Practica judiciara insolventa. Decizia 600/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 600/2009
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Olimpia Maria
Grefier -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței comerciale nr.144/F/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța având în vedere actele dosarului și solicitarea recurentei de judecare în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
În deliberare asupra recursului de față se constată că prin sentința comercială nr.144/F/2009 a fost respinsă contestația formulată de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva reînscrierii creanței în sumă de 15736 lei în tabelul de creanțe al debitorului SC & SRL de către lichidatorul.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că la data de 14.07.2008 Autoritatea Națională a Vămilor a depus o cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL pentru recuperarea creanței de 15.736 lei.
Aceasta a anexat la cerere copia procesului verbal de control încheiat la data de 25.06.2007 și Decizia pentru regularizarea situației nr.170/25.06.2007.
Deoarece la data depunerii acestei cereri era deja deschisă procedura insolvenței împotriva debitoarei în conformitate cu prevederile art.31 alin.5 din Legea nr.85/2006, s-a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-, cererea creditoarei dobândind astfel natura juridică a cererii de admitere a creanței.
În raport cu data la care cererea a fost depusă la poștă 14.07.2008 lichidatorul judiciar a refuzat admiterea acesteia, motivând că depunerea ei a fost cu mult peste data limită stabilită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la masa credală a debitoarei.
Creditoarea susține că nu a fost notificată conform prevederilor art.7 din Legea nr.85/2006, astfel că este îndreptățită să depună cererea de admitere a creanței după data stabilită ca termen limită pentru depunerea creanțelor.
În aceste condiții nu a putut fi întocmită o listă a creditorilor, așa încât în cazul în care la data deschiderii procedurii împotriva debitoarei ar fi deținut o creanță împotriva acesteia, aceasta ar fi avut regimul juridic al unui creditor necunoscut.
Fiind un creditor necunoscut, lichidatorul judiciar s-a aflat în imposibilitatea de a proceda la notificarea contestației în mod individual, procedura notificării fiind considerată de lege ca fiind îndeplinită față de creditorii necunoscuți dacă s-a realizat publicitatea acesteia.
Având în vedere că lichidatorul judiciar a publicat notificarea deschiderii procedurii în cotidianul România Liberă din data de 23.10.2007, creditoarea având astfel posibilitatea să ia cunoștință despre deschiderea procedurii la data notificării, prezenta contestație apare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea Autoritatea Națională a Vămilor solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de înscriere a declarației de creanță în tabelul creditorilor.
În motivele de recurs susține în esență că lichidatorul judiciar nu a notificat Autoritatea Națională a Vămilor care a depus la lichidatorul judiciar declarația de creanță prin adresa nr.11125/21.08.2007 pentru aoî nregistra în tabelul obligațiilor societății debitoare.
Arată că depunerea actelor a fost confirmată de primire.
Referitor la procesul verbal de constatare nr.5/25.06.2007 și procesul verbal de control nr.4722/25.06.2007 au fost întocmite ca urmare a controlului ulterior cu ocazia căruia s-a constatat că titularul operațiunii (SC & SRL ) de admitere temporară cu exonerare totală nu a încheiat operațiunea de leasing în termenul acordat de autoritatea vamală.
Hotărârea atacată, mai este criticată și pentru faptul că nu au fost respectate prevederile art.76 alin.1 din Legea nr.85/2006 în sensul că valorificarea nu a fost efectuată conform prevederilor art.7 din lege.
Se solicită să se dispună repunerea în termenul de depunere a declarației de creanță și înscrierea Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale B în tabelul creditorilor.
În drept se întemeiază pe prevederile Legii nr.85/2006 și Codul d e procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și din oficiu curtea constată cele de mai jos.
Potrivit art.76 alin.(1) din Legea nr.85/2006, "cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art.62 alin.(1) lit.b), este decăzut, cât privește creanțele respective, din următoarele drepturi."
În ce privește susținerile recurentei cum că nu a fost notificată conform prevederilor art.7 din Legea nr.85/2006 astfel încât este îndreptățită să depună cerere de admitere a creanței după data stabilită ca termen limită pentru depunerea creanțelor așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, susținerile recurentei nu pot fi reținute deoarece deși afirmarea că lichidatorul judiciar avea cunoștință despre creanța sa astfel încât trebuia să o notifice individual, nu a depus dovezi din care să rezulte temeinicia acestei, afirmații nici la fond ca de altfel nici în recurs.
Deși procedura a fost deschisă la data de 21.02.2006 prin sentința civilă nr.53/F/2006 ( fila 40.I dosar faliment) iar creanța invocată de debitoare ar fi devenit exigibilă la data de 16.12.2005 creditoarea a procedat la întocmirea actelor abia la data de 25.06.2007 deci după data deschiderii procedurii când erau deja incidente prevederile art.42 din Legea nr.85/2006 potrivit căreia la data deschiderii procedurii insolvenței orice acțiune judiciară sau extrajudiciară pentru realizarea creanțelor sunt suspendate de drept.
Se reține de asemenea, că potrivit art.7 alin.(3) din Legea nr.85/2006 " pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art.28.(1) lit.c), procedura notificării prevăzute la art.61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de in solvență".
Cum până la data împlinirii termenului pentru depunerea declarației de creanțe recurenta nu a făcut dovada că a adus la cunoștință administratorului judiciar că deține o creanță împotriva debitoarei, curtea consideră ca fiind corectă aprecierea judecătorului sindic că notificarea este legal făcută prin publicitate.
Față de acestea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă va respinge recursul creditoarei și va menține ca legală și temeinică hotărârea atacată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței comerciale nr.144/F/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.
Dact.4 ex./07.10.2009
Jud.fond.
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Gilica Popescu, Olimpia Maria
← Practica judiciara insolventa. Decizia 422/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 103/2010. Curtea de Apel... → |
---|