Practica judiciara insolventa. Decizia 678/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.678/COM
Ședința publică de la 20 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului comercial d eclarat de recurent &, cu sediul în C,-, județ C, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SA, cu sediul în C, Port, Clădirea, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, împotriva sentinței civile nr.1188 din 12 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială, în dosarul nr- (număr în format vechi 2471/COM/1998), în contradictoriu cu intimata-creditoare P, cu sediul în C, str. -. - nr.18, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul -lichidator & Insolvency prin consilier juridic, în baza împuternicirii depuse la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Consilier juridic depune la dosar înscrisul privind dispoziția/declarația de plată externă și arată că lichidatorul judiciar a efectuat plata privind onorariul pentru avocatul desemnat în a asigura reprezentarea debitoarei în fața Tribunalului comercial din. Recursul vizează închiderea procedurii de către judecătorul sindic. Solicită a se aprecia cu privire la interesul în promovarea recursului și arată că numai prin soluționarea recursului se poate realiza această problemă.
Întrebat fiind, reprezentantul recurentei arată că nu înțelege să invoce nici o excepția, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul reprezentantul recurentului lichidator arată că în speță sunt incidente prevederile art.7 alin.2 din legea insolvenței și apreciază că prezentul recurs este lipsit de obiect.
Instanța lasă dosarul în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Prin sentința civilă nr. 1188/12.05.2008 a Tribunalului Constanțaa fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC SA și, în temeiul dispozițiilor art. 132, alin. 2 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului față de debitoare și radierea acesteia din registrul comerțului.
Pentru a pronunța această sentință a reținut judecătorul sindic că procedura insolvenței față de SC SA s-a dispus prin sentința civilă nr. 841/com/16.03.2000 a Tribunalului Constanța, fiind numit ca administrator judiciar și ulterior lichidator pentru debitoarea SC SA Practicianul în insolvență (în prezent & ).
La termenul de judecată din 19.03.2007 lichidatorul judiciar a depus raportul final al procedurii iar la data de 18.04.2007 a fost depusă situația financiară finală, ceea ce atestă parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de legea insolvenței.
Cum, împotriva acestuia nu au formulate obiecțiuni, judecătorul sindic, prin încheierea nr.3473/15.06.2007 a aprobat raportul final, conform art.129 din Legea nr.85/2006.
La data de 4 februarie 2008, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii conform art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Articolul 132 alin.2 prevede că o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice, dispunând radierea acestora.
În temeiul textului de lege enunțat,constatând că sunt îndeplinite toate premisele cerute de norma legală incidentă, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs lichidatorul judiciar & Insolvency, solicitând admiterea acestuia și modificarea în totalitate a hotărârii recurate, întrucât operațiunile de lichidare nu fuseseră finalizate, în contul averii debitoare existând la data închiderii procedurii fonduri reclamate de către participanți, care nu au fost plătite.
În drept nu a fost indicat temeiul juridic al cererii de recurs.
Examinând recursul în conformitate cu prevederile art. 3041proc. civ. instanța reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
În succesiunea operațiunilor de lichidare pentru o debitoare ale cărei bunuri au fost valorificate în scopul achitării creanțelor înscrise în tabelul definitiv, raportul final reprezintă un ultim document întocmit de practicianul în insolvență, după realizarea distribuției finale a sumelor obținute pe parcursul derulării procedurii.
După aprobarea acestui raport final judecătorul sindic poate dispune închiderea procedurii față de debitoarea în cauză, fiind ținut să verifice, la momentul învestirii sale cu cererea de închidere, doar dacă s-a aprobat acest ultim raport și dacă fondurile obținute au fost distribuite iar cele nereclamate au fost depuse la bancă.
Din această perspectivă se constantă că, la data depunerii la dosarul de fond a raportului final nu s-a solicitat de către lichidatorul judiciar plata vreunei sume de bani pentru asistența juridică de specialitate angajată în cauză, cererea fiind formulată doar în fața instanței de recurs, iar cheltuiala reclamată, având caracterul unei cheltuieli de procedură, necesară pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, putea fi analizată de practicianul în insolvență și înscrisă în planul de distribuție întocmit în cauză.
Cum în recurs nu pot fi analizate cereri noi, ce nu au fost avute în vedere de către instanța de fond, urmează a fi supusă controlului judiciar sentința recurată prin prisma cererilor formulate în fața judecătorului sindic.
Astfel, la data de 12.05.2008 s-a consemnat în cuprinsul încheierii de ședință că reprezentantul lichidatorului judiciar a solicitat închiderea procedurii în raport de dispozițiile art. 132, alin. 2 din Legea nr. 85/2006, iar pe această cerere s-a pronunțat judecătorul sindic în sensul admiterii sale, constatând că sunt îndeplinite cerințele privind aprobarea raportului final și distribuția fondurilor obținute în procedura de faliment.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 312 proc. civ. Curtea va menține sentința recurată ca temeinică și legală, urmând a respinge ca nefondat recursul formulat de lichidatorul judiciar & Insolvency.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul comercial d eclarat de recurent &, cu sediul în C,-, județ C, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SA, cu sediul în C, Port, Clădirea, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, împotriva sentinței civile nr.1188 din 12 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială, în dosarul nr- (număr în format vechi 2471/COM/1998), în contradictoriu cu intimata-creditoare P, cu sediul în C, str. -. - nr.18, având ca obiect procedura insolvenței.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
21 octombrie 2008
jud. fond.
red.dec.jud.
2 ex/29.10.2008.
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim
← Practica judiciara insolventa. Decizia 619/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 917/2008. Curtea de Apel... → |
---|