Practica judiciara insolventa. Decizia 625/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 625
ȘEDINȚA PUBLICĂ D-IE 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc
JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu
GREFIER - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurent-creditor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 123/29.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că recursul este la primul termen, declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
De asemenea, instanța constată că recurenta a solicitat judecata în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra recursului declarat de Administrația Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 123/2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, se rețin următoarele:
Prin sentința civilă nr. 123 din 29.01.2009, Tribunalul Bacăua admis contestația formulată de debitoarea SC SRL în contradictoriu cu creditoarea
S-a reținut de instanța de fond că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr- la data de 11.12.2007, A:B a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, întrucât acesta figurează în evidențele fiscale cu suma de 1.241.627 lei.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că debitoarea este în incapacitate de plată întrucât nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumei menționate datorată bugetului de stat, că sunt îndeplinite prevederile art.31 din I și nu există posibilitatea reorganizării.
La dosar au fost anexate titlurile executorii.
Legal citată, debitoarea a formulat contestație în care a arătat că suma pretinsă nu este certă, lichidă și exigibilă întrucât actele administrativ fiscale ce au stat la baza emiterii deciziei au fost contestate în termen legal, iar soluționarea acestei contestații a fost suspendată până la soluționarea plângerii penale formulate împotriva administratorului statutar. Se mai arată că nu există starea de insolvență prev. de art. 3 întrucât societatea a efectuat plăți.
Prin întâmpinarea la contestația formulată se solicită respingerea contestației întrucât creanța este certă, lichidă și exigibilă, că împotriva actului de impunere s-a formulat contestație care a fost suspendată, astfel cum a declarat debitoarea. Se susține inaplicabilitatea prevederilor codului d e procedură civilă, în cauză fiind aplicabile prevederile codului d e procedură fiscală.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic a reținut că societatea debitoare datorează bugetului general consolidat o sumă de - lei, calculată de reclamantă, astfel cum susține în acțiune, pe baza fișei de plătitor. Debitoarea precizează că actele administrativ fiscale care au stat la baza stabilirii creanței sunt Decizia de impunere 69/26.06.2006 și Raportul de inspecție fiscală - care au fost contestate în termen legal, situație recunoscută de reclamantă prin întâmpinare. De asemenea, aceasta a recunoscut și faptul că această creanță face obiectul unei contestații, soluționarea acesteia fiind în prezent suspendată prin Decizia 242/31.08.2007.
Potrivit art. 3 pct.6 din, creditorul este îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței în situația în care posedă o creanță certă, lichidă și exigibilă. Din moment ce contestația formulată la organele fiscale împotriva modului de stabilire a creanței nu a fost soluționată definitiv, nu se poate considera că această creanță îndeplinește condiția certitudinii.
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Bacăua promovat recurs creditoarea B, considerând-o nelegală motivat de faptul că are o creanță certă atâta timp cât Decizia de impunere nr. 69/26.06.2007 nu a fost anulată și nici nu s-a suspendat efectuarea silită; de asemenea, suma pe care a achitat-o către bugetul general consolidat este infimă față de datoria pe care societatea comercială o are.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, instanța, Curtea de APEL BACĂU, reține următoarele:
Instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt și ca urmare a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale astfel, așa cum s-a reținut atâta timp cât nu s-a soluționat irevocabil contestația formulată de societatea comercială debitoare, împotriva deciziei de impunere și a raportului fiscal, nu există o creanță certă și exigibilă a recurentei. A menționat recurenta că nu s-a cerut și nu s-a depus suspendarea executării; prin Decizia de impunere 69/2007 s-a decis suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de plată de 1.400.589 lei (fila 96 ds.recurs).
Pe cale de consecință, față de cele susmenționate, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de creditoarea B, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurent-creditor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr. 123/29.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat-debitor, cu sediul în mun.B,-, jud.B, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.06.2009.
Pt.PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- -
la pensie, - -
PREȘEDINTE INSTANȚĂ,
- -
GREFIER,
- -
Red.
Red. Cl./03.12.2009
Ex. 4
Tehnored.
Președinte:Aurelia SaftiucJudecători:Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 195/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 646/2009. Curtea de Apel... → |
---|