorariului de lichidator judiciar.

În dovedirea susținerilor din cuprinsul cererii, lichidatorul judiciar a depus înscrisuri.

De asemenea, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006,a solicitat închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC Activ SRL.

Prin sentința civilă nr. 1312/23.02.2009, Tribunalul Constanța -judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar -- al debitoarei SC Activ SRL; a încuviințat plata din contul fondului de lichidare constituit conform prevederilor art 4 alin.6 din Legea nr.85/200 a sumei de 4000 lei, reprezentând onorariul de administrator și lichidator judiciar și a sumei de 302,61 lei, reprezentând cheltuieli de procedură; a fost împuternicită doamna, Președinte a Comitetului de conducere al Filialei UNPIR C, să emită dispoziție de plată asupra contului fondului de lichidare pentru suma totală de 4302,61 lei; în temeiul art 131 din Lg.85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței aplicată față de debitoarea SC Activ SRL; s-a dispus radierea debitoarei din Registrul Comerțului, precum și comunicarea prezentei hotărâri debitoarei, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului C pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.3296/11 iunie 2007 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC Activ SRL, iar prin sentința civilă nr. 5997/15 noiembrie 2007 s-a dispus intrarea în debitoarei în faliment.

Creditorii nu au înțeles să execute plata sumei de 4000 lei, reprezentând onorariul de administrator și lichidator judiciar și a sumei de 302,61 lei, reprezentând cheltuieli de procedură, iar, în cauză, nu a fost aprobat un buget previzionat.

disponibilităților din contul averii debitoarei SC Activ SRL este atestată de Bank-Sucursala C prin extrasul de cont la data de 23.02.2009.

Raportul întocmit de lichidatorul judiciar -- -Cabinet Individual de Insolvență atestă că în patrimoniul debitoarei nu sunt bunuri pentru a acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii nu au avansat sume de bani în acest sens, astfel că nu sunt incidente disp.art.131 din Legea nr.85/2006.

Impotriva acestei soluții a declarat recurs C, susținând că lichidatorul judiciar nu a convocat adunarea creditorilor pentru a pune în discuție incidența prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006, neefectuând toate demersurile necesare pentru găsirea foștilor administratori ai societății debitoare sau s-a limitat doar la constatarea inexistenței fondurilor.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport cu criticile aduse, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.3296/11.06.2007, judecătorul sindic a admis cererea creditoarei C și a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC Activ SRL, pentru o creanță de 280.796 lei, dovedită cu titlurile executorii nr.436/4.12.2006, 13004/2004, întrucât nu și-a onorat obligația de plată în termen de 30 de zile de la scadența sa.

Ulterior, prin sentința civilă nr.5997/15.11.2007,s-a dispus intrarea debitoarei în faliment, urmându-se procedura stabilită la acest capitol.

Lichidatorul judiciar a întreprins măsurile necesare pentru depistarea eventualelor bunuri ale societății, astfel cum rezultă din adresele aflate la filele 198-200.

Prin raportul final încheiat la 26.05.2008,lichidatorul judiciar desemnat în cauză a arătat că administratorii sociali ai debitoarei nu au răspuns solicitărilor de a depune documentele financiar-contabile ale societății, iar notificările adresate societății s-au întors cu mențiunea "destinatar necunoscut la adresă" sau "societate necunoscută la adresă", astfel că nu a fost în măsură să stabilească cauzele care au dus la deschiderea procedurii. De asemenea, a arătat că nu se poate pronunța asupra incidenței disp.art.138 al.1 lit.a-g din Legeanr.85/2006.

Totodată, a menționat că nu există bunuri de valorificat, nu s-a realizat satisfacerea creanțelor, nefiind achitat nici un creditor, solicitând închiderea procedurii în temeiul art.131 din legea falimentului.

Incheierea din 26.05.2008, prin care s-a reținut depunerea raportului final, a fost publicată conform dispozițiilor legale, iar creditoarea nu a formulat nici o obiecțiune.

De asemenea, creditorul nu a uzat de prerogativele disp.art.138 pct.3 din Legeanr.85/2006, respectiv nu a solicitat autorizarea comitetului creditor de a introduce acțiunea privind atragerea răspunderii materiale.

Susținerea recurentei în sensul că lichidatorul judiciar s-a grăbit să solicite închiderea procedurii falimentului,este neîntemeiată, având în vedere perioada scursă de la intrarea debitoarei în faliment și întocmirea raportului final și până la soluționarea cauzei prin sentința civilă nr.1312/23.02.2009.

Conform art.131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzută de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii.

In speță, judecătorul sindic a constatat corect că sunt îndeplinite condițiile textului legal sus-menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul comercial d eclarat de recurenta-creditoareP- cu sediul în C, str.-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC ACTIV SRL - J- -, cu sediul în M-,-, jud.C și intimata - lichidator judiciar al debitoarei SC ACTIV SRL - Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în C,-, -.4,.D, Parter,.64, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1312/23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța -judecătorul sindic în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Jud.fond:

Red.jud.-

18.06.2009

Tehnored.-gref.

2ex./26.06.2009

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 581/2009. Curtea de Apel Constanta