Practica judiciara insolventa. Decizia 607/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 607/2009
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de creditoarea - B împotriva sentinței civile nr. 117/F/3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima ca și la a doua strigare a cauzei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care;
Având în vedere că recurenta-creditoare a solicitat judecata în lipsă,fila 4 dosar, instanța constatând cauza în stare de judecată a reținut dosarul în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față constată următoarele:
Pin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- creditorul "" Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului " " P-
În motivarea cererii a arătat că, în calitatea sa de furnizor de servicii de telecomunicații, a încheiat cu debitorul contractul de abonament la serviciul seria G nr.13704/15.03.2004. În baza acestui contract s-a obligat să presteze în beneficiul debitorului servicii de telecomunicații iar acesta s-a obligat să achite contravaloarea lor la scadență. Debitorul nu a achitat însă prețul în sumă de 1.218,73lei. Ca urmare a neachitării la scadență a facturilor debitorul îi datorează penalități de întârziere conform clauzelor contractuale, în cuantum de 1% pe zi, cuantumul acestora fiind de 9.728,54 lei. De asemenea debitorul îi datorează și o penalitate în cuantum de 2.200 USD pentru nerespectarea perioadei contractuale obligatorii de menținere a abonamentului.
În drept au fost invocate dispozițiile art.3 pc.12, art.6,art.26, art.31 și urm. din Legea 85/2006.
În susținerea cererii creditorul s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei următoarele: contractul de abonament la serviciul seria G nr.13704/15.03.2004 și anexele la acesta, 28 facturi fiscale, modul de calcul al penalităților solicitate.
Creditorul și-a precizat cererea ( filele 64-66 dosar) arătând că debitorul a achitat suma de 1.218,73 lei reprezentând preț,astfel că îi mai datorează în prezent suma de 15.295,99lei.
Debitorul a contestat starea de insolvență în termenul prevăzut de art.33 alin.2 din Legea 85/2006. Instanța reține că a fost formulată în termen contestația având în vedere faptul că cererea introductivă nu a fost comunicată debitorului. Astfel pentru primul termen stabilit la data de 30.05.2008 nu s-a îndeplinit procedura de citare cu debitorul iar ulterior nu s-a mai dispus comunicarea cererii.
În motivarea contestației a arătat că a încheiat contractul cu creditorul pentru perioadă de 12 luni, începând cu data de 15.03.2004, că nu a dezactivat abonamentul în această perioadă de un an astfel că nu se justifică plata de penalități pentru nerespectarea perioadei de obligativitate a acestuia. De asemenea cuantumul penalităților de 1% solicitate nu este cert.
În susținerea contestației a depus la dosar extrase de cont ( filele 96-197 dosar).
Prin sentința civilă nr.117/F/03.02.2009, Tribunalul Neamța admis contestația formulată de debitorul și a respins, ca nefondată, cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditorul
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 15.03.2004 între părți s-a încheiat contractul de abonament la serviciul seria G nr.13704, prin care creditorul s-a obligat să furnizeze servicii de telecomunicații iar debitorul s-a obligat să achite contravaloarea acestora. La data formulării cererii introductive debitorul nu achitase parte din contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, în cuantum de 1.218,73 lei. Pentru neplata la scadență a facturilor creditorul a calculat penalități de întârziere, în temeiul art.9.1 din contract, în cuantum de 9.728,54 lei pe care ulterior,după achitarea debitului principal, le-a precizat la suma de 10.133,03 lei. De asemenea creditorul a solicitat, în temeiul art.9.2 din contract și plata unei penalități în cuantum de 5.162,96 lei reprezentând echivalentul a 2.200 USD,ca urmare a încetării contractului înainte de termen.
Deschiderea procedurii insolvenței reprezintă o măsură extremă care are drept consecința eliminarea din circuitul comercial a comerciantului. Aceasta presupune existența unei creanțe certe, lichide și exigibilă de mai mult de 30 de zile și un debitor aflat în stare de insolvență. Refuzul de plată a unei creanțe după un termen de 30 de zile de la scadență nu poate conduce la concluzia că debitorul s-ar afla în insolvență, trebuind analizată și motivația acestui refuz care poate să aibă sau nu legătură cu insuficiența fondurilor și starea de insolvență. Debitorul a achitat la data de 06.06.2008 contravaloarea serviciilor de care a beneficiat,în cuantum de 1.218,73 lei dar a refuzat să achite penalitățile solicitate de creditor, apreciind că acestea nu sunt datorate.
Procedura reglementată de Legea 85/2006 nu poate fi folosită de creditor pentru a forța debitorul să achite sume al căror cuantum acesta este îndreptățit să le conteste.
Din contractul încheiat între părți rezultă că acesta a fost încheiat pentru o perioadă de 12 luni iar penalitatea prevăzută de art.9.2 se datorează în ipoteza încetării contractului înainte de expirarea duratei acestuia, inițială sau prelungită. Debitorul a fost dezactivat din rețea la data de 18.09.2007 iar creditorul nu a făcut dovada prelungirii acestui contract pentru cele zece terminale, după data expirării termenului contractual astfel că,creanța în sumă de 5.162,96 lei,reprezentând echivalentul a 2.200 USD nu este lichidă.
De asemenea instanța reține că debitorul nu se află în stare de insolvență deoarece astfel cum rezultă din extrasul decont depus la dosar a efectuat numeroase plăți în perioada 01.05.2008-31.10.2008 iar contul său bancar a fost în mod constant alimentat cu disponibil.
Față de aceste considerente instanța reține că neplata penalităților solicitate de creditor nu se datorează stării de insolvență a debitorului, impunându-se ca pe calea dreptului comun să fie stabilit cuantumul lichid al acestei creanțe.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs creditoarea, pentru următoarele motive:
- sentința recurată a fost pronunțată de instanța de fond cu aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs arată că instanța de fond a interpretat legea în mod eronat, apreciind că procedura insolvenței este o măsură extremă ce are drept consecință eliminarea comerciantului din circuitul civil. Susține recurenta că scopul avut în vedere de legiuitor este acela de a asigura un climat de siguranță pentru comercianți, de a institui o procedură colectivă pentru acoperirea întregului pasiv al debitorului față de toți creditorii acestuia, fără ca aceasta să determine în mod obligatoriu ieșirea debitorului din circuitul comercial, fiind prevăzută și posibilitatea reorganizării societății.
Consideră eronată și interpretarea instanței conform căreia scopul urmărit de recurentă ar fi acela de a forța intimata să plătească datoria pe care și-a asumat-o, atât timp cât Legea nr.85/2006 dă dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată în drepturile sale să uzeze de această procedură în vederea realizării dreptului de creanță pe care îl are față de debitor, drept de creanță dovedit conform dispozițiilor legii.
- sentința recurată este netemeinică, creanța având un caracter cert, lichid și exigibil, iar debitoarea nu a contestat starea de insolvență.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs arată că creanța a fost probată prin înscrisuri ce sunt recunoscute de către intimată, respectiv contractul de prestări servicii telecomunicații semnat și ștampilat de către intimată, precum și facturile fiscale achitate de acesta cu întârziere. Faptul că intimata a înțeles să conteste certitudinea creanței, fără să aducă argumente concrete în acest sens, nu presupune a fortiori, că a fost înlăturat caracterul cert al acestei creanțe. Susține că instanța are datoria de a analiza certitudinea creanței creditorului nu numai prin prisma afirmațiilor debitorului, ci mai ales din perspectiva înscrisurilor pe care creditorul le depune în probațiune, or acest fapt a fost omis de către instanță, ignorând chiar și recunoașterea pe care intimata a făcut-o în privința serviciilor prestare de către recurentă prin achitarea facturilor scadente.
Referitor la penalitățile de întârziere arată că în art.9.1 din contract a fost stipulată o clauză penală și cum intimata a recunoscut obligația principală, respectiv facturile fiscale, prin plata acestora, aceasta a recunoscut implicit și și-a asumat și executarea obligației accesorii, respectiv plata de daune interese constând în penalități de întârziere.
Referitor la daunele pentru nerespectarea duratei contractuale arată că la semnarea contractului părțile au fost de acord ca durata contractului să fie de 12 luni, aceasta urmând să se prelungească în aceleași condiții cu perioade succesive de 12 luni, dacă intimata nu își manifestă în scris intenția de a nu prelungi durata contractului.
Instanța a interpretat diferit această clauză contractuală reținând că nu s-a făcut dovada prelungii contractului, ori acest aspect reieșea din contract. Intimata avea obligația de a rămâne conectată în rețea până la data de 15.03.2008, având în vedere că semnarea contractului s-a realizat la data de 15.03.2004, ori ultima factură a fost emisă la data de 10.08.2007.
- instanța a reținut că intimata a efectuat numeroase plăți, fapt ce infirmă existența stării de insolvență vădită prevăzută de lege. Recurenta susține că, faptul că intimata a efectuat plăți nu dovedește că aceasta deține suficiente lichidități pentru acoperirea pasivului pe care îl are față de creditoare. Apreciază că în condițiile art.3 pct.1 lit.a pct.6 și pct.12 din legea nr.85/2006, singura dovadă pe care debitoarea ar putea-o face pentru a răsturna prezumția de insolvență este plata datoriei către recurentă.
Intimata debitoare a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și în care arată că este o societate cu o cifră mare de afaceri, derulează prin conturi sume mari de bani, astfel că nu este în stare de insolvență, iar instanța a reținut în mod corect că se încearcă de către contestatoare aducerea în stare de faliment.
Intimata susține că a contestat cuantumul creanței și instanța în mod corect a apreciat că nu reiese caracterul cert al creanței din actele depuse la dosar. Consideră că creanța nu este certă, atât timp cât la fiecare termen de judecată creditoarea și-a modificat cuantumul creanței.
Intimata mai arată că a contestat contractul de prestări servicii, fiind încheiat de o persoană care nu are nici o calitate în societate. Consideră că mai întâi trebuie analizată legalitatea contractului, aspecte ce nu pot fi analizate pe această cale.
Cu privire la durata contractului arată că acesta a fost încheiat pe o perioadă de 1 an și a expirat la data de 15.03.2005, ori așa cum susține și creditoarea dezactivarea s-a făcut la data de 18.09.2007.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere din calculele efectuate de creditoare nu rezultă perioada de calcul, cuantumul acestora fiind incorect în raport cu plățile efectuate.
Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport și de motivele de recurs invocate, constată că recursul este nefondat, din următoarele motive:
Art.3 alin.1 din Legea nr.85/2006 prevede că orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de această lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă.
Art.3 alin.1 pct.6 prevede că prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii de insolvență se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.
Față de aceste dispoziții legale se impune mai întâi analizarea creanței pretinse de creditor sub aspectul îndeplinirii condițiilor de certitudine, lichiditate și exigibilitate.
Potrivit art.379 alin3 Cod procedură civilă creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de el.
Recurenta-creditoare a invocat în cererea inițială că are o creanță împotriva intimatei în valoare totală de 16.110,23 lei, din care 1.218,73 lei reprezintă contravaloarea serviciilor de telefonie furnizate, scadente și neachitate; 9.728,54 lei reprezintă penalități de 1% pe zi de întârziere calculate în conformitate cu prevederile art.9.1 din contract și 5.162,96 lei reprezintă penalitate pentru nerespectarea perioadei obligatorii de menținere a abonamentului prevăzută de art.9.2 din contract.
Ulterior și-a precizat creanța în urma achitării de către intimată a sumei de 1218,73 lei, c/v facturilor scadente și a arătat că valoarea creanței este de 15.295,99 lei, din care 10.133,03 reprezintă penalități de întârziere de 1% calculate pentru toate facturile achitate după data scadentă și 5162,96 lei reprezintă penalitate pentru nerespectarea perioadei contractuale.
În ceea ce privește creanța reprezentată de penalitatea de 1% calculată pe fiecare zi de întârziere pentru fiecare factură achitată după data scadentă, Curtea reține că nu este certă.
Conform clauzei contractuale prevăzută la art.9.1 pentru nerespectarea obligațiilor de platăva putea factura abonatuluio penalitate de 1% pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței și până la plata efectivă a debitului.
Această creanță nu este certă, pentru că existența sa depinde de manifestarea de voință a prestatorului de servicii, fiind la latitudinea sa dacă solicită sau nu penalitatea prevăzută în contract. În condițiile în care anterior introducerii cererii de deschidere a procedurii recurenta nu a emis o factură pentru penalități, pentru intimată, o asemenea creanță nu avea caracter cert.
În condițiile în care creanța nu estre certă este de prisos să fie analizate celelalte 2 caracteristici.
În ceea ce privește creanța reprezentată de penalitatea aplicată pentru nerespectarea duratei contractuale, Curtea reține că nici această creanță nu are caracter cert.
Art.9.2 din contract prevede că în cazul încetării contractului, din orice motiv, înainte de expirarea duratei acestuia, inițială sau prelungită, sau fără respectarea dreptului de preaviz, abonatulva putea fi obligatde către, să plătească, în afară de contravaloarea la zi a serviciilor și o penalitate de 200 USD, la cursul din ziua efectuării plății. Penalitatea de încetare a contractului înainte de termen va putea fi facturată pentru fiecare conectare în parte.
Ca și în situația anterioară, existența creanței depinde de manifestarea de voință a prestatorului de servicii și cum acesta nu a emis o factură pentru plata acestor penalități, intimata nu avea de unde să cunoască faptul că datorează cert această penalitate.
Întrucât creanței pretinse de recurentă îi lipsește caracterul cert, recurenta nu poate fi considerată creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii, în sensul art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006.
În această situație nu se mai impune analizarea cererii sub aspectul existenței stării de insolvență.
Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESGTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Respinge recursul creditoarea - B împotriva sentinței civile nr. 117/F/3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitor P N, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | pt.Judecător - aflată în semnează Președinte Instanță |
Grefier, |
Red.sent.
Red.dec.rec.-
Tehnored.dec.-Fl.
2 ex- 08.07.2009
Președinte:Lăcrămioara MoglanJudecători:Lăcrămioara Moglan, Mona Gabriela Ciopraga, Vera
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1382/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 111/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
